Site icon Editia de Dimineata

O româncă a obţinut locul I la Concursul de Limbă, cultură şi civilizaţie franceză

Universitatea de Petrol-Gaze din Ploiești anunță pe pagina sa de socializare câștigarea locului I la Finala Internațională a Concursului de Limbă Cultură și Civilizație Franceză.

Românca Alexia Isvoranu, studentă în anul II în cadrul Universității, a ocupat primul loc la Finala Internaţională a Concursului de Limbă, cultură şi civilizaţie franceză, Défi-IntrAlliances care s-a desfăşurat la Paris, marţi, 1 octombrie.

Fondation des Alliances Françaises din Paris a organizat acest concurs, în colaborare cu TV5Monde, cu scopul promovării Alianţelor Franceze din toata lumea.

Câștigătoarea tuturor etapelor – locală, națională și europeană, este studenta noastră, Alexia Isvoranu, care a reprezentat la Paris deopotrivă România și Alianța Franceză din Ploiești.”, se arată în postarea Universității.

Alexia este studentă la secția franceză a Departamentului Filologie de la Universitatea Petrol-Gaze din Ploiești și a frecventat din gimnaziu cursuri la Alianța Franceză, unde a participat la multe activități culturale, la examenele DELF, însușind competențe care au situat-o pe locul I în EUROPA.

Exit mobile version