8 ianuarie 2023, 16:54

O poveste de pomină: „Drept peciu, i se arătă o gură de pistol”

„Acolo, preotul, care sta gata înveșmântat, nu voi a purcede la cununie până nu i se va da peciul; drept peciu însă, i se arătă o gură de pistol care-l amenința de va stărui în refuz.”

Înalt, voinic, frumos, cult, cuceritor, Grigore Sturdza, fiu al lui Mihail Sturdza (domn al Moldovei între 1834 și 1849) a dat lumii multe ocazii „de vorbă”, spre deosebire de figura destul de ștearsă a fratelui său mai mare, Dumitru, despre care nu s-a vorbit prea mult, dar nici nu s-a zis ceva de rău, cum comenta Radu Rosetti.

Tot de la istoric aflăm că Grigore „era un admirator pătimaş (nu unul platonic) al sexului frumos; succesele lui pe acest câmp, în tinereţe, au fost multiple”.

Din tinerețe, Grigore își dobândise porecla Beizadea Vițel, după ce se apucase să se antreneze; cum nu avea haltere, în fiecare dimineață, câte două ceasuri, se zice că purta pe umeri un vițel.

Iubirea mondenă dintre Grigore Sturdza și Contesa Dash a trezit interes și presei pariziene | La Presse, iunie 1845

„O poveste de pomină”

Dincolo de toate, tânărul Grigore Sturdza a intrat în viața Moldovei cu o poveste de pomină, după cum se exprima Constantin Gane.

Trimis la studii înalte în străinătate de tatăl său, Mihail Sturdza, domn al Moldovei, în 1843, când avea 22 de ani, Grigore se afla la Paris, alături de fratele său mai mare.

În timp ce se ținea de carte, se intruia și prin elegantele saloane pariziene ale vremii. Aici a întâlnit, într-o seară, o femeie frumoasă și deșteaptă, Gabrielle Anne Cisterne de Courtiras, vicontesă de Saint-Mars, o cunoscută scriitoare în epocă, pe care toată Franța o știa sub numele de Contesa Dash, pseudonimul ei literar.

Ea era cu 17 ani mai în vârstă, căsătorită de tânără, dar separată de soțul ei, lucru care nu a contat pentru tânăr, mai ales că femeia, se pare, „păstra urme numeroase și încă vii ale unei mari frumuseți”.

S-a îndrăgostit de ea și cronicile mondene ale Parisului au avut luni la rând un subiect preferat și gustat de public.

Până când tatăl său a aflat povestea și i-a poruncit fiului să se întoarcă în Moldova. Și-a lăsat iubita la Paris, cu făgăduința că va găsi o cale să o aducă la Iași și să se căsătorească.

„Ducea viața de anahoret excentric și de filosof somptuos”

Trimiși în străinătate când erau niște adolescenți, reîntorși în Moldova bărbați în toată firea, cei doi frați, Dumitru și Grigore, s-au trezit și cu ranguri militare, „căpătate fără să fi fost vreodată sub vreun stindard sau în vreo cazarmă”, scria Gheorghe Sion.

La Iași, tânărul Grigore Sturdza, „frumos, voinic, spiritual, cu aer de educație în adevăr principară”, nu și-a găsit funcția potrivită firii lui zburdalnice și, după câteva luni în care „dusese o viață foarte zgomotoasă”, s-a hotărât să se retragă la țară. Din suvenirele lui Gheorghe Sion:

Vodă îi aprobă dorința și-i dete în posesiune una dintre cele mai frumoase moșii de pe valea Jijiei, Perienii, pe care erau case mari domnești, ocolite cu ziduri ca de cetate, grădini, curți și altele.

Acolo, fiul de Domn, în apartamente splendid mobilate, ducea viața de anahoret excentric și de filosof somptuos. Ședea zile în șir cu capul între cărți, după ce diminețile făcea câte o oră de gimnastică; iar când se simțea cuprins de urât, se scula ca un leu, ieșea afară, încăleca pe câte un cal sireap și pleca în fuga mare peste câmpuri, trecând dealuri și văi, sărind peste gârle și ponoare…

Gabrielle Anne Cisterne de Courtiras, vicontesă de Saint-Mars, scriitoare franceză care și-a semnat cărțile Contesa Dash | Portret de Charles de Steuben

„J’ai l’honneur de vous présenter…”

Trăind în acele vremuri, Gheorghe Sion a lăsat această poveste, așa cum a auzit-o de la amicul său Costache Negruzzi, un apropiat al lui Grigore Sturdza și implicat fără voie în povestea de dragoste a acestuia. Sion a redat-o, aprecia Constantin Gane, „cu un farmec a cărui taină o avea numai el”.

Într-una din „nebuneștile lui cavalcade”, beizadeaua a ajuns într-un sat necunoscut și aflase că era moșia familiei Negruzzi. S-a dus la curtea acestuia și astfel cei doi s-au cunoscut și au păstrat o prietenie frumoasă, până la moartea lui Negruzzi, în 1868.

La puțin timp de la prima lor întâlnire, Negruzzi i-a întors vizita fiului de domnitor. În salonul palatului de la Perieni, „dă peste o damă frumoasă și elegantă, care părea absorbită în lectura unei cărți”.

„J’ai l’honneur de vous présenter madame la contesse Dash, ma fiancée”, a prezentat-o beizadea Grigore.

