29 noiembrie 2022, 0:10

O mărturie: „Știința trebuie însoțită cu cultura inimii, cu iubire de țară și cu demnitatea vieții”

„După cum va fi tinerimea noastră de astăzi, așa va fi și România de mâine. Greu, dar, cumpănește în grijile noastre îndrumarea tinerimii pe calea muncii conștiincioase, a iubirii de adevăr și de Țară.”

În urmă cu 131 de ani, la 3 mai 1891, regele Carol I îi scria președintelui Consiliului de miniștri, Lascăr Catargiu:

Peste câteva zile România va serba a douăzeci și cincea aniversare a Domniei Noastre. Providența a voit aceasta: din ziua când am îndreptat primii Noștri pași în această frumoasă Țară, Ea a revărsat cu îmbelșugare binecuvântările Sale asupra faptelor Noastre. Cu ajutorul Ei am putut străbate această lungă trecere de vreme înconjurat fiind, din partea scumpului Nostru popor, cu o încredere și o iubire, care au fost răsplata cea mai dulce a silințelor Noastre spre propășirea și fericirea lui.

Urmând pilda bunilor Domni din trecut, și spre amintirea faptelor împlinite în acest pătrar de veac, voim a înființa un așezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultățile din Țară, al cărui scop va fi de a procura studenților un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu; de a veni în ajutorul acelora dintre dânșii care întreprind lucrări speciale sub direcțiunea profesorilor lor, sau pentru tipărirea tezelor, cum și de a da subvenții acelora care, din lipsă de mijloace, ar fi siliți să întrerupă studiile lor în dauna culturii generale a Țării.

[…]

Așezământul va purta numele de «Fundațiunea Universitară Carol I».

„…voim a înființa un așezământ spre binele tinerimii universitare de la toate facultățile din Țară, al cărui scop va fi de a procura studenților un loc de întrunire, înzestrat cu o bibliotecă totdeauna deschisă, unde vor putea satisface iubirea lor de studiu.” (Regele Carol I, scrisoare către Lascăr Catargiu) | Imagine: Fundația universitară Carol I, album București, 1929

„A întări frăția printre tinerimea universitară și a hrăni simțământul patriotic”

Regele menționa că „facem danie de pe acum” pentru casa ce va fi construită pe un „loc așezat în fața palatului Nostru”. La final, notase:

Dorința Noastră, a Reginei și a Principelui Moștenitor, este ca această fundațiune să contribuie a întări frăția printre tinerimea universitară și a hrăni simțământul patriotic care înalță sufletul ei.

Clădirea a fost terminată în 1893, când a fost și amenajată și a putut să fie inaugurată. Momentul însă a fost amânat doi ani, „deoarece s-a lăsat vreme să se domolească spiritele agitate ale studenților, care, rău inspirați de unii politicieni, nu voiau să primească donația regală”, scria, într-o amplă prezentare, din 1932, omul de cultură Alexandru Tzigara-Samurcaș (4 aprilie 1872 – 1 aprilie 1952), numit director al Fundației în 1914.

„Numai prin muncă stăruitoare și știință se pot pregăti popoarele la luptele… pe tărâmul economic și social”

„Muncă stăruitoare” și „știință”, cuvinte esențiale din mesajul regelui Carol I, rostit la inaugurarea din 14 martie 1895:

Dorind a lăsa în urma Mea o mărturie vie a sentimentelor ce Mă însuflețesc către Țară și a arăta totodată necurmatul interes ce am pentru instrucțiune, am închinat tinerelor generații acest locaș de studiu cu falnica menire de a contribui la răspândirea și înflorirea științei în România.

Numai prin muncă stăruitoare și știință se pot pregăti popoarele la luptele ce le așteaptă pe tărâmul economic și social. Toate generațiile, care au săvârșit fapte mari și folositoare țărilor lor, au fost crescute în această școală serioasă și s-au oțelit la flacăra iubirii de știință și de Patrie.

[…]

După cum va fi tinerimea noastră de astăzi, așa va fi și România de mâine. Greu, dar, cumpănește în grijile noastre îndrumarea tinerimii pe calea muncii conștiincioase, a iubirii de adevăr și de Țară.

„Văzând dar râvna cu care tinerimea alergă la acest liman de studii, am hotărât lărgirea lui în măsura acestei râvne și înzestrarea sa cu cele mai moderne cerințe.” (Regele Carol) | Interior, Fundația universitară Carol I, imagini din publicația Boabe de Grâu, 1932

„Văzând dar râvna cu care tinerimea alergă la acest liman de studii…”

La inaugurarea din 1895, biblioteca Fundației deținea doar 3400 de volume, cele mai multe donate de regele Carol și de regina Elisabeta. După 37 de ani, deținea peste 130.000 de volume.

Curând, „biblioteca luă o dezvoltare neașteptată, devenind ajutorul cel mai important al studiilor universitare, pe atunci lipsite de orice bibliotecă”, scria Al. Tzigara-Samurcaș.

Deoarece „frecventarea Fundației devenise tot mai mare”, regele Carol a achiziționat un nou imobil ce a fost adăugat clădirii inițiale. În cuvintele regelui:

Văzând dar râvna cu care tinerimea alergă la acest liman de studii, am hotărât lărgirea lui în măsura acestei râvne și înzestrarea sa cu cele mai moderne cerințe.

Realizat după planul arhitectului francez Paul Gottereau, palatul Fundației a fost inaugurat la 9 mai 1914.

Regele Carol le amintea atunci studenților de „greutățile fără număr” pe care le-au avut „până în veacul trecut, dascălii și învățații noștri de odinioară”, pentru a aduna „comoara de cultură națională”.

A citat „acele dureroase cuvinte” lăsate de Miron Costin – „al cărui nume strălucește în fața acestei clădiri” – în prologul cronicii sale: „Sosiră asupra noastră cumplite vremi, de nu stăm de scrisori – la care trebuiește gândul slobod și fără valuri – ci de grije și suspinuri. Puternicul Dumnezeu să ne dăruiască după aceste vremi a anilor noștri, cândva, și mai slobode veacuri întru care, pe lângă alte trebi să fie vreme și cu cetitul cărților a face iscusită zăbavă; că nu este alta și mai frumoasă și mai de folos în toată viața omului zăbavă, decât cărților”.

„Acest falnic locaș menit a îndestula în chip larg nevoia de lumină”

Regele a încheiat, cum spunea Al. Tzigara-Samurcaș, cu „sfaturi și îndemnuri pentru generațiile viitoare de studenți”:

Atotputernicul s-a îndurat a asculta ruga marelui nostru istoric și ne-a dăruit timpuri mai bune în care sufletul românesc și-a luat zborul cu încredere în toate direcțiile culturale.

Și nu Mă îndoiesc că acest falnic locaș menit a îndestula în chip larg nevoia de lumină a acelora care sunt chemați a fi îndrumătorii României de mâine va fi un puternic imbold de a atrage cât mai multe foloase pentru pregătirea lor la misiunea ce-i așteaptă.

Nu uitați însă niciodată că știința trebuie însoțită cu cultura inimii, cu iubire de țară și cu demnitatea vieții, pentru ca roadele ei să fie binecuvântate și cu adevărat folositoare binelui obștesc și Patriei.

Din toată inima rog pe bunul Dumnezeu să ocrotească în veci de veci acest așezământ închinat culturii naționale, spre întărirea și înălțarea scumpei noastre Românii.

Acesta a fost ultimul discurs public al regelui Carol și a rămas „ca un testament al Său”, cum scria Al. Tzigara-Samurcaș. După cinci luni și 48 de ani de domnie, în ziua de 10 octombrie 1914, regele Carol I a trecut în neființă.

„Un popor își desăvârșește independența prin cultură, care trebuie să aibă o notă specific națională. Dar în același timp trebuie să se însereze în concertul culturii celorlalte popoare; nu poți să-ți constitui o cultură proprie, numai prin tine…” (Ion Petrovici) | Interior/Sala mare de lectură, Fundația universitară Carol I, imagine: Boabe de Grâu, 1932

„Un popor își desăvârșește independența prin cultură”

În 1927, ministrul instrucțiunii, Ion Petrovici, „fost pe vremuri bursier al Fundației”, cum preciza Tzigara-Samurcaș, spunea că biblioteca Fundației „este un mijloc pentru câștigarea independenței”.

„Marea independență”, afirma atunci Ion Petrovici, „este posibilitatea de a te adapta la o cultură intensă și temeinică. Cu aceasta, omul devine independent, și cu aceasta devine un popor independent. Un popor își desăvârșește independența prin cultură, care trebuie să aibă o notă specific națională. Dar în același timp trebuie să se însereze în concertul culturii celorlalte popoare; nu poți să-ți constitui o cultură proprie, numai prin tine, ci absorbind elementele necesare, asimilând partea care convine pulsațiunii tale sufletești de la ceilalți, și creând apoi ceva aparte, însă ceva care să fie la înălțimea celorlalte popoare. Iată pentru ce Regele Carol nu a fost numai Regele independenței politice, ci a fost și Regele care a urmărit independența culturală”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol