1 decembrie 2021, 7:48

O reîntoarcere la înțelepciunea lui Claude Bernard: „Trebuie să observi fără idee preconcepută”

„Oamenii care cred excesiv în teoriile lor, sunt nu numai rău pregătiți pentru a face descoperiri, dar ei fac și observații foarte proaste. Ei observă cu o idee preconcepută…”

Aceste cuvinte îi aparțin renumitului fiziolog francez Claude Bernard (12 iulie 1813 – 10 februarie 1878), considerat părintele fiziologiei. Într-o cronică științifică dintr-un număr din 1939 al revistei Însemnări ieșene, Grigore T. Popa (1 mai 1892 – 18 iulie 1948), apreciat medic, profesor, om de cultură, a făcut o prezentare a metodei experimentale a lui Claude Bernard, „filosofia lui Claude Bernard”, care, menționa medicul român, ar putea interesa „orice intelectual și, am putea spune, pe toți oamenii care au obiceiul de a reflecta”.

O intuiție

Născut într-o mică localitate din departamentul Rhône, fiu al unui podgorean modest, Claude Bernard era, pe la 17 ani, în serviciul unui farmacist din Lyon, în schimbul locuinței și al hranei.

Spirit nehotărât și cu o fantezie bogată, scria teatru și visa la o carieră literară. Încurajat de primele mici succese, în urma unei scrisori de recomandare, a plecat la Paris pentru a-l întâlni pe Saint-Marc Girardin (22 februarie 1801 – 1 aprilie 1873), om politic, dar și de litere, cunoscut critic literar din acea vreme. Grigore T. Popa comenta:

… cu o intuiție extraordinară, sfătui pe autor să studieze medicina și să rezerve literatura pentru clipele libere. Spiritul metodic al tânărului dramaturg l-a izbit mai mult decât talentul lui de scriitor.

François Magendie, portret | Dreapta: Credit imagine: Gerd Altmann/Pixabay

Influența unui maestru

Tânărul i-a urmat sfatul și la 22 de ani s-a înscris la medicină, iar după doi ani a fost primit ca extern „în serviciul marelui Magendie” (François Magendie, fiziolog francez, 6 octombrie 1783 – 7 octombrie 1855).

Grigore T. Popa nota:

Aprecierea unui om face mai mult decât asentimentul unei mulțimi întregi. Odată sub influența unui maestru, puterea ascunsă a spiritului care se dezvoltă, va putea să-și ia zborul. Astfel, alături de Magendie, a devenit marele Claude Bernard pe care-l cunoaștem azi.

[…]

Fără îndoială, Claude Bernard a devenit savantul care a fost, datorită geniului său și nu faptului că a fost elevul lui Magendie; în orice caz, împrejurarea că a avut deosebitul privilegiu de a se găsi în preajma unui mare om de știință, tocmai în epoca formării sale intelectuale, a jucat un rol considerabil în dezvoltarea geniului său.

«Ei bine, tu ești mai tare ca mine!»

Cariera lui care a urmat toate etapele firești a fost modelată de Magendie. Grigore T. Popa nota despre marele merit al lui Magendie în ceea ce-l privea pe elevul său, Claude Bernard:

El a prevăzut mijloacele spirituale ale lui Claude Bernard de îndată ce l-a văzut la lucru și de la început i-a făcut propunerea să-l ia preparator. Și ca un adevărat profesor care nu dorește decât progresul, fără gelozie și fără meschinărie, recunoscu imediat valoarea elevului său. Trecuseră abia câteva ședințe de lucrări practice, când, într-o zi, Magendie, entuziasmat de îndemânarea lui Claude Bernard, îi spuse: «Ei bine, tu ești mai tare ca mine!»

„El nu e un fiziolog, ci însăși Fiziologia”

Despre Bernard, un alt mare om de știință francez, chimistul Jean-Baptiste Dumas (14 iulie 1800 – 10 aprilie 1884), spunea: „Claude Bernard a fondat știința vieții. El nu e un fiziolog, ci însăși Fiziologia”.

Bernard Cohen (1 martie 1914 – 20 iunie 2003), care a fost profesor de istorie a științei la Universitatea Harvard, l-a numit „unul dintre cei mai mari oameni de știință”.

Claude Bernard, Foto: autor necunoscut/Wikipedia, domeniu public

Știința cu ingeniozitate și înțelepciune

Cu imaginație și pasiune pentru literatură, el a păstrat „dispoziția inventivă, fără de care nu-i posibilă izbânda în câmpul investigației”, observa Grigore T. Popa:

Descoperim peste tot în scrierile sale, ingeniozitatea, spiritul cercetător care veșnic se mișcă în jurul lucrurilor, o putere neobosită în combinarea împrejurărilor și a încercărilor de cercetări, ceea ce caracterizează întotdeauna o fantezie bogată. Fără imaginație și fără fantezie nu există omul de știință.

„Rolul oricărui savant este de a cerceta adevărul pentru el însuși”

Când o boală l-a obligat să stea în casă mai mult de 18 luni, s-a retras la casa natală de la Saint-Julien. Cu gândul la activitatea din trecut, „bogată în descoperiri”, a scris „o operă fără egal, un fel de reglementare a procesului inventiv în științe”. Este vorba de opera Introduction à l’étude de la médecine expérimentale.

Grigore T. Popa împărțea opera lui Claude Bernard în două categorii, cea a descoperirilor și cea a filosofiei descoperirilor. Cu toate că nu există un sistem filosofic al lui Claude Bernard, explica profesorul Popa – „Rolul oricărui savant este de a cerceta adevărul pentru el însuși, fără a-l pune să servească cutărui sau cutărui sistem”, scria Claude Bernard –, „filosofia lui este practică și derivă din experiență, metoda experimentală construită pe principiul «determinismului absolut»”. Gr. T. Popa menționa:

Omul de știință caută să stabilească relațiile între fenomene. […] Pentru aceasta cum va proceda el? Tocmai asta îl învață «metoda experimentală».

La început, este observația, care poate fi „întâmplătoare, ocazională, sau poate fi căutată, provocată”. Apoi e comparația cu alte fapte observate și la final sunt concluzii, „judecăți motivate, care sunt întotdeauna îndoielnice, gata să fie schimbate cu altele în lumina experienței”.

Claude Bernard scria:

Dar omul nu se mărginește să vadă: el cugetă și vrea să cunoască însemnătatea fenomenelor a căror existență i-a revelat-o observația. Pentru aceasta el raționează, compară faptele, le întreabă și, prin răspunsurile pe care le scoate, le controlează unele pe altele.

[…]

În orice cunoștință experimentală, sunt trei faze: observație făcută, comparație stabilită și judecată motivată.

„Spiritul observatorului trebuie să fie pasiv, adică să tacă”

Despre cum trebuie să își modeleze comportamentul cel care observă și cercetează, Claude Bernard nota acele condiții esențiale în etapele cunoașterii:

Trebuie să observi fără idee preconcepută; spiritul observatorului trebuie să fie pasiv, adică să tacă; el ascultă natura și scrie sub dictarea sa.

[…]

Dar odată faptul constatat și fenomentul bine observat, ideea apare, raționamentul intervine și atunci intră în joc experimentatorul pentru a interpreta fenomenul.

[…]

Experimentatorul nu trebuie să țină la ideea sa decât ca la un mijloc de a solicita un răspuns de la natură. Dar el trebuie să supună ideea sa naturii și să fie gata să o părăsească, să o modifice sau să o schimbe, după cum îl va îndemna observarea fenomenelor pe care le-a provocat.

Claude Bernard cu elevii săi, pictură | Wikipedia, CC BY 4.0

„Cel ce se îndoiește este adevăratul savat”

„Îndoiala filosofică și libertatea spiritului”, observa Gr. T. Popa, sunt consecințele acestei reguli esențiale, așa cum le prezenta Claude Bernard: „Prima condiție pe care trebuie să o îndeplinească un savant, care face o investigație în fenomenele naturale, este să conserve o libertate completă de spirit, așezată pe îndoiala filosofică. Totuși, el nu trebuie să fie sceptic; trebuie să creadă în știință, adică în determinism, în raportul absolut și necesar al lucrurilor… dar în același timp trebuie să fie convins că nu avem acest raport decât într-un mod mai mult sau mai puțin aproximativ, și că teoriile pe care le posedăm sunt departe de a reprezenta adevăruri nestrămutate”.

Claude Bernard scria:

Marele principiul experimental este deci îndoiala filosofică ce lasă spiritului libertatea și inițiativa sa și din care derivă calitățile cele mai prețioase pentru un investigator.

[…]

Concluzia judecății noastre trebuie să rămână întotdeauna îndoielnică, dacă punctul de plecare sau principiul nu este un adevăr absolut.

[…]

Cel ce se îndoiește este adevăratul savat; el nu se îndoiește decât de el însuși și de interpretările sale, dar el crede în știință.

„Nu sunt adevăruri absolute”

Metoda lui Claude Bernard poate fi aplicată la fel de bine „la oricare ramură de cunoștințe umane”, observa Grigore T. Popa. El afirma că „gândirea trebuie să urmeze aceeași cale în politică, în sociologie sau în știință”. În această idee, profesorul Popa considera:

Trebuie să introducem și în sferele sociale și politice consecințele metodei experimentale, reprezentate prin îndoiala filosofică și libertatea spiritului.

Tendința de a erija în politică adevăruri absolute este tot atât de periculoasă ca și negația determinismului absolut. Nu sunt adevăruri absolute, după cum a demonstrat Claude Bernard, și mai ales în societate și în politică nu există asemenea adevăruri.

„Oamenii care cred excesiv în teoriile lor, sunt nu numai rău pregătiți pentru a face descoperiri, dar ei fac și observații foarte proaste. Ei observă cu o idee preconcepută și când au făcut o experiență, nu vor să vadă în rezultatele ei decât o confirmare a teoriilor lor.” (Claude Bernard)

„Cei ce cred prea mult în teoriile lor, nu cred destul în ale altora…”

Claude Bernard nota în lucrarea lui din 1865:

Oamenii care cred excesiv în teoriile lor, sunt nu numai rău pregătiți pentru a face descoperiri, dar ei fac și observații foarte proaste. Ei observă cu o idee preconcepută și când au făcut o experiență, nu vor să vadă în rezultatele ei decât o confirmare a teoriilor lor. Ei modifică astfel observația și neglijează adesea fapte foarte importante, numai pentru că ele nu le servesc scopului lor.

[…]

Cei ce cred prea mult în teoriile lor, nu cred destul în ale altora… ideea dominantă a acestor disprețuitori ai celorlalți este de a găsi teoriile altora greșite și de a căuta să le contrazică… Ei nu fac experiențe decât pentru ca să distrugă o teorie, în loc să le facă pentru ca să caute adevărul. Ei fac de asemenea și observații greșite, fiindcă nu iau din rezultatele lor decât ceea ce le convine scopului, neglijând tot ce nu se raportează la el, și îndepărtând cu grijă tot ce-ar putea veni în sprijinul ideii pe care vor să o combată.

[…]

Rezultă că părerea oricărui om, formulată în teorie sau în alt chip, nu ar putea fi considerată ca reprezentând adevărul complet în științe. Ea este o călăuză, o lumină, dar nu o autoritatea absolută.

Profesorul Grigore T. Popa comenta: „Mutați aceste cuvinte ale lui Claude Bernard pe terenul discuțiilor sociale și politice și veți avea o explicație suficientă pentru atâtea certuri și controverse din zilele de azi. […] Nu recunoașteți aici oare toată atmosfera disputelor contemporane? Luați orice problemă de astăzi (rasism, naționalism, libertate, autoritate, stat, muncă, etc) și veți vedea că spiritul celor care discută este pătruns de tendințele de sistem care duc la distrugerea îndoielii filosofice și la înăbușirea libertății spiritului. Suntem pe calea pasiunilor și, ceea ce e și mai rău, pe calea falsei judecăți”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.