Site icon Editia de Dimineata

O zi istorică: 1 octombrie 1992. Primul concert al unui megastar în România post-comunistă

Ireal. După ani de beznă informațională și de comunicare, din țarcul nostru comunist, în care muzica bună pătrundea doar ”pe sub mână”, de la persoane care aveau rude în străinătate, pe casete și benzi audio  sau pe calea undelor postului de radio Europa liberă, abia dezmeticiți după Revoluție, la 1 octombrie 1992 românii aveau să primească o veste uluitoare. Michael Jackson urma să concerteze în România!

Megastarul în România

Chiar dacă multora dintre fani nu le-a venit să creadă că venirea lui Michael chiar va avea loc, iată că acesta a  fost primul megastar care a concertat în România post-comunistă.

Nu cu o șușă, nu cu un concert în bătaie de joc, pentru frații săraci din Europa de Est, ci pe un stadion, spectacol grandios, așa cum știa el să facă. A fost meritul impresarului Marcel Avram, care a reușit să îl aducă pe Regele pop.

Chiar dacă pentru mulți prețul biletelor a fost prohibitiv, Stadionul 23 August din Capitală a fost plin: 70.000 de fani s-au înghesuit să vadă spectacolul susținut de Michael Jackson, un show de proporţii impresionante pentru România. Vorba francezului: du jamais vu în România!

Un show de care mulți s-au temut (dacă aveau loc incidente, dacă mulțimea devenea isterică, și se călca în picioare, dacă apăreau violențe – erau doar câteva dintre întrebările pe care și le puneau fanii adolescenți ai lui MJ, dar mai ales părinții lor) și pe care l-au ratat din acest considerent.

Efervescență pe stadion, la concert, nu reușise să creeze decât, eventual, Cenaclul Flacăra, în anii comunismului, dar un incident tragic i-a pecetluit soarta și acestuia. Oricum, comparația este exagerat forțată, iar mulți ar putea-o considera chiar blasfemie.

S-a întâmplat

Fanele din primele rânduri leșinau una după alta la vederea primului megastar din viața lor. Omul care dansa Moonwalk și care zbura pe scenă folosind niște dispozitive nemaivăzute până atunci, Michael Jackson, cânta pentru prima dată în România, irealul devenea real!

Capitalizare la imagine, pentru liderii politici ai momentului

Cum acest concert a avut loc între cele două tururi de scrutin ale alegerilor prezidenţiale, atât Ion Iliescu cât şi Emil Constantinescu încercau să profite cât mai mult de ocazie pentru a-şi consolida imaginea și au căutat să apară în preajma megastarului, să capitalizeze la imagine. ”Sunt unul dintre fanii lui Michael Jackson!”, a spus atunci Emil Constantinescu.

La concert au participat și alți lideri ai scenei politice ai momentului. Theodor Stolojan spunea că ar fi cu totul de neiertat pentru el să rateze ocazia. Tinerel, Adrian Năstase a venit îmbrăcat în geacă din piele neagră.”În primul rând, pentru că iubesc muzica lui Michael Jackson, și pe urmă aș spune că, într-un fel, am și încercat să ajut acest proiect”, a declarat atunci.

Despre concertul lui Michael Jackson s-a discutat în aproape toate contextele posibile. Iar beneficiar incontestabil a fost Ion Iliescu, care l-a întâmpinat pe Michael la Cotroceni, coborând, parcă, pentru câteva zile, printre muritorii de rând, oamenii obișnuiți, cu suflet și pasiune pentru frumos. MJ l-a umanizat pe Ion Iliescu în ochii vulgului.

Efectele impresionante, scena complexă, decorurile și costumele schimbate frecvent în timp concertului, au fascinat românii. Însă nu doar ei au rămas impresionați de desfășurarea de forțe de la București, din 1992.

Povestea de vis avea să se repete cu Stadionul Național plin până la refuz, atunci când Michael Jackson a revenit în România în 1996, în turneul History.