La auzul acestui nume, Negruzzi rămase uimit, și nu știa ce să creadă: era oare romanțiera ale cărei opere le citise? Iată întrebarea ce mai întâi făcu, pe românește, princiarului ei logodnic. Acesta îi răspunse afirmativ.

Costache Negruzzi

„S-a decis să-l pună pe Vodă în fața unui lucru împlinit”

După câteva zile, Costache Negruzzi și soția lui au fost invitați, într-o duminică dimineața, la prânz la Perieni. Invitație ce nu putea să fie refuzată, scria Gheorghe Sion:

Fură primiți cu brațele deschise, dar ceea ce li se păru curios era că văzură pe contesă în toaletă de mireasă. Beizadea Grigore, care și el era îmbrăcat de gală, descurcă lucrul, spunându-i lui Negruzzi că l-au poftit anume ca să-l cunune; că înainte de a încerca să capete consimțământul tatălui său, s-a gândit că ar fi mai rău dacă ar întâmpina un refuz, și deci s-a decis să-l pună pe Vodă în fața unui lucru împlinit.

S-a cercat să refuze bietul Negruzzi, pe motiv că se temea de urgia lui vodă, în fine, nu a putut scăpa. Și fiindcă erau toate lucrurile pregătite și mai tot satul adunat la biserică (din ordinul beizadelei), Negruzzi, dând brațul contesei și beizadeaua domnei Negruzzi, se coborâră și merseră la biserică, care era în parcul din dosul casei.

Acolo, preotul, care sta gata înveșmântat, nu voi a purcede la cununie până nu i se va da peciul (n. certificatul de căsătorie); drept peciu însă, i se arătă o gură de pistol care-l amenința de va stărui în refuz. Așa văzând, preotul își luă inima în dinți și, cu jumătate voce, cântă «Isaia dănțuiește», după care perechea princiară mai întâi asistă la o horă mare de țărani, ce se făcuse în bătătura castelului, apoi se urcă sus, spre a se pune la masă.

„A fost o lovitură de trăsnet”

Fericirea de la Perieni a fost scurtă. A doua zi, popa s-a dus direct la mitropolie și a raportat „pozna ce făcuse”. Când a auzit mitropolitul isprava, a fost „cât pe ce să pună ca să-l radă și să-l răspopească”, fiindcă a cununa pe cineva fără peciu era ceva de neiertat. Întâi de toate l-a anunțat pe domnitor.

Această noutate pentru Vodă a fost ca o lovitură de trăsnet. Nu se aștepta să vadă pe fiul său rebel până la așa grad. A se însura fără a-i cere consimțământul, era un ce enorm, fără precedente în familia sa.

[…]

Declarându-l de fiu nesupus și călcător de cele sfinte, … ca părinte și ca domn, decretează anularea căsătoriei și supunerea sa la o pedeapsă disciplinară care va rămâne să se determine după ce va fi adus la casa părintească.

Contesa Dash, fotografie de André-Adolphe-Eugène Disdéri

Asediul de la Perieni

După această decizie, Vodă a trimis în zorii unei zile la palatul de la Perieni pe cei „două sute de lăncieri ce compuneau cavaleria noastră”. Câteva zile, „castelul stete asediat”.

Într-o dimineața, Grigore a ieșit în galop pe poartă, înarmat până-n dinți, și s-a pierdut în pădure.

Povestea lui Gheorghe Sion s-a încheiat cu contesa Dash care și-a făcut bagajele „mai repede decât ar fi conceput subiectul unui romanț” și, escortată de 12 lăncieri, a fost trimisă „într-o brașoveancă (o căruță cu coviltir)”, spre Cernăuți, unde, înainte de a putea porni spre Parisul ei, „a căzut bolnavă din cauza emoțiunilor și a scuturăturilor brașovencei”.

E de prisos a spune că beizadea Grigore s-a dus întins la Iași, ca să cerce a căpăta iertarea tatălui său. Vodă i-a acordat-o, însă cu condiția de a nu se mai gândi la contesă și de a merge numaidecât la București, unde se întocmiseră lucrurile pentru ca să se însoare cu fata lui Mihalache Ghica, ceea ce s-a și făcut.

Rog pe beizadea Grigore să mă ierte de orice omisiune sau erori voi fi comis în istorisirea acestei nebunii a tinereților sale. Dar eu așa am apucat-o de la răposatul meu amic, Negruzzi.

Grigore Sturdza, fotografie datată în jurul anului 1875

„A făcut mult zgomot”

Povestea acestei iubiri de tinerețe „a făcut mult zgomot” în epocă. Gheorghe Sion a inclus-o în Suvenire contemporane, volum publicat în 1888, an în care, „eroul” ei, Grigore Sturdza, avea 67 de ani.

Constantin Gane comenta: „Beizadea Grigore o fi zâmbit și o fi iertat. Căci, în adevăr, lucrurile nu stăteau aidoma așa cum le povestea autorul. Căsătoria și asediul de la Perieni, da!” Bazat pe scrisori, documente și alte mărturii din epocă, C. Gane a adăugat și schimbat ce a găsit că ar fi mai aproape de felul în care s-au petrecut lucrurile. Cât despre Contesa Dash, aceasta murise de mult timp, în anul 1872.

Într-o notă de subsol, Gheorghe Sion menționa: „Răposatul Negruzzi păstra cu religiozitate manuscriptul unui romanț, scris la Perieni, ce i l-a dat ca suvenire nobila sa fină”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol