20 mai 2022, 6:48

„Obiceiuri vechi și noue a prea înălțaților Domni ai Moldovei”: Crăciunul în epoca fanariotă, din «Condica» lui Gheorgachi

„«Fanariotul-Domn» imagina eticheta cea mai complicată, ceremonialul cel mai bizar, un fel de amestec de cele sfinte cu cele lumești, cari făceau să se crucească străinii aflători la Curtea Domnului.”

S-a spus despre domnul fanariot al Moldovei că, la auzul unui compliment de genul „pompa, fastul și alaiul Măriei Tale seamănă întocmai cu acelea ale împăraților greci de la Constantinopole”, tresărea de bucurie. Iar pentru a-și merita pe deplin lauda, „«Fanariotul-Domn» imagina eticheta cea mai complicată, ceremonialul cel mai bizar, un fel de amestec de cele sfinte cu cele lumești, cari făceau să se crucească străinii aflători la Curtea Domnului”.

Despre „obiceiuri vechi și noue”

Astfel de obiceiuri și ceremonii au fost consemnate în Condica ce are întru sine obiceiuri vechi și nouă a prea înălțaților Domni, scrisă la 1762 de Gheorgachi, al doilea logofăt, din porunca lui Grigorie Callimachi, domn al Moldovei la acea vreme.

Aceasta a fost prima dată publicată la 1846 de Mihail Kogălniceanu, cu caractere chirilice, în colecția Letopisițile Țării Moldovei. Titlul, în stil cronicăresc, suna așa: Condică ce are întru sine obiceiuri vechi și noue a prea înălțaților Domni care s-au făcut din poronca prea înălțatului, luminatului și iubitorului de Hristos Domnului meu și oblăduitorului a toată Moldavia Ion Grigorie Ioan V.V. care s-au alcătuit și s-au scris de mine prea plecată slugă Gheorgachi al doile logofăt aici în orașul Iașului, la anii 1762 Noemvrie 5.

Grigore Callimachi a domnit în Moldova de două ori, între anii 1761-1764 și 1767-1769 | Portret de la sfârșitul secolului al XIX-lea, posibil după un portret mai vechi, păstrat în colecția familiei; în fundal apar doi boieri. | Sursa: Sorin Iftimi, ‘Colecția de portrete a familiei Callimachi (secolele XVIII–XIX) ’, în ‘Cercetări Istorice’

Paraclisul de la curtea domnească

În 1939, istoricul literar și bibliograful Dan Simonescu a publicat publicat textul Condicei după manuscrisul original, însoțit și de o analiză. Un capitol este dedicat ceremonialului bisericesc, iar aici Gheorgachi a povestit și despre obiceiurile de la Curtea domnească în ajunul Crăciunului și în ziua de Crăciun.

În Condica scrisă la Iași în vremea domniei lui Grigorie Callimachi, Gheorgachi nota că, în zilele de sărbătoare, cum erau și cele ale Crăciunului, domnul mergea la slujbe „la biserica cea mare după poarte”, numită astfel după locul unde a fost zidită. Biserica sfântul Nicolae, folosită de alți domnitori pentru desfășurarea ceremoniilor, se afla în afara palatului domnesc și era mai rar folosită de domn și curtea sa.

Dan Simonescu explica:

Potrivit vechilor tradiții bizantine, se obișnuia să se facă la curțile domnești un paraclis, având directe legături de comunicare cu palatul. Era o biserică intimă a Domnului, în care acesta putea intra direct din palat, singur sau cu alai, oficial sau neoficial; la ea slujeau preoți, ziși «domnești», iar pentru că în ea nu pătrundea publicul de rând, rămânând numai în cadrul ceremoniilor curții domnești, se mai numea și «domnească» sau «despre Domnul».

Domnul intra în biserică „însoțit de mare alai”

În ajunul Crăciunului, logofătul al treilea le comunica «fustașilor» (aceștia erau soldați din garda personală a domnitorului) ora pe care domnitorul o fixa pentru începerea slujbei. Fustașii trebuiau să transmită informația către mitropolit, episcop, boierii cei mari și cei de rangul al doilea.

În această zi de mare sărbătoarea, Domnul intra în biserică „însoțit de mare alai”:

În biserică era așteptat de mitropolit îmbrăcat în mantie, el ținea în mână paterița arhierească, iar episcopii țineau cârjele. Sosit în biserică, Domnul se oprea în mijlocul ei, de unde făcea înclinări către mitropolit și boieri, după care lua loc în strana domnească, înconjurat de familie și boieri.

