2 ianuarie 2023, 14:27

O evocare a lui Ioan Slavici: „A iubit frumusețea locurilor, a cutreierat ulițele satului, împrejurimile bătute de soare”

„Eram, ce-i drept, toți patru oameni foarte cu minte, dar nu ni se potriveau ceasornicele și nu puteai niciodată să știi când se culcă unul și când se scoală celălalt, când să-i găsești pe toți îmbrăcați și care când e gata să stea la masă.”

„Copilul a cunoscut și a iubit frumusețea locurilor, pe care nu arareori le-a dăruit povestirilor sale”, scria istoricul literar Perpessicius într-o evocare a lui Ioan Slavici, „veneratul maestru”, în 1925, anul morții scriitorului.

Născut la Șiria, „în regiunea de dealuri și podgorii a Aradului, el a cutreierat ulițele satului, împrejurimile bătute de soare și a râvnit la ruinele cetății de piatră ce se izola înfricoșătoare pe culmea pleșuvă a dealului Coposul”.

„Munca se însoțea cu cântece”

A învățat la început „la școala din sat, în mijlocul unor oameni voioși, ajunși și dornici de petreceri și de voie bună”. Despre acele timpuri, Perpessicius nota:

Munca se însoțea cu cântece, și cum însuși povestește, cimpoieșul era în mare cinste la culesul de roade. Din aceste locuri și din această voie bună se trage de bună seamă și Budulea, cimpoieșul satului, mărunt, puțin diform dar zâmbitor…


„… așa-i lumea! Când oamenii nu au ce face, ei scormonesc o vorbă și își petrec vremea cu ea. Să te ferească Dumnezeu să nu cazi pe gura satului.”

Ioan Slavici, Gura satului, 1878


Portret Ioan Slavici, Sursa: Muzeul Literaturii Române

„Un chip de visător oacheș… îi atrage atenția”

După „preparandia” din Arad și liceu, două clase la Timișoara, a mers un semestru la Facultatea de Drept din Pesta (Budapesta din 1873). În urma cererii, a fost transferat la Universitatea din Viena, unde a fost recrutat în armata imperială și a făcut stagiul militar cu termen redus.

A urmat, printre altele, cursul de economie ținut de economistul și sociologul Lorenz von Stein și cel de drept roman al lui Rudolf von Jhering.

La Viena, „un chip de visător oacheș, un Persian după înfățișare, cu zâmbetul pe buze, îi atrage atenția”. Perpessicius scria:

Era Eminescu pe care îl cunoaște… prin mijlocirea prietenului său, medicinistul Ioan Hosanu. Acum începe una din acele prietenii literare, căreia Ioan Slavici i-a închinat cultul celei mai desăvârșite statornicii.

Preumblări prin fața cazărmii, înainte și după instrucția militară a lui Slavici, inițieri în tainele vastelor cunoștințe pe care le poseda Eminescu, mai ales în cultura filosofică…


„Pentru că să vezi tu! nu e lucru mai plăcut şi mai frumos decât să vezi cum din copilul prost se face încetul cu încetul un băiat deştept, apoi un om cuminte cu purtări bune. Eu văd la noi în sat: îi cunoşti de departe pe cei ce-au umblat la şcoală şi-ţi râde inima, spun eu, îţi râde inima.”

Ioan Slavici, Budulea Taichii, 1880


Cu „energie neasemuită, tact și demnitate”

Cei doi au făcut pregătirile pentru serbarea de la Putna care trebuia să aibă loc inițial în 1870, dar a fost amânată cu un an din cauza războiului franco-german. Perpessicius nota:

Întâia manifestare de solidaritate spirituală a tuturor românilor la mormântul lui Ștefan cel Mare, se datorește acestor doi buni prieteni, care tot ei puseseră și bazele societății «România Jună» din Viena.

Cu ocazia pelerinajului de la Putna, Ioan Slavici desfășură o energie neasemuită, un tact și o demnitate care impune chiar și reprezentanților oficialității, gata, de atâtea ori, să zădărnicească Serbarea.

Grație renumelui ce dobândește pe urma Serbărilor și mai ales recomandării lui Eminescu care-l înfățișează «Junimii» ca e un mare talent […] Ioan Slavici primește, timp de un an, un ajutor de 12 galbeni lunar.

Portret Ioan Slvici, Sursa: G. Călinescu, Istoria literaturii române / Cugetare manuscrisă, Sursa: Muzeul Literaturii Române

O invitație

Reîntors o vreme la Arad, „a părăsit dreptul, scârbit de injustițiile justiției”.

După ce Titu Maiorescu a ajuns ministru al instrucțiunii publice, l-a invitat pe Slavici „în țară” și, totodată, l-a invitat să aleagă: „profesorat, funcțiune administrativă sau inspector peste școli «cu misiunea să revadă și să însuflețească învățământul din sat în sat și din oraș în oraș”»

La „Balamuc”

În toamna anului 1874, Ioan Slavici a ajuns la Iași. A fost găzduit de Samson Bodnărescu în locuința lui din curtea Mănăstirii Trei Ierarhi (Trei Sfetite), unde mai stăteau și Mihai Eminescu și Miron Pompiliu. Despre acea perioadă, Ioan Slavici scria în memoriile sale:

Deoarece toți patru eram bulaci, cum se zice la Iași, tânăra doamnă Burlă (n. Matilda Cugler, căsătorită atunci cu filologul Vasile Burlă) ne socotea oameni necăpătuiți, care își petrec viața aruncându-le toate claie peste grămadă, și nu mai zicea nici «la Școala Normală», nici la «Trei Sfetite», ci «la Balamuc», ceea ce greu mi-ar fi să zic că nu se potrivea.

Eram, ce-i drept, toți patru oameni foarte cu minte, dar nu ni se potriveau ceasornicele și nu puteai niciodată să știi când se culcă unul și când se scoală celălalt, când să-i găsești pe toți îmbrăcați și care când e gata să stea la masă.


„Îl știa pe Iorgovan om cu socoteală și nu se putea dumiri ce oare i se va fi întâmplat de și-a pierdut rostul, căci numai așa, din senin, paguba nu vine, ci omul trebuie să facă și el ceva ca să și-o aducă ori să-i deschidă măcar drumul.

Busuioc nu era acum dintre oamenii în curtea cărora poți să intri fără ca să fii băgat în seamă de stăpânul casei, și nici Simina nu era femeia care poate să treacă pe nevăzute pe dinaintea cuiva.

Ieșind în calea celor sosiți, el trecu o dată cu privirea peste oameni și ochii lui se opriră la dânsa.

Îl ardea parcă la inimă.

O știa de tot bine și-i era destul s-o vadă pentru ca să înțeleagă o mulțime de lucruri, căci iute se descurcă lucrurile în mintea omului când li se ivește căpătâiul.

Încă anul trecut simțise Busuioc că-i plac feciorului său ochii Pădurencei, și s-ar fi mâhnit, poate, dacă nu i-ar fi plăcut, fiindcă erau făcuți pe plăcute, dar c-a trecut anul și nu i-a uitat, dar că-i plac atât de mult încât își pierde rostul și-și omoară caii de dragul lor, asta îl punea pe gânduri.”

Ioan Slavici, Pădureanca, 1884


Mănăstirea Trei Ierarhi, Iași, 1845, J. Rey / Fundal: Un manuscris, Sursa: Muzeul Literaturii Române

„Totdeauna a jurat în supremația adevărului”

A fost și un colaborator al ziarului Timpul, alături de Eminescu și Caragiale, iar în 1874, „în ciuda tuturor avertismentelor de la oamenii politici care-l prețuiau și-l proteguiau”, a mers la Sibiu, unde a preluat conducerea Tribunei. Au urmat mai multe procese de presă, iar în 1889, „face un an de zile în confortabila temniță de la Vaț (Vác)”.

Evocarea lui Ioan Slavici s-a încheiat cu aceste rânduri:

Totdeauna a jurat în supremația adevărului și până în pragul locașului de pe urmă, a crezut cu patimă în cuvintele urgisitului Socrate:

«Și numai un singur lucru să-l socotiți adevărat anume că unui om vrednic și bun nu i se poate întâmpla nimic rău, nici când trăiește și nici când moare și că pentru viața și lucrurile lui, zeii poartă de grije».


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol