CITIRE

O viață ca o poveste. Aurore, femeia din spatele l...

O viață ca o poveste. Aurore, femeia din spatele lui George Sand

„Nu socot că ar fi o dovadă de orgoliu și de necuviință să scrii povestea propriei ale vieți, nici să alegi din noianul amintirilor doar pe cele ce merită osteneala de a fi păstrate. În ceea ce mă privește, socot că îndeplinesc o datorie, care-mi este chiar penibilă, deoarece nu cunosc nimic mai anevoios decât să te definești și să te rezumi pe tine însuți”, își începea, în 1847, George Sand povestea vieții ei.

„Studiul inimii omenești este de așa natură, încât cu cât îl aprofundezi, cu atât îl «vezi» mai puțin limpede; pentru unele minți a te strădui să te cunoști pe tine însuți înseamnă un studiu plicticos și incomplet. Totuși, îmi voi îndeplini această datorie; am avut-o mereu în fața ochilor; mi-am făgăduit întotdeauna să nu mor înainte de a fi făcut ceea ce i-am sfătuit pe alții să facă: o analiză sinceră a firii și un examen atent al conștiinței. O lene de neînvins m-a determinat să tot amân această treabă și rău am făcut, pentru că între timp s-au publicat o mulțime de biografii ale mele, toate însă pline de inexactități […] Încercam, mărturisesc, un dezgust de moarte, să preocup publicul cu propria-mi persoană care n-are nimic ieșit din comun, când inima și mintea mea cunoșteau personalități deosebite, logice, complete, tipuri superioare mie, într-un cuvânt personaje de roman.”

Născută în 1 iulie, la Paris, în anul încoronării lui Napoleon, 1804, a început să scrie autobiografia Histoire de ma vie când se afla, după propria mărturisire, la „o vârstă a liniștii”. A fost tradusă în română de editura Cartea românească și publicată în 1979 cu titlul Povestea vieții mele, din care am extras câteva fragmente.

George Sand, fotografiată de Nadar (Gaspard-Félix Tournachon) în 1864 | Credit & Sursă: The Museum of Fine Arts, Houston

George Sand, fotografiată de Nadar (Gaspard-Félix Tournachon) în 1864 | Credit & Sursă: The Museum of Fine Arts, Houston

„Odihna inimii nu se poate realiza și nu se va realiza niciodată. Cei care sunt născuți să fie compătimitori, vor avea întotdeauna ce să iubească pe pământ, prin urmare să plângă, să slujească, să sufere. Nu trebuie deci să eviți durerea, oboseala și frica, fiindcă acest lucru ar însemna insensibilitatea, neputința, moartea anticipată. Când răul incurabil a fost acceptat, se suportă mai bine.”

A lămurit totul de la început că vor exista suficiente contradicții în autobiografia ei, așa cum e firea omului: „S-ar putea, de asemenea, vorbind fără nici o ordine și fără nici un șir, să cad în multe contradicții. Natura umană nu este decât o urzeală de inconsecvențe și eu nu cred câtuși de puțin (dar câtuși de puțin) în cei care pretind că sunt de acord cu eul lor din ajun.”

În ce-i privește pe unii: „Niciunul din cei care mi-au făcut rău să nu se sperie, nu-mi amintesc de ei; niciun amator de scandal să nu se bucure, nu scriu pentru el”.

În prima jumătate a secolului al XIX-lea, francezii au dat în literatură nume mari, faimoase. Victor Hugo și Balzac sunt probabil cei mai cunoscuți din acea perioadă. A fost însă un timp, când cineva i-a pus un pic în umbră pe cei doi scriitori celebri. Se numea George Sand și câștigase inimile multor cititori din lume, mai ales englezi.

În vremea când femeile nu erau văzute cu ochi buni ca scriitoare, a folosit și ea un pseudonim pentru a răzbi într-o lume a bărbaților, într-o epocă în care prejudecățile dictau și numele conta.

George Sand | Sursa: Wall Street Journal

George Sand | Sursa: Wall Street Journal

„Numele meu nu este Marie-Aurore de Saxa, marchiză de Dudevant, cum au descoperit mulți dintre biografii mei, ci Amantine Lucille Aurore Dupin, iar soțul meu, François Dudevant, nu-și atribuia niciun titlu. N-a fost niciodată decât sublocotenent de infanterie și n-avea decât douăzeci și șapte de ani când m-am măritat cu el. Cei care au făcut din el un bătrân colonel al Imperiului, l-au confundat cu domnul Delmare, personaj al unuia dintre romanele mele. E într-adevăr destul de ușor să scrii biografia unui romancier, transpunând ficțiunile povestirilor sale în realitatea existenței sale. Eforturile imaginației nu sunt prea mari.”

Rose et Blanche este cartea de debut, publicată în 1931 împreună cu romancierul Jules Sandeau și semnată J. Sand. De aici, s-a inspirat și a preluat numele ei de autor.

În anul următor, a publicat Indiana, prima carte semnată cu pseudonimul ei literar, George Sand.

O plimbare prin Paris, ilustrație pentru Indiana, un roman de George Sand.Credit: Agostini Picture Library, Getty Images | Sursa: Thought Co

O plimbare prin Paris, ilustrație pentru Indiana, un roman de George Sand.Credit: Agostini Picture Library, Getty Images | Sursa: Thought Co

La nici 30 de ani, a devenit printre cei mai populari scriitori. Feodor Dostoievski a fost un mare admirator al ei. În Carnetele de note, scriitorul rus nota în iunie 1876, la câteva zile după ce aflase de moartea lui George Sand:

„…de-abia cu acest prilej mi-am dat seama ce a însemnat acest nume în viața mea, câtă încântare, câtă adorație a stors din mine acest artist la vremea respectivă și câtă bucurie și fericire mi-a dăruit în schimb. … Cred că nu greșesc dacă voi spune că George Sand, judecând cel puțin după amintirile mele, a ocupat locul întâi în pleiada scriitorilor noi care deveniseră atunci, celebri în toată Europa.”

Victor Hugo a spus despre ea că este o „femeie măreață”, iar Balzac a mărturisit că toți cei care se plâng de felul în care scrie George Sand ar trebui să-și rezolve propriile probleme de scris și să-și schimbe standardele criticilor.

A scris enorm, romane, povești, eseuri, articole, autobiografia în două volume și o mulțime de scrisori. S-a implicat în diferite activități, fie jurnalistice, politice, culturale. S-a angajat în tinerețe ca simplu jurnalist la Figaro și a ajuns după ani în conducerea publicației.

Actrița Merle Oberon în rolul George Sand din filmul A Song to Remember, 1945 | Sursa: AmReading

Actrița Merle Oberon în rolul George Sand din filmul A Song to Remember, 1945 | Sursa: AmReading

A fost cu siguranță o femeie aparte pentru vremea ei. Se îmbrăca deseori în haine bărbătești, în pantaloni – ceea ce a atras atenția asupra ei, deși nu și-a dorit asta. Pasiunea ei pentru fumat e legendară, mai ales că, în epocă, această îndeletnicire era interzisă, scandaloasă și de neacceptat la femei. Din nou, a atras ochii lumii asupra vieții ei. De altfel, a fost complet dependentă de țigări și totuși, a reușit cumva să aibă o viață considerată atunci lungă – a murit cu câteva săptămâni înainte de a împlini 72 de ani.

Viața ei privată a fost la fel de împlinită. Copiilor ei, a avut doi din căsătoria ei, le-a oferit cea mai bună educație, la fel și nepoților. Se purta cu grijă și atenție față de servitori și avea o pasiune pentru grădinărit.

„Există în viețile unora dintre noi, un moment în care fericirea și încrederea ating apogeul. Apoi, ca și când sufletul nostru nu le-ar mai putea îndura, îndoiala și tristețea își întind pe vecie vălul asupra noastră. Sau poate că așa e legea firii, ca, după ce am urcat cu îndrăzneală și bucurie, culmea fericirii, să coborâm încet panta tristeții și a amărăciunii.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.