O boieroaică și un boier din Moldova | Baltazar Hacquet, ‘Neueste physikalisch-politische Reisen, In der Jahren 1791’

Bacșișul generos

La sfârșitul slujbei, la «priceasnă», în timp ce se cânta Unul sfânt, unul domn, mitropolitul se închina la icoane, blagoslovea Domnul, familia lui, boierii, după care îl miruia pe Domn. După ce a fost miruit, Domnul se înclina „cu smerenie” către toți și se așeza apoi în strana lui. Dan Simonescu nota:

În momentul așezării, marele vistiernic pune «în blid» zece lei din partea Domnului, înscriși în vistieria domnească, bacșiș numit «pomazanie mare». Bacșișul se reducea la sărbători mai mici, la trei zloți.

O tradiție din popor

Gheorgachi scria despre un act solemn în timpul ceremoniei religioase în ajunul Crăciunului, oferirea cupei cu anaforă domnitorului și despre „molifta colivei” rostite chiar de mitropolit. Despre „prezența” colivei în slujbele de Crăciun, istoricul literar Dan Simonescu observa:

După unii, ar însemna că aceste sărbători, în 25 decembrie și 6 ianuarie, sunt sărbători ale morților, zile consacrate pomenirii lor. Pentru că în acest ciclu al sărbătorilor de iarnă, spiritele lor coboară pe pământ, există în popor o sumă de superstiții și tradiții în legătură cu cultivarea acestor spirite, dar și cu alungarea lor după ziua de 6 ianuarie, de Bobotează.

Anafora era mai întâi „gustată” de Paharnic înaintea Domnului, „pentru a lua credință”.

Cu aceste ritualuri, slujba se încheia. Domnul mergea apoi în spătărie, unde continua ceremonia, „dar nu într-un cadru bisericesc, deși în parte cu slujitori ai bisericii”.

Ajunul, o zi importantă

Despre această ceremonie din ajun de Crăciun, istoricul literar comenta:

Vedem că Ajunul era socotit – ceea ce nu se întâmplă astăzi – făcând parte integrantă din sărbătorile Nașterii Domnului; se făcea slujbă specială după tipic, la care asista și Domnitorul, împreună cu toată boierimea, toată preoțimea din Iași, ba și cu egumenii mănăstirilor din țară.

«Orele împărătești», care se cântă și astăzi în ajunul Crăciunului, amintesc, prin numirea lor, tocmai timpurile vechi, când împărații bizantini asistau cu mare pompă, cu familia întreagă, la oficierea lor.

Iași, gravură din 1701 | N.A.Bogdan, Orașul Iași, 1904

Fastul zilei de Crăciun

În seara de ajun, domnitorul îl anunța pe logofătul al treilea ora la care va merge a doua zi, în ziua de Crăciun, la biserică. În ziua de Crăciun, îmbrăcămintea și toate însemnele ce se purtau arătau fastul oferit zilei:

Dimineața, Domnul se îmbracă, dar «cu altă îmbrăcăminte și podoabă», iar pe deasupra pune cabanița împărătească, de la sultan. Astfel îmbrăcat, iese în spătărie, unde îl așteaptă toți boierii. În fața Domnului care șade în scaun, marele vistier îmbracă în caftan pe marele postelnic și pe marele spătar, căruia îi mai pune pe cap și cuca. Marele spătar își aranjează sabia împărătească, de la sultan, în mâna stânga, buzduganul în dreapta, iar al doilea spătar ține o cecmea (basma) în stânga.

În Condica lui, Gheorgachi a notat despre slujbă că se face „cu toată rânduiala bisericească”.

„Vutcă, confețione, danț”

După încheierea slujbei, Domnul mergea la spătărie unde continuau „ceremoniile cu caracter laic și petrecerile”, cu „tractație cu vutcă și confețione (cofeturi).

Pe o tipsie de argint, Cuparul aducea înaintea Domnului două pahare; el bea întâi, adică „lua credință”, și apoi îi oferea Domnului. Vel-cafegiu aducea cafeaua Domnului, iar invitații erau serviți de „paji”.

Uneori, se întindea și masă în ziua de Crăciun, la care venea și primul cântăreț al Mitropoliei, care cânta cele bisericești, și era adusă și meterhaneaua, cu muzica lumească.

„Când jugul nu era așa de greu”, la masa de Crăciun domnitorul invita toți boierii de primul rang.

După masă, urmau câteodată „danț”, unde se invitau Doamna și jupânesele, deoarece femeile nu participau la masa oferită de domnitor. Soția domnitorului oferea o masă bogată soțiilor de boieri în apartamentele ei.

Ceremonialul bizantin, după 150 de ani

După un veac și jumătate de la prima domnie a lui Grigore Callimachi când a fost scris de Gheorgachi și Condica, Demostene (D.) Russo, filolog specialist în bizantinologie, afirma în Lecție de deschidere a cursului de bizantinologie, ianuarie 1915:

Paradele și ceremonialul bizantin trăiesc până astăzi în multe curți moderne și chiar democratice, ba și ceva mai pompoase, deși mai puțin pitorești.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol