CITIRE

O lecție veche și atât de nouă. De la urâtul din i...

O lecție veche și atât de nouă. De la urâtul din ignoranță la frumusețea cunoașterii

„Ah, copile, dacă ai ști binecuvântarea ce se găsește în gustul cunoașterii și răul și urâtul ce se află în ignoranță, cât de bine te-ai călăuzi atunci să nu te plângi de chinul și truda de a învăța.” – Christine de Pizan, Comoara Cetății Doamnelor

Despre Christine de Pizan s-a spus că este una dintre primele ‘feministe’. Scriitoare din epoca medievală, a devenit cunoscută pentru scrierile ei inovatoare despre femei și drepturile lor.

E considerată prima scriitoare profesionistă din Evul Mediu, prima scriitoare din Franța și printre primele din Europa.

Christine a fost născută în anul 1364 în Veneția. Curând după nașterea ei, tatăl ei, cărturarul și astrologul Tommaso di Benvenuto da Pizzano, a fost desemnat astrolog la curtea regelui Carol al V-lea al Franței, numit cel Înțelept.

Despre mama ei, care a făcut parte din familia aristocratică venețiană Mondina, se știu destul de puține lucruri. Christine a mai avut doi frați.

Christine de Pizan | Sursa: Book Riot

Christine de Pizan | Sursa: Book Riot

De-a lungul vieții ei, Christine și-a prețuit originea ei venețiană, însă a fost devotată Franței. Când familia ei s-a mutat în Franța, ea avea doar patru ei. Tatăl ei s-a îngrijit însă în mod deosebit de educația fetei, deși mama ei a încercat să se opună, susținând, potrivit mentalităților vremii, că o femeie trebuie să învețe lucruri gospodărești, adică să se ocupe de treburile casei. După cum scria Charity Cannon Willard într-o carte despre viața și opera lui Christine de Pizan, este evident că „mama ei a obținut ce a dorit, deoarece Christine mărturisea mai târziu că a fost obligată să adune cum a putut firimituri din înțelepciunea tatălui ei”. Probabil aceasta e o explicație pentru care nu a povestit despre mama ei în scrierile ei. În schimb, tatăl ei, cel care i-a susținut cum a putut mai bine educația, a fost un „personaj” prezent în lucrările ei.

A studiat diferite discipline, fiind atrasă în special de cultura greacă și latină, materii pe care le-a aprofundat și a devenit apreciată pentru cunoașterea acestora. Pe lângă formarea ei cu diferiți cărturari ai vremii, a avut acces la bogata bibliotecă de la palatul regelui – unde a crescut –, ceea ce i-a permis să cerceteze cele mai bune lucrări literare ale timpului. În plus, a putut să-și desăvârșească educația cu lecturi din tratate de știință și de filozofie și să se afle în apropierea multor oameni învățați.

Christine de Pizan, ilustrație din Cartea cetății doamnelor | Sursa: World Digital Library/National Library of France

Christine de Pizan, ilustrație din Cartea cetății doamnelor | Sursa: World Digital Library/National Library of France

În jurul vârstei de 15 ani, Christine s-a căsătorit cu un membru al curții regale franceze, un anume Étienne du Castel. Spre deosebire de majoritatea bărbaților din epocă, se pare că Étienne a susținut interesul soției lui pentru scris și alte preocupări intelectuale pe care le avea. Au avut trei copii, dintre care unul a murit în tinerețe. Din cartea lui Charity Cannon Willard  aflăm că a avut o căsătorie fericită și, în toată acea perioadă, nu și-a dorit mai mult decât să fie o soție și mamă bună. Étienne a murit însă tânăr, după aproape zece ani de la căsătorie, în 1389, probabil de ciumă.

După o viață stabilă și fără griji în elita societății, s-a văzut singură și nevoită să găsească o cale pentru a-și întreține familia, formată atunci din copiii ei, mama și o nepoată. Tatăl ei murise când ea avea în jur de 24 de ani, cu un an înainte de moartea soțului ei, iar în urma lui a rămas și o datorie. Mai mult, relația tatălui ei cu casa regală a Franței se încheiase. Christine a decis însă să rămână în Franța, cu toate că a primit invitații de la curtea regală din Anglia și din Milano. A încercat să obțină un venit regulat, ce i se cuvenea, potrivit normelor vremii – însă s-a lovit de birocrație și corupția oficialilor. Mai târziu, a scris despre regretul de a nu fi învățat la timp cum să aibă grijă de afacerile soțului ei, un lucru care i-ar fi asigurat veniturile necesare și ar fi scutit-o de multe neplăceri și lipsuri.

Pentru a-și abate mintea de la problemele ce o copleșeau și a evada din cotidianul deloc fericit în care se afla, a început să scrie câteva balade romantice. Fără a avea vreun gând de a deveni scriitoare, a avut surpriza să descopere că poeziile și baladele ei de dragoste, în care apare o tânără ce povestește despre dragostea ei, fie își plânge dragostea pierdută, au fost apreciate de aristocrați. Acest lucru a încurajat-o să continue să scrie.

