CITIRE

Ochiul vedea, inima alegea. Iosif Berman, la vânăt...

Ochiul vedea, inima alegea. Iosif Berman, la vânătoare de nori, priviri, aventuri

„Vreți să vă fac o mărturisire? Am devenit reporter de dragul fotografiilor lui Berman. De multe ori reportajul se face de dragul unei fotografii interesante, lucrările lui Berman fiind de o inovație rară în presa românească. Trecerea de la fotografia tip vedere, gen carte poștală, la aspecte noi, surprinzătoare ale oamenilor și ale lucrurilor, Berman a înfăptuit-o la noi”, scria Geo Bogza despre fotograful Iosif Berman și fotografia lui.

Brunea-Fox, cel numit de Bogza „prințul reportajelor”, găsea că reportajul veritabil este cel însoțit de fotografii, iar fotoreporterul lui preferat, de altfel și prieten apropiat, a fost „omul cu o mie de ochi”, cum îi spunea lui Iosif Berman.

Autoportret | Wikipedia, Domeniu public

Autoportret | Wikipedia, Domeniu public

Trăim fără repaus într-o conexiune de care, cel puțin mulți credem asta, avem nevoie zi de zi. Auzim multe, vedem și mai multe, de cele mai multe ori fără să părăsim lumea online. Stăm prinși în vești sosite instant de la mii de kilometri distanță, ne lăsăm cu bucurie încercuiți, uimiți, captivi în imagini, cuvinte, păreri, idei, discursuri.

Trecem printr-o lume ce se mișcă nebunește, se aude tare, se caută, se pierde, se reface mereu și mereu, de când se știe ea. Ritmurile se schimbă și rosturile vechi se trec și ele, se uită și se găsesc altele de pus în pas cu timpurile. În rest, aceeași lume, aceeași poftă de a auzi, a vedea, a împărtăși.

De curând am aflat o poveste, scurtă și uimitoare, despre niște fotografii vechi, alb-negru, din altă vreme. Tot de la Cezar Popescu, omul care a petrecut ceva timp din viața lui pentru a readuce la lumină și a da un strop de nemurire pozelor făcute de Costică Acsinte. Pasiunea te duce mereu mai departe și așa s-a întâmplat și cu Cezar. Iubitor, cum singur mărturisea, de poze vechi (și în special de lumea lui Acsinte), de la povestea lui cu Acsinte încoace se ocupă mai departe de restaurarea unor imagini vechi și trecerea lor pe digital, să fie păstrate mai bine, așa cum permite tehnologia de azi. Nu de alta, dar să nu se piardă definitiv, așa cum pier multe altele.

Într-o zi, spunea Cezar, un prieten de-al lui din Cluj, susținător vechi al proiectelor Ateliere Albe, al celor ce se îngrijesc de fotografii de altădată, a întrebat pe facebook cum pot fi curățate niște poze de noroi. Noroi, chiar noroi.

Omul, mi-a zis Cezar, a mers într-un târg de vechituri și, cum pășea el pe acolo, privind la tot felul de lucruri împrăștiate peste tot, așa cum sunt în astfel de locuri, la un moment dat i-au sărit în ochi niște fotografii. Aruncate, căzute, nimerite în noroi. Le-a luat și pe verso a văzut un nume ștampilat, cum făcea fotograful din vechime. Numele era Iosif Berman. Un nume care unora nu le-ar spune multe, poate nimic. Acelui om i-a spus. A luat cele 20 de poze și i le-a dat lui Cezar ca să le salveze. Până l-a urmă i-a zis: păstrează-le.

Anul trecut, cam în vremea verii, a apărut și o broșură cu acele imagini, o cărticică editată de Cezar Popescu prin asociația lui Ateliere Albe.

Fotografiile pe hârtie, în număr de 20, sunt în ton sepia și toate au pe verso ștampila fotografului Iosif Berman. Pe unele, tot pe verso, se mai puteau citi fotoexplicațiile, cu texte în limba franceză care au fost bătute la mașina de scris.

După ce au fost refăcute, fotografiile au fost localizate, în timp, spațiu și în funcție de evenimentul surprins. De la Cezar Popescu, din introducerea lui, se spune că patru fotografii sunt cu incendiul de la spitalul brâncovenesc și tot patru cu sărbătoarea Unirii; trei au surprins incendiul de la muzeul militar și alte trei au fost făcute în timpul unui eveniment numit Săptămâna Copilului; câte două au fost de la un congres internațional de poliție criminologică și tot două cu întâlnirea dintre regele Carol al II-lea și o delegație militară italiană, iar o fotografie a fost făcută la Ziua sporturilor și o alta la Festivalul organizat în onoarea profesorului Paul Montel.

