19 noiembrie 2022, 23:38

O fundație, un bibliotecar și visul unui rege: „Educația este singurul mijloc prin care un popor poate să ajungă a fi stăpân pe destinul său”

„Însoțit de aghiotantul de serviciu, a intrat în sala cea mare de lectură pe la orele trei după amiaza, fără a fi anunțat. Intrarea sa a fost aproape neobservată. Studenții, vreo 15 la număr, și-au continuat lectura.”

„Că un tânăr, care a dat destule dovezi că a utilizat cu profit cărțile pentru a-și dobândi titluri înalte universitare, poate în același timp fi și un bun bibliotecar, aceasta era o părere împărtășită mai de toată lumea la noi… Cum eu dădusem destule dovezi că sunt un stăruitor iubitor de carte, nicio îndoială nu mai putea să aibă fostul meu profesor Titu Maiorescu că voi putea fi și un bun bibliotecar”, povestea C. Rădulescu-Motru despre începutul carierei lui „sub regele Carol I”.

În 1895, „în amintirea serbării de 25 de ani de domnie”, a fost inaugurată Fundațiunea Universitară “Carol I”.

Potrivit regulamentului pentru administrarea fundației și a scrisorii regelui Carol I de întemeiere, instituția avea o bibliotecă și săli de lectură „de care să se folosească studenții de la toate facultățile universitare din țară” și oferea sprijin studenților care, „întreprind lucrări speciale” iar studenților merituoși, dar lipsiți de mijloace financiare, le acorda „subvențiuni” (subvenții).

Fundația avea prin urmare nevoie și de un bibliotecar. Acesta trebuia „să aibă gradul de licențiat sau doctor”, era dator „să îngrijească, sub a sa răspundere, de buna păstrare a cărților și de ordinea în sălile de lectură, să propună lista cărților de cumpărat și a revistelor de abonat și să fie prezent la bibliotecă cel puțin 5 ore pe zi de lucru”. Bibliotecarul, se stabilea prin regulament, trebuia să locuiască în „edificiul bibliotecii”.

Prima clădire a Fundaţiei Universitare “Carol I” ridicată între 1891 şi 1893 după planurile arhitectului Paul Gottereau | Sursa: Carol I, amintirea unei mari domnii, Anca Podgoreanu și Geta Costache, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București

Rădulescu-Motru a povestit:

Titu Maiorescu nu a ezitat un moment să răspundă Regelui că are persoana aleasă gata: un tânăr, care și-a trecut de curând doctoratul în Germania și care își petrece ziua, mai toată, în tovărășia cărții.

[…]

… prin iunie 1895 am primit, prin domnul I. Kalinderu, administratorul Domeniilor Coroanei, invitația să mă prezint M.S. Regelui Carol I în audiență la castelul Peleș. Numirea mea ca bibliotecar era în principiu fixată. Totuși, Regele ținea să-mi dea câteva sfaturi, în vederea primului contact pe care îl va avea tinerimea universitară cu Fundația.

În perioada respectivă, a explicat C. Rădulescu-Motru, „erau, în atmosfera culturală a țării, câțiva nouri de îngrijorare, în aceea ce privea sentimentele cu care tinerimea universitară va primi să participe la inaugurarea instituției înființate din generozitatea Regelui”.

Se spunea că studenții „vor scoate un manifest, prin care vor refuza donația regală și că se vor lega cu jurământ să nu calce cu piciorul în bibliotecă”. La inaugurare, însă, „studenții s-au mulțumit în cea mai mare parte să privească din stradă”. C. Rădulescu-Motru nota:

După inaugurare, biblioteca a fost deschisă studenților. Localul, pe care generozitatea Regelui îl punea la dispoziția studenților, era pentru acea vreme socotit atât de luxos, încât puțini dintre studenți puteau rezista dorinței de a-l vizita. De aceea, de a doua zi, vizitarea bibliotecii a început. Dar ca simplă vizitare, nu cu scopul de a face lectură. Studenții nu voiau să se arate învinși. Voia le-a fost pe deplin respectată.

Personalul bibliotecii se ținea la dispoziția lor pentru a le arăta sălile, cataloagele, cărțile dăruite de M. S. Regina Elisabeta, instalația de calorifer și de lumină, mesele și scaunele confortabile destinate cetitorilor… fără nicio aluzie răutăcioasă la atitudinea luată de studențime; cu tact, așa cum ceruse Regele. După o săptămână ghiața a fost ruptă.

Studenții se așezau acum pe locuri și cereau cărți, în mare parte dintre acelea pe care biblioteca nu le avea. Aceasta m’a îndemnat să înființez un registru, în care erau trecute cărțile ce urmau să fie comandate.

Numărul acestora, își amintea Rădulescu-Motru, era însă atât de mare încât „nici un buget întreit nu ar fi fost de ajuns”. Regele i-a oferit tânărului bibliotecar cea mai simplă soluție:

«Vei face și dumneata cu studenții, ce fac eu cu miniștrii mei. Când vine la mine un ministru și îmi aduce o propunere de ce trebuie să facem, eu nu refuz, ci zic: lăsați aici; vom vorbi la prima ocazie. Miniștrii care aduc ceva serios revin asupra propunerii… Așa să faceți și d-voastră cu studenții. Scrieți în registru toate cărțile care se cer, dar comandați numai pe acelea asupra cărora s-a stăruit a doua oară.»

