Una dintre cele mai influente teorii din psihologia modernă este că educația joacă rolul unei „rezerve cognitive”, capabilă să încetinească îmbătrânirea. Un studiu publicat în prestigioasa revistă Nature Medicine ar putea să schimbe însă psihologia secolului XXI, punând sub semnul întrebării această perspectivă.
Analiza, care a inclus date de la peste 170.000 de persoane din 33 de țări occidentale, sugerează că anii petrecuți în școală îmbunătățesc funcțiile cognitive doar ca nivel inițial, dar nu schimbă ritmul în care acestea se deteriorează odată cu înaintarea în vârstă.
Echipa de cercetare a evaluat sute de mii de teste de memorie și, într-un sub-eșantion de peste 6.400 de participanți, a analizat și imagini RMN pentru a observa modificările structurale din creier asociate îmbătrânirii. Deși persoanele cu mai multă educație aveau inițial un volum cerebral ceva mai mare și performanțe cognitive mai bune, rata declinului a rămas identică indiferent de nivelul educațional. Studiul sugerează că diferențele nu apar la bătrânețe, ci sunt stabilite devreme în viață, probabil în anii copilăriei și adolescenței, prin accesul la stimulare intelectuală și oportunități educaționale.
Concluziile arată că persoanele cu un nivel înalt de educație obțin rezultate mai bune la testele cognitive la începutul maturității, dar memoria lor începe să se degradeze în același ritm ca în cazul persoanelor cu un nivel educațional scăzut sau mediu.
Cu alte cuvinte, avantajul dobândit prin educație nu funcționează drept scut protector pe termen lung.
Educația contează
A nu se înțelege că mesajul transmis de cercetare este că educația „nu contează”. Mai degrabă, rolul acesteia în dezvoltarea unui individ trebuie reanalizat și adaptat noilor descoperiri, și anume că educația oferă un start cognitiv mai puternic, dar nu pare să modifice viteza cu care abilitățile mentale se deteriorează pe măsură ce înaintăm în vârstă.
Pentru sănătatea creierului în ultimele decenii ale vieții, alte elemente, precum stilul de viață, activitatea fizică, calitatea somnului, alimentația și interacțiunile sociale, ar putea juca un rol mai important decât se credea anterior.
Așa cum spuneam la început, acest studiu are potențialul de a schimba perspectiva psihologiei moderne. Totuși, la fel de bine poate și să aibă un impact asupra politicilor de sănătate publică. Dacă până acum accentul a fost pus mai ales pe educație ca mijloc preventiv împotriva declinului cognitiv, prin încurajarea vârstnicilor să își ”exerseze” capacitățile mentale, studiul indică faptul că intervențiile trebuie să fie distribuite pe parcursul întregii vieți.