Albumul Iosif Berman. 20 de fotografii inedite, ce include toate aceste 20 de imagini primenite, este public.

Iată patru dintre acestea. Fotoexplicațiile sunt preluate din broșură.

Iosif Berman

Iosif Berman

Sărbătoarea Unirii, București, 8 iunie, zi dedicată străjerilor. Regele Carol al II-lea al României era salutat de străjeri, pe stadionul „Prințul Carol” unde, în ciuda vremii ploioase, se adunaseră peste 30.000 de oameni. „Interesant pentru cei mai mulți dintre noi este salutul roman imortalizat, pe care îl confundăm cu cel fascist, cu mult mai cunoscut din filmele artistice tematice despre cel de-Al Doilea Război Mondial”, observa Clementina Tudor, manager al Centrului Cultural UNESCO „Ionel Perlea” Ialomița, într-o scurtă notă din broșură. | Fotografie: Iosif Berman; Sursa: Iosif Berman. 20 de fotografii inedite

Iosif Berman

Iosif Berman

Săptămâna Copilului din București a fost inaugurată în 12 iunie și patronată de diferite asociații pentru protecția copilului. Fotografia a surprins defilarea de pe Calea Victoriei a copiilor care aveau pancarte cu diferite mesaje. Unele dintre acestea: Prin lapte la sănătate, Călăuziți-ne spre fapte bune, Aer curat și Soare. | Fotografie: Iosif Berman; Sursa: Iosif Berman. 20 de fotografii inedite

Iosif Berman

Iosif Berman

 

În 8 iunie 1938 la Spitalul Brâncovenesc din București a izbucnit un incendiu. A fost complet stins după o oră. În imagine, mulțimea curioasă ce privea intervenția pompierilor.| Fotografie: Iosif Berman; Sursa: Iosif Berman. 20 de fotografii inedite

 

Iosif Berman

Iosif Berman

În 15 iunie 1938, la Muzeul Militar din București a fost „un mare incendiu”. Fotografia a surprins un soldat și un plutonier care salvau steagurile și trofeele de război aflate în depozitul muzeului. Așa cum a notat istoricul Emil Boboescu, acesteau erau vechile drapele purtate în Războiul de Independență și în timpul Primului Război Mondial, „drapele ce mai există și astăzi”. | Fotografie: Iosif Berman; Sursa: Iosif Berman. 20 de fotografii inedite

 

Iosif Berman, „un bărbat slab, negricios, cu ochii ca măslinele verzi”, cum l-a descris fiica lui, Luiza (1920–2011), și pe care îl descopăr și mai mult dintr-un splendid album foto Iosif Berman, gândit de etnologul Ioana Popescu de la Muzeul Țăranului Român, album publicat în 1998.

Omul pe care nimeni nu-l prea vedea fără aparatele lui de fotografiat. Ca toți fotografii, nu are multe poze în care să apară el. În cele câteva ce se găsesc, apare fie într-o ținută elegantă, în palton bine croit și pălărie de fetru, fie în cea de teren, de fotoreporter, cu cămașă, bocanci, bască.

Luiza Berman, citată în cartea despre Iosif Berman, spunea: „…era tipul vânătorului, permanent treaz. Era în activitate continuă, de la răsăritul soarelui și până noaptea, uneori vâna imagini și pe întuneric, la lumina farurilor de camion”.

În Delta Dunării, pescari | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

În Delta Dunării, pescari | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

Luiza, fiica lui cea mai mare, a încercat, după 1990, să facă oamenilor cunoscută munca tatălui ei. Iosif Berman a lăsat o arhivă fotografică impresionantă, unele uitate, altele ce puteau să se piardă pentru totdeauna – cum sunt și acele imagini inedite din colecția celor 20 găsite și salvate.

Iosif Berman s-a născut în Burdujeni, azi un cartier în Suceava, în 17 ianuarie 1892, într-o familie cumsecade de evrei. Tatăl lui, David, a participat ca voluntar la Războiul de Independență și, după încheierea războiului, a fost răsplătit în 1879 cu „împământenirea”, adică a primit din partea statului cetățenia română și o bucată de pământ. Soția lui David a fost din Veneția și cei doi au avut șase copii, trei băieți și trei fete.

Femei din Drăguș, 1929 | Fotografie: Iosif Berman

Femei din Drăguș, 1929 | Fotografie: Iosif Berman

Iosif a făcut liceul în Suceava și, cucerit de imagini, mereu s-a aflat în jurul fotografilor ambulanți pentru a învăța meserie. La 18 ani a pornit la București pentru a devenit fotograf. Nu a ales fotografia de studio, care l-ar fi ținut într-un loc, ci a mers pe cea de presă, ce i-a permis „să vină în contact cu bogăția inimaginabilă a vieții”, cum scria, în prezentarea Arta fotografică a lui Iosif Berman, Adriana Dumitran.

În anul 1911, a ajuns la București și și-a făcut debutul ca fotoreporter la Gazeta ilustrată. Din acel an și până la intrarea României în război (Primul Război Mondial) a colaborat cu o serie de publicații. Fotografiile lui, ce surprindeau în special evenimente la care particpau membri ai Familiei Regale, au fost mai mereu pe cover-ul publicațiilor.

Pășune | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

Pășune | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

Perioada din timpul războiului și până în 1923 a rămas destul de necunoscută, singura care a relatat despre acel timp, din ceea ce i-a povestit tatăl ei, a fost fiica lui. Iosif Berman a plecat pe front, ca reporter, alături de un regiment. La Odessa, regimentul s-a împrăștiat, fiindcă tocmai începuse revoluția.

„… și el, spirit aventurier și veșnic în căutare de subiecte de fotografiat, veșnic cu aparatul în mână și cu geanta pe umăr, cu casete de sticlă, fiindcă atunci nu se făceau pe celuloid, atunci erau numai pe sticlă, a pornit-o prin Rusia”, scria Victoria Dragu Dimitriu în Alte povești ale doamnelor și domnilor din București, din mărturisirile făcute de fiica fotografului.

Fotografiile din „perioada rusă” nu s-au păstrat. După un an de peregrinări, a ajuns în Novorossiisk, un oraș port la Marea Neagră.

Pescărie în Delta Dunării | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

Pescărie în Delta Dunării | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

„Ajunge deci în Caucaz, încărcat cu aparatele și stativul, dar fără nicio imagine rămasă din toată munca sa de un an de zile. Nu va fi singura dată când un astfel de eșec i-a dat lui Berman șansa și puterea unui nou început în viață. În cafeneaua în care se oprise să bea un ceai, întâlnește un tânăr student la Petersburg, pasionat și el de imagine, care-i oferă găzduire la părinții săi. Acolo o întâlnește pe Raisa, sora tânărului, și peste numai două săptămâni se logodesc.” – Ioana Popescu, Iosif Berman – Un foto-album, supliment Martor al revistei Muzeului Țăranului Român

În 1921, au părăsit Rusia și au mers la Constantinopol, iar din 1923 s-au stabilit în București.

Din acel an și până în 1940, fotografiile lui Berman se regăsesc în cele mai importante publicații românești. A colaborat însă și cu publicații și agenții străine, printre care The New York Times, National Geographic, Associated Press.

Iosif Berman

Iosif Berman

„Acei copii urcaţi pe spatele bivoliţei pe care o duceau la păscut, salutând entuziaşti automobilele care treceau pe lângă ei, ar trebui să intre cu siguranţă în orice antologie de imagini ale României interbelice. Cei doi copii stau în picioare, mişcându-se liber pe spatele bivoliţei, fapt ce vorbeşte despre extraordinara relaţie dintre ei şi animal. Salutul cu pălăria adresat celeilalte lumi este larg, gratuit şi demn în acelaşi timp. Ei sunt un simbol al unei generaţii care a pierdut contactul viu cu lumea ţărănească ancestrală şi care va rămâne cu nostalgia şi durerea după această lume, generaţie incapabilă să se adapteze unei vieţi lipsite de elementele fundamentale ale lumii aşa cum o ştia, mai ales, în contextul instalării comunismului.” – Adriana Dumitran, Arta fotografică a lui Iosif Berman

Pe lângă partea jurnalistică, fotografiile lui Berman au însuflețit diferite cărți și albume. A fost un colaborator al profesorului Dimitrie Gusti, sociolog, istoric, filosof, creator al școlii de sociologie din România și inițiatorul cercetării monografice a satelor românești. Acesta l-a invitat să documenteze, cu imagini, obiceiuri, aspecte și ritualuri din viața satului pentru monografiile Școlii Sociologice de la București.

Prietenia cu F. Brunea-Fox l-a ținut în lumea reportajului. Iată ce scria F. Brunea-Fox în Reportajele mele, când a mers împreună cu Berman la leprozeria de la Lărgeanca: „Berman doarme dus. Și-a schimbat pe întuneric caseta cu clișee pentru mâine, deși mi se pare că <priveliștile> de aici au cam început să-l plictisească prin invariabila lor urâțenie. I-am făgăduit, la întoarcere, un popas la Sulina, cu bănătățiuri <porto-franco>, levantini cu geamparale, năvodari pitorești și alte marafeturi fotogenice…”

Un negustor evreu care vindea umbrele (stânga); Scrânciob | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

Un negustor evreu care vindea umbrele (stânga); Scrânciob | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

Aceeași prietenie cu Brunea-Fox l-a îndreptat spre lumea artistică. Printre multe alte imagini rare, Berman a imortalizat macheta sculpturii Arcașul a lui Ion Jalea și a lăsat imagini ce ne permit să ne imaginăm cum arătau interioare din Muzeul Simu sau din Muzeul Aman.

Tot în fotografiile putem vedea două monumente pierdute ale Capitalei, opere ale sculptorului croat Ivan Meštrović, și anume statuia regelui Carol I din Piaţa Palatului şi macheta statuii regelui Ferdinand, ce urma să facă parte dintr-un grup statuar amplasat în actuala Piaţă a Victoriei.

„Berman se putea exprima mai puţin constrâns de această legătură atunci când realiza colaje pentru primele pagini ale revistelor sau vestitele sale glume fotografice de 1 aprilie. Umorul cu care surprindea defectele umane, fizice sau morale, era de cele mai multe ori unul cald, înţelegător, fără a transforma fotografia într-un instrument de critică sau într-o acuză”, nota Adriana Dumitran în Arta fotografică a lui Iosif Berman.

Sibiu | Fotografie: Iosif Berman; Arhiva personală Luiza Berman

Sibiu | Fotografie: Iosif Berman; Arhiva personală Luiza Berman

După 1935, au început să se simtă tot mai zgomotos curente antisemite – iar Berman nu a scăpat.

„Berman a fost perceput de inamici drept un instrument al propagandei. Campaniile din ziarul Universul, de exemplu, nu ezitau să-l menţioneze drept un element dăunător pentru România. El va cădea victimă puterii legionare instaurate în 1940. Chiar dacă nu o victimă directă, va fi fost cu siguranţă o victimă de conştiinţă. I s-a interzis să mai fotografieze, iar el nu a mai putut să trăiască fără arta sa.”

Țărani trecând peste o punte | Fotografie: Iosif Berman; Arhiva personală Luiza Berman

Țărani trecând peste o punte | Fotografie: Iosif Berman; Arhiva personală Luiza Berman

În Iosif Berman – Un foto-album, supliment Martor al revistei Muzeului Țăranului Român, Ioana Popescu a redat povestea de final pe care i-a spus-o fiica fotografului.

„După abdicarea regelui Carol al II-lea și venirea legionarilor, tata s-a dus la Palat să vadă ce se întâmplă și să fotografieze; de obicei, avea intrare liberă, acum nu a mai fost primit. S-a suit pe gard să privească, dar ei au strigat: <Dați-l jos, n-are voie să fotografieze!> S-a întors acasă plângând în hohote: <Dacă nici să muncesc nu mai am voie…> L-am văzut pe tata plângând de două ori în viață, la Constantinopol, când a aflat de moartea fratelui său mai mare, Benjamin, și atunci când i s-a interzis să mai fotografieze. Era în 1940 și așa a început drumul lui către moarte, în 1941.”

În București | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

În București | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

Trist și deprimat, cu o afecțiune pe care a refuzat să o trateze, a murit în 17 septembrie 1941, la 49 de ani.

Iosif Berman, cel care „a trăit sub semnul ochiului și al inimii”, cum scria Ioana Popescu, a iubit mult, intens, constant. Iubirile lui au fost multe și fidele: muntele, cu turme de oi și ciobani; marea cu satele tătărești care, pentru el, reprezentau Dobrogea; orașul cu străzile pline de viață, cu meseriași, țărani, copii, țigani, evrei; mănăstirile, cu chipuri de călugări; familia, Raisa și cele două fiice, Luiza și Matilda.

În București | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român

În București | Fotografie: Iosif Berman; Arhivă: Muzeul Țăranului Român


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.