Site icon Editia de Dimineata

Orașul unde nu se mai fac înmormântări duminica, pentru a respecta DREPTURILE GROPARILOR

Da, ați citit bine. Drepturile groparilor. Că și ei sunt tot oameni, nu?

Înhumările în cimitirele din municipiul Galaţi nu vor mai putea fi făcute duminica după ce Societatea de Gospodărire Urbană, care are în administrare cimitirele din oraş, a emis o decizie în acest sens.

Potrivit acesteia, înhumările în zilele de duminică nu mai sunt permise decât dacă persoana ce urmează a fi îngropată a decedat din cauza infectăriii cu SARS-CoV-2.

Cum s-a ajuns aici?

Decizia societăţii a fost adoptată luni 23 august şi a fost luată în urma unor controale care au scos la iveală faptul că drepturile groparilor nu sunt respectate.

”Am avut mai multe controale de la instituţiile abilitate care ne-au recomandat să găsim soluţii pentru respectarea drepturilor angajaţilor. Groparii, fiind angajaţi, conform codului muncii beneficiază de nişte drepturi care ar trebuie să fie respectate. Să primească un spor, să li se asigure repaosul de 48 de ore săptămânal şi, ca urmare, această decizie a venit tocmai pentru asigurarea acestor dispoziţii legale, dar şi pentru faptul că ne confruntăm cu o lipsă de personal. Programul de lucru la Serviciul Cimitire este de luni pana joi de la 8.00 la 16.30, vinerea şi sâmbăta de la 08.00 la 14.00. Niciodată, de la înfiinţarea societăţii, nu am avut program duminica şi ca urmare activitatea de înhumare duminica se producea la mica înţelegere a groparilor care veneau din timpul lor liber, neoficial, pentru prestarea acestui serviciu”, a spus Dragoş Magearu directorul Societăţii de Gospodărire Urbană Galaţi, scrie Hotnews.

 

Exit mobile version