Site icon Editia de Dimineata

Oliver Stone vine la TIFF

Regizorul, scenaristul și producătorul american Oliver Stone este unul dintre invitații speciali al celei de-a 22-a ediții a TIFF (9 – 18 iunie), unde va primi Trofeul Transilvania pentru întreaga carieră.

La festival este așteptat și regizorul mexican Michel Franco, care va face parte din juriul festivalului. Cei doi cineaști se alătură astfel unor nume precum Geoffrey Rush și Timothy Spall, care și-au anunțat deja prezența la Cluj-Napoca.

Trei premii Oscar

Controversat și polarizant, Oliver Stone este una dintre cele mai proeminente figuri ale Hollywood-ului din anii  ‘80-’90.

A câștigat trei premii Oscar, două ca regizor, pentru Plutonul (Platoon, 1986) și Născut pe 4 iulie (Born on the Fourth of July, 1989), și unul pentru scenariu, cu Expresul de la miezul nopții (Midnight Express, r. Alan Parker, 1979).

De multe ori Stone a fost criticat pentru alegerea subiectelor sale, mai ales după anii 2000, când a realizat documentare despre personalități precum Fidel Castro, Hugo Chávez sau JFK. Totuși, Stone susține că nu se consideră un cineast politic: „Consider că filmele mele sunt, în primul rând, drame despre indivizi aflați în lupte personale și mă consider un scenarist înainte de a fi un cineast politic. Mă interesează punctele de vedere alternative. Cred că, în cele din urmă, problemele planetei sunt universale și că naționalismul este o forță foarte distructivă. Dar îmi place anarhia în filme.”

Trei filme la TIFF

Trei filme de referință, care exemplifică marile teme care au marcat cariera cineastului, vor fi proiectate la TIFF: cel mai recent documentar regizat de Stone, Nuclear Now (2022) a avut premiera la Veneția și este o investigație fără precedent despre folosirea energiei nucleare ca alternativă la folosirea combustibililor fosili. Proiecția documentarului va fi urmată de o dezbatere pe marginea subiectului energiei nucleare la care Oliver Stone va participa alături de experți români în domeniu.

Programul include și visceralul Născuți asasini (Natural Born Killers, 1994), povestea a doi criminali glorificați de mass-media, bazată pe un scenariu scris de Quentin Tarantino, și Născut pe 4 iulie (Born on the Fourth of July, 1989), cu Tom Cruise în rolul unui soldat american în Vietnam, marcat profund de experiența războiului.

Exit mobile version