Privilegiații

Spectacolul de lumini cu lasere, fumigene, cascadorii, efecte speciale, costume excentrice care se schimbau la fiecare piesă, dansuri fără oprire a fost de domeniul oniricului.

Privilegiații care au fost parte a acestui moment istoric au fost mult timp priviți cu admirație, dar mai ales invidie, de cunoscuții lor. Nu era puțin lucru să reușești să obții un bilet la un asemenea eveniment.

S-au făcut sacrificii pentru biletul ăla. George Hari Popescu, elev de liceu la vremea aceea, ulterior absolvent al Facultății de Jurnalism și Comunicare al Universității București și chiar cadru didactic acolo niște ani, povestește pe blogul personal, cyberculture.ro, ce a însemnat pentru el sacrificiul.

Sacrificiu. Și răsplată

Eram la țară și  făceam greva foamei ca să primesc bani să-mi iau bilet la concertul lui Michael Jackson. Oricum era ireal să știu că MJ va veni în 1 octombrie 1992 la București, în turneul Dangerous, la numai trei ani după ce „scăpaserăm“ de comunism. Dar părinților li se părea scump biletul. După rugăminți continue, singura metodă de a-i forța rămăsese greva foamei.

Nu era mare chin: pur și simplu nu mîncasem nimic de dimineață. Se făcea seară și mamaia mă implorase de două ori să vin la masă. Îmi ploua în gură cînd miroseam felurile de mîncare, dar mă țineam pe poziții.

Miracolul s-a produs pe seară: mamaia i-a sunat pe părinți și a spus că nu mai suportă să mă vadă așa și că oferă ea jumătate din banii de bilet. Părinții au pus cealaltă jumătate. Cînd am ajuns la Buzău, am luat biletul cartonat, cu un element de siguranță în formă de chitară aurie, de la o agenție de voiaj din centru. Eram asigurat.

La liceu, eram eroul clasei și poate chiar al școlii. Colegii citeau în presă articole care anunțau cît de grandios o să fie concertul și care va fi programul lui Michael în București. Auzisem eu de artistul ăsta pe timpul lui Ceașcă, dar după Revoluție am putut să cumpăr albumele lui, posterele, să citesc mai mult despre el și mi s-a declanșat febra MJ, care a ținut cîțiva ani buni. Nu mai știam de nimeni din liceu care să meargă la concert”.

Sub supraveghere părintească

Venea la București, la un concert uriaș, așa că nu a venit de capul lui.

Tata venise cu mine și m-a însoțit pînă la intrarea în stadion. A stat acolo tot concertul și a zis că i-a plăcut că a putut auzi și el muzica și a putut vedea la final focul de artificii. S-a conversat un timp cu polițiștii călare care patrulau în jurul stadionului. (…) Era arhiplin stadionul și mă înspăimîntau puțin turnurile de boxe și scena care ocupa aproape jumătate din stadion. (…)

A început cu ceva întîrziere, cu Jam. Este greu de descris tensiunea din cele cîteva minute în care Michael pur și simplu stătea nemișcat și privea publicul. Atunci am văzut primele fete care leșinaseră, purtate pe sus de asistenții medicali. Și a început minunea și a durat sute de minute bune. Cea mai pregnantă amintire este de cînd a început Human Nature: o perdea de lasere verzi ne acoperise, acoperise stadionul, ca o haină protectoare. Ne-am luat de mîini. Am luat-o și eu pe fata de lîngă mine, cu care împărțisem un Pepsi mare și ne-am ridicat mîinile. Știam că se va termina în curînd concertul, dar atunci zîmbeam și mă simțeam privilegiat. Michael Jackson, 1992, un concert unic și eu acolo”.

La plecarea din țară, lui Michael i s-a strigat: „Michael! Michael nu pleca! Asta este țara ta!”. S-a plâns în hohote și a rămas emblematică imaginea fetei îndurerate care se văita că idolul ei pleacă și n-o să-l mai vadă nicodată.

Sursa foto: europafm.ro
Exit mobile version