Balade | Sursa: Scriptorium

Balade | Sursa: Scriptorium

Prin 1393, a prezentat curții regale volumul Cent ballades, O sută de balade. Munca ei a fost recunoscută și, susținută financiar de familia regală, Christine și-a început cariera literară.

Cu sprijinul unor membri din familii regale – printre care Filip al II-lea, duce de Burgundia, numit și Filip cel Îndrăzneț, și Ioan al II-lea de Burgundia, Ioan fără Frică, dar și a Isabellei de Bavaria devenită regină a Franței prin căsătoria, în 1385, cu regele Carol al VI-lea –, Christine a putut să scrie mai multe lucrări și să le publice cu ilustrații bogate, așa cum și-a dorit.

A scris proză și tratate politice. Susținută și încurajată, a realizat și o biografie a regelui Carol al V-lea, la curtea căruia a trăit din copilărie, ce a fost publicată în jurul anului 1404, după moartea regelui.

Christine de Pizan îi dăruiește reginei Franței Cartea cetății doamnelor | Sursa: World Digital Library/National Library of France

Christine de Pizan îi dăruiește reginei Franței Cartea cetății doamnelor | Sursa: World Digital Library/National Library of France

Lucrările ei importante sunt La Cité des dames, 1404-1405, Cartea cetății doamnelor (tradusă în limba română) și Le Livre des trois vertus à l’enseignement des dames (titlul original), apărută mai târziu cu titlul Le Trésor de la cité des dames, Comoara din cetatea doamnelor.

În aceste cărți, se găsesc principii și valori specifice mișcării sociale cunoscute mult mai târziu cu numele de feminism. Ea a susținut ideea egalității, și anume că femeia trebuie să aibă aceleași drepturi, oportunități și să se bucure de respect la fel ca oricare bărbat.

Cu Cetatea Doamnelor, din 1405, considerată una dintre primele lucrări cu viziuni feministe, a descris cele mai importante personalități feminine din istorie și a lansat ideea egalității între femei și bărbați. Cartea este o alegorie  în care trei femei construiesc un oraș, cu ajutorul lui Christine, cea care narează. Autoarea a inclus metoda loci (din latină, locuri) prin care cel care dorește să-și amintească o anumită informație o desenează în diferite încăperi ale casei sau palatului. În acest fel, generațiile următoare de femei își vor reaminti de puterea femeilor din trecut și se pot inspira din poveștile lor.

Cartea e un fel de ghid practic pentru femei în a avea grijă de ele, de casele lor, de afaceri – experiența pierderii soțului a inspirat-o pe Christine pe Christine să scrie și pentru alte femei cât de important este să învețe să se descurce în „lumea financiară a bărbaților”. După succesul cu primul volum, a urmat al doilea.

Ultima ei carte a fost dedicată eroinei Franței, Ioana d’Arc.

O pagină din Cartea cetății doamnelor, din original | Sursa: World Digital Library/National Library of France

O pagină din Cartea cetății doamnelor, din original | Sursa: World Digital Library/National Library of France

Cărțile ei au avut o influență majoră asupra multor scriitori – bărbați si femei – din perioada următoare, cele mai importante fiind traduse din franceză și în alte limbi încă din timpul vieții autoarei. Cu toate că ideile pentru care a militat Christine pot fi văzute azi ca banale, în epoca ei au avut impact asupra societății. Fascinant este și succesul pe care l-a avut – evident, un lucru important este că a fost susținută financiar de casa regală a Franței – însă în cele din urmă educația și munca ei au contat. Mai ales într-o epocă în care femeile erau ignorate, deloc apreciate, lipsite de drepturi și astfel, chiar și cele mai talentate, sfârșeau fără să aibă o singură șansă de a-și arăta valoarea.

Ulterior, scrierile ei revoluționare la acea vreme despre statusul femeii în societate au fost uitate, pentru ca, după veacuri, în secolul al XIX-lea, să fie redescoperite.

 

‘Educația’ femeilor în timpurile medievale | Sursa: wludh

‘Educația’ femeilor în timpurile medievale | Sursa: wludh

 

Christine de Pizan a murit în jurul anului 1430.

Câteva idei din Cartea cetății doamnelor și Comoara din cetatea doamnelor (traducerea din franceză/engleză îmi aparține):

„Nu toți bărbații (în special cei mai înțelepți) împărtășesc părerea că e rău pentru ca femeile să fie educate. Dar e foarte adevărat că mulți bărbați proști au pretins asta pentru că nu le face plăcere ca femeile să știe mai mult decât ei.”

„Și tot așa cum trupul femeilor este mai zvelt decât al bărbaților la fel este și inteligența lor mai ascuțită”.

„Nu este absolut nici o rușine să trăiești din venitul tău, oricât de mic ar fi, rușine este când creditorii sunt mereu la ușa ta.”

„Proștii se grăbesc spre sfârșitul vieții lor. Numai cei fermi supraviețuiesc.”

Credit foto cover: Gerd Altmann/Pixabay


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.