Această fotografie este, în felul ei, o mică pagină de istorie. Una amară. Aceasta este fotografia ultimului soldat american care părăsește aeroportul din Kabul. Generalul Chris Donahue, comandantul Diviziei 82 aeropurtată, este ultimul american care urcă în aeronava ce lasă în urmă un Afganistan condus de noul regim, al talibanilor.
În spatele lui, talibanii își manifestă bucuria trăgând salve de mitralieră în aer și inspectând hangarele aeroportului din capitala țării. Nabih Bulos, corespondent cu Los Angeles Times, a urmărit preluarea bazei de către talibani. „Suntem aici cu talibanii care intră în ceea ce a fost cu doar câteva minute în urmă o parte a aeroportului militar controlat de americani. Acum au preluat totul”, a spus jurnalistul.
În spatele acestor imagini stau însă câteva zeci de mii de morți, mulți dintre ei militari NATO, milioane de refugiați, o mică parte dintre aceștia preluați de către statele care au încercat democratizarea țării și o mare incertitudine. Nimeni nu știe care va fi viitorul acestei țări.
Pentagonul a anunţat, luni seară, că trupele americane au părăsit Afganistanul, după 20 de ani, iar operațiunile de evacuare de pe aeroportul internațional din Kabul s-au încheiat. Ultimul avion a decolat de la Kabul, a anunţat generalul Kenneth McKenzie. „Sunt aici pentru a anunța finalizarea retragerii noastre din Afghanistan, la capătul misiunii militare de evacuare a cetățenilor americani, a resortisanților țărilor terțe și a afganilor vulnerabili”, a declarat luni, generalul Kenneth F. McKenzie, într-o conferință de presă.
Plecarea ultimului avion marchează o retragere haotică a americanilor din Afganistan, care a fost grăbită de rapida preluare a puterii în țară de către talibani și de un înfricoșător și tragic atentat care a ucis 13 militari americani și peste 170 de cetățeni afgani.
Peste 120.000 de persoane au fost evacuate din 14 august până azi, realizându-se cea mai amplă operațiune de evacuare pe cale aeriană din istorie, dar condițiile de securitate într-o permanentă deteriorare și haosul de pe aeroport s-au soldat cu abandonarea câtorva americani și a unor mii de aliați afgani, comentează The Washington Post.