Săli de lectură | Sursa: Carol I, amintirea unei mari domnii, Anca Podgoreanu și Geta Costache, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București

A amintit și despre obiceiul studenților de a rupe foile din cărți. Regele Carol l-a sfătuit „să-și păstreze liniștea” și i-a spus:

Respectarea lucrului public nu este intrată în obiceiurile noastre. Va veni și vremea ei. […] Astăzi însă să facem ca americanii: fiindcă înlocuirea cărții rupte costă mai ieftin decât salariul unui supraveghetor special, să cumpărăm o nouă carte în locul celei rupte.

Accesul la bibliotecă și în sălile de lectură se putea face până seara târziu, orele acestea fiind preferate de mai toți studenții. Constantin Rădulescu-Motru a amintit despre o vizită neprevăzută:

… pe la 9 seara, mă trezesc cu vizita neașteptată a dlui I. Kalinderu, care, pe un ton supărat, mă întreabă: «Ce însemnează întunericul în care se află sala de lectură?» I-am dat lămurirea… că d. Gh. Dem. Teodorescu (n. directorul general al fundației), din motive de economie, a dat ordin personalului de serviciu să nu aprindă decât luminile strict de folos.

«Să se aprindă peste tot», a poruncit d. Kalinderu, «căci Regele este peste drum și vă vede». În adevăr, Regele văzuse de mult că era puțină lumină, dar crezuse că în bibliotecă nu sunt studenți.

Rotonda din prima clădire a Fundației Universitare “Carol I” | Sursa: Carol I, amintirea unei mari domnii, Anca Podgoreanu și Geta Costache, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București

Vizitele pe care regele Carol le-a făcut la Fundație, a povestit Constantin Rădulescu-Motru, erau anunțate doar cu câteva minute înainte, vizite „mai mult pornite din dragostea pentru localul fundației, iar nicidecum pentru controlarea lucrărilor noastre”.

După inaugurare, mă așteptam ca vizitele regale să înceteze cu totul sau să se producă la zile mari, anunțate cu mult înainte, din cauză că localul era, de la opt dimineața până la zece seara, ocupat de publicul cititor.

Totuși, la vreo șase luni după inaugurare, Regele a mai făcut o vizită fără ceremonie. Însoțit de aghiotantul de serviciu, a intrat în sala cea mare de lectură pe la orele trei după amiaza, fără a fi anunțat. Intrarea sa a fost aproape neobservată. Studenții, vreo 15 la număr, și-au continuat lectura. Numai după ce Regele a vorbit unei domnișoare, întrebând-o din ce facultate face parte – pe timpul acela, nu erau mai mult de 3–4 studente în toată Universitatea –, numai atunci s-a observat prezența Regelui și studenții s-au sculat în picioare.

«Citiți mai departe», le-a zis Regele, făcând semn să stea jos.

După ce a terminat înconjurul sălii, a plecat. Avea figura radioasă de mulțumire.

După doi ani, a rememorat C. Rădulescu-Motru acel început de carieră, și-a dat seama că „această profesiune” nu-i făcea mare plăcere: „a ceti cărțile este una; a servi pe alții ca să cetească, este alta”. I-a mărturisit lui Titu Maiorescu dorința de a intra în profesorat. Maiorescu i-a replicat că „are să fie foarte mâhnit Regele” și i-a sugerat: „Rămâi unde ești, ca să vadă Majestatea Sa că avem tineri consecvenți”.

 

Stânga: Pergamentul inaugurării din 1895 a Fundaţiei Universitare “Carol I” / Dreapta: Regele Carol | Sursa: Carol I, amintirea unei mari domnii, Anca Podgoreanu și Geta Costache, Biblioteca Centrală Universitară „Carol I” din București

Ion Kalinderu l-a sfătuit să „nu facă nimic” până ce nu va discuta el cu regele:

Această punere la curent mi-a istorisit-o mai târziu, așa cum s-a petrecut, el însuși, I. Kalinderu. De abia a deschis vorba de intențiile mele, că Regele i-a spus: «Pentru tânărul bibliotecar am vorbit cu d. Haret (Spiru Haret, care devenise în acest timp ministru de Instrucție publică). Eu cred că, cine scrie cărți de filosofie, este bun de profesor, nu de bibliotecar».

În anii ce au urmat, în toate audiențele la rege, subiectul principal al conversațiilor a fost, a mai notat C. Rădulescu-Motru, „rolul educației pentru consolidarea viitorului nostru cultural”:

De acest rol, Regele Carol avea o idee, cu un caracter aproape imperativ. Educația, pentru dânsul, era singurul mijloc prin care un popor poate să ajungă a fi stăpân pe destinul său.

Din amintirea întrevederilor cu Regele Carol I, filosoful C. Rădulescu-Motru, primul bibliotecar al Fundației Universitare “Carol I”, a notat câteva afirmații „credincios păstrate din gura marelui Rege”:

«Popoarele tinere cred mai mult în dorințele lor decât în realitatea lucrurilor.»

«Baza unei bune educații o dă caracterul.»

«Situația geografică explică destinul popoarelor.»


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol