Site icon Editia de Dimineata

Operațiune de precizie? Asta să i-o spui lui Stalin! Momentul în care o bombă pulverizează un biciclist pe străzile unui oraș ucrainean (VIDEO)

„Operațiunea de precizie”. “Nu este un război împotriva populației ucrainene”. “Am  vizat doar ținte militare”. Acestea sunt declarațiile oficialilor ruși. Inclusiv ale lui Putin. Realitatea pe teren este alta.

Rachetele (inclusiv cele Iskander) zboară cam de capul lor. Uneori își ating țintele (militare), alteori pică la întâmplare. Este și cazul următorului episod nefericit, petrecut în această dimineață pe străzile orașului Uman. Un oraș de mărimea  Reșiței, amplasat în centul țării.

Cel puțin o persoană și-a pierdut viața și alte cinci au fost rănite după ce un atac rusesc a lovit o stradă din orașul Uman.

În imagini se vede cum obuzul rusesc lovește chiar lângă un biciclist, persoana pierzându-și viața la scurt timp după.

Imaginile care circulă pe Twitter, surprinse de pe o cameră de supraveghere din apropiere, arată momentul când lovitura cade din senin  în mijlocul străzii. Chiar în acel moment un bărbat pe bicicletă traversa strada.

Imediat după explozie, bărbatul este văzut că se ridică parțial și apoi se prăbușește.

 

Exit mobile version