3 martie 2021, 0:29

O epocă ciudată. Memoriile unui pictor din Transilvania despre Bucureștiul anilor 1830

„…au intrat doi bărbați, unul pitic de abia de patru picioare, îmbrăcat turcește, iar celălalt un popă român îmbrăcat în anteriu, slăbuț și înalt de şase picioare, urmați de doi țigani, așa că se prezentau ca îmblăciul cu hădăragul vara la treierat.”

La începutul lunii noiembrie din anul 1831, Barabás Miklós, în vârstă de 21 de ani, a pornit spre București, unde s-a hotărât să meargă să-și încerce norocul ca pictor. Imediat ce a trecut granița din Transilvania în Țara Românească, la Turnu Roșu, a intrat în atmosfera valahă, cu tot felul de scene și personaje pitorești despre care a scris cu mult umor.

Secui de origine, născut în 1810 în satul Mărcușa, Catalina (în Covasna) din Ținutul celor Trei Scaune, Barabás Miklós a făcut primii ani de școală la Aiud, unde a învățat și limba română. Aici a deprins meșteșugul desenului, de la un profesor și de la un zugrav francez.

A locuit câțiva ani la Sibiu și Cluj-Napoca, unde a luat lecții de desen și colorit și a învățat să lucreze în ulei. La Sibiu, l-a încântat în mod special accesul la pinacoteca de la Muzeul Brukenthal.

Școala (Academia) de Belle Arte din Viena, înființată în 1692 | Imagine din 1902

Plin de elan tineresc, a călătorit, în căruța unui negustor armean, la Viena pentru a se înscrie la Școala de Belle Arte. După ce a trecut probele, a fost admis și, cu talentul lui, s-a făcut ușor remarcat la cursuri. Convins că va fi bursier, fiind printre cei mai buni studenți, a fost decepționat să constate că nu va prima bursă – prin urmare, fără fondurile necesare, a fost nevoit să renunțe la studii și să se reîntoarcă în Transilvania, la Aiud.

Unde a ajuns în căruța aceluiași negustor armean – care înduioșat de povestea tânărului i-a dat o sumă consistentă de bani pentru a-și cumpăra pensule și alte materiale necesare pentru pictură.

A locuit în Aiud câteva luni unde, pentru a se întreține, făcea portrete pentru cei din familiile bogate ale urbei. S-a mutat apoi o vreme la Sibiu unde a ajuns repede un portretist popular.

La Sibiu, își petreceau vacanțele și unii boieri veniți din București – unora le-a făcut portretul iar aceștia, a povestit Barabás Miklós în memoriile lui, l-au tot îndemnat să meargă la București unde îi promiteau că îl vor ajuta să își găsească mulți clienți. Printre ei, a fost și un spițer, un italian pe nume Raimondi, căsătorit cu o săsoaică din Brașov.

Diligența, 1832 | Barabás Miklós

„Îmblăciul cu hădăragul”

În ziua de 8 noiembrie 1831, în căruța unui librar din Sibiu, a luat drumul Bucureștiului, oraș aflat atunci sub administrație militară rusă și în timpul aplicării Regulamentului Organic.

Abia trecut de vamă, „unde am zăbovit multă vreme”, la cârciuma unde a înnoptat a făcut cunoștință cu pitoreasca lume valahă:

Abia stinsesem lumânarea, fără să fi adormit încă, când am auzit o drăngăneală de vioară, amestecată din când în când cu niște glasuri răgușite de cântec. Deodată au început să-mi bată la ușă care fiind deschisă de cârciumăreasă, cu lumânare în mână, au intrat doi bărbați, unul pitic de abia de patru picioare, îmbrăcat turcește, iar celălalt un popă român îmbrăcat în anteriu, slăbuț și înalt de şase picioare urmați de doi țigani, așa că se prezentau ca îmblăciul cu hădăragul vara la treierat. Unul dintre ţigani avea o vioară, celălalt un ciur de piele de forma unei tamburine, din care scotea cu degetul umezit cu scuipat nişte glasuri, de «rum», «rum» asemănătoare aproape unui bas.

„Plecând din Sibiu, până la amiază am ajuns la Turnu Roșu, după amiază însă am zărit întâiul sat românesc, unde se află și vama românească și regiunea aceasta am și desenat-o cu munții de pe malurile Oltului.” (Barabás Miklós) | Turnu Roșu, 1831

Un han „așa de prost că n-am cutezat să iau odaie”

A ajuns în București, „fără nici o greutate, trecând peste munți”. A tras la hanul lui Manuc, „care era așa de prost că n-am cutezat să iau odaie”, așa că s-a îndreptat spre familia Raimondi. Aceasta l-a primit „cu mare plăcere și m-au îmbiat să dorm și să stau la masă acolo”.

În perioada petrecută la București, a făcut însemnări detaliate și savuroase despre viața și obiceiurile din orașul ce se străduia să preia modelele occidentale. Memoriile lui au fost publicate postum.

Despre familia spițerului italian, spunea că „era foarte cultă, căci domnişoarele, ba chiar şi mama lor vorbeau româneşte şi greceşte, care era limba de salon a aristocraţiei române. Vorbeau însă bine şi franţuzeşte, italieneşte şi chiar ungureşte binişor, care limbă o învăţaseră de la slujnicile şi doicile lor unguroaice. Acestea veneau din secuime la Bucureşti, unde erau bine plătite, căci erau mai de treabă decât slujnicile ţigăneşti şi româneşti, aşa că mulţi boieri şi multe cucoane vorbeau mai mult ori mai puţin ungureşte”.

Dealul mitropoliei, 1832, Barabás Miklós

„Un oraș de mare plictiseală”

Prin intermediul familiei Raimondi, a intrat în legătură în special cu străini, ce se distingeau de mediul valah, cu mentalități occidentale, printre care se simțea și pictorul acasă într-un București care „era un oraș de mare plictiseală”.

Ritualul doctorului Breton de a se dezinfecta după vizitele la pacienți

Povestea de doctorul Breton (medic la spitalul Colțea), care „altfel era grec, dar studiase la Paris” și soția lui, „unguroaică din Brașov care se ocupa cu pictura și astfel am fost deseori în casa lor”.

A remarcat preocuparea pentru igienă a familiei și a notat cum acesta, după ce se întorcea acasă de la vizite – „umbla prin familiile cele mai distinse și primea câte un galben de casă” – intra într-o odaie „specială pentru curățenie, în care nu se afla decât un scaun de lemn, pe care venind la prânz de la vizitele sale în oraș, își lepăda hainele și intrând în pielea goală în a doua odaie, se primenea zilnic în rufărie curată și alte haine, iar hainele schimbate sluga sa le purta în curte pe o masă puse la soare, după aceea veneau bătute și curățite”.

Autoportret, 1841

„Mi-au oferit dulceață”. Și atât

În București, a început să-i viziteze pe boierii cunoscuți la Sibiu, cei care l-au tot îmbiat să vină la București și i-au făgăduit ajutorul să-și găsească clienți:

Însă m-am înșelat mult în ei, ca orice om care se reazămă pe făgăduieli. De altfel, m-au primit bucuros și mi-au oferit dulceață, dar nici unul dintre ei nu m-a recomandat nimănui, așa că a trecut frumos luna noiembrie, fără să fi avut ceva de lucru. Mai că eram gata să plec îndărăt în Ardeal, chiar în timp de iarnă, înainte de a-mi mânca banii…

„Deștept, învățat, cu o purtare aleasă”

Totul s-a schimbat însă din seara când l-a cunoscut pe boierul despre care Pavel Kiseleff spunea că „este singurul boier capabil de săvârșirea unui lucru mai de seamă”.

Aga Iancu Filipescu s-a dovedit „foarte energic și de treabă”. Prin intermediul lui, Barabás Miklós i-a fost prezentat generalului Kiseleff care „era un om deștept și învățat, cu studii făcute la Paris, avea o purtare foarte fină și era un diplomat excelent, iubitor de arte și științe…”

Acesta „m-a primit foarte prietenos și arătându-i câteva miniaturi și desenuri, le-a privit cam un sfert de ceas, întrebându-mă de unde sunt și unde am învățat”.

La recomandarea generalului, Barabás Miklós a făcut portretul fiicei prințesei Bagration, căsătorită cu prințul Piotr Ivanovici Bagration, general rus care este portretizat și în romanul Război și pace a lui Lev Tolstoi.

„Pe urmă am umblat din casă în casă, unde eram chemat pentru a face un portret, ceea ce m-a făcut curând cunoscut”, nota el în jurnal.

Moda după vremuri

Când se schimbau vremurile, se schimbau și straiele, lucru observat și de pictorul din Transilvania când a ajuns în București, oraș ce trăia, nota el, „într-o epocă foarte ciudată”:

Lumea voind a se linguși pe lângă muscali, a început să se lase de obiceiurile turcești, imitând și luând pe cele europene.

Din obiceiurile boierești

Despre obiceiurile „curioase” ale boierilor din Bucureștiul anilor 1830, care nu aveau probleme să se folosească toți de un singur pahar ca să bea sau de o singură linguriță să savureze dulceața, povestea:

La București am fost de mai multe ori invitat la masă de boieri, însă după prima masă nu m-am mai dus scuzându-mă cu câte ceva, căci se gătea cu usturoi, ceea ce nu puteam suferi. Pe masă nu se afla nici vin, nici apă și nici pahare, însă în colțul sufrageriei stătea un arnăut cu o sticlă de vin și un pahar în mâini și cine dorea să bea, îi făcea semn, după care servitorul mergând în fața lui, îi dădea paharul umplut. Dacă însă rămânea ceva în pahar, nu se asvârlea nicăeri, ci paharul umplut plin se dădea musafirului care urma, așa că toți obișnuiau să bea din același pahar.

Tot așa se lua și dulceața, deoarece se întrebuința numai o singură linguriță și un singur pahar, așa că cine lua întâi primea lingurița curată, cel care venea însă după el, trebuia să lingă și dulceața rămasă de la musafirul vecin, dacă din întâmplare n-a putut sorbi tot șerbetul de trandafir, pe lângă care mult se obișnuia și dulceața de lămâie. Acest fel curios de a servi dulcețuri îmi era dezgustător, încât nu luam nicăeri dulceață zicând că nu-mi face bine și sunt oprit de doctori.

Unul dintre portretele semnate de Barabás Miklós este și cel al celebrului pianist Franz Liszt, acesta e datat 1847

 

A plecat cu un gând

A rămas în București până în vara anului 1833 – „am părăsit Bucureștiul în iulie 1833, cu gândul să mă întorc toamna din nou, după ce afară de trai, făcusem acolo o economie de 700 de poli imperiali austrieci, dar abia am ajuns la Cluj, când mi-a venit știrea că muscalii au golit Țara Românească și astfel am rămas acasă”.

După un an, s-a înscris la Academia de Belle Arte din Veneția – perioadă în care a călătorit prin Italia, dar și în alte țări europene. Din 1840 s-a stabilit definitiv la Pesta, dar s-a reîntors deseori în Transilvania. A murit la vârsta de 88 de ani.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.