Brendan Fraser, Michelle Yeoh, filmul “Everything Everywhere All at Once” s-au aflat printre câștigătorii acestei ediții a Premiilor Oscar.
Premiile Academiei Americane de Film au fost decernate la Dolby Theatre din Los Angeles, Jimmy Kimmel fiind gazda ceremoniei pentru a treia oară.
Era inevitabil ca gazda ceremoniei, Jimmy Kimmel, să nu înceapă show-ul cu o glumă despre palma infamă de anul trecut. „Cinci actori irlandezi sunt nominalizaţi în această seară, ceea ce înseamnă că şansele unei lupte tocmai au crescut mult”, a glumit Kimmel.
Cel mai bun film
„Everything Everywhere All Once”, a fost desemnat cel mai bun film la cea de-a 95-a ediţie a Premiilor Academiei de duminică, încheind un sezon de premii prin câştigarea celei mai înalte distincţii din industria cinematografică.
Filmul a câştigat şapte statuete, inclusiv pentru scenariu original şi regie pentru creatorii săi Daniel Kwan şi Daniel Scheinert.
Jamie Lee Curtis a câştigat premiul Oscar pentru rolul secundar din „Everything Everywhere All at Once”. A fost dealtfel și prima nominalizare a actriţei.
Ke Huy Quan, în lacrimi, după ce a câştigat statueta Oscar pentru cel mai bun actor în rol secundar, a spus: „Călătoria mea a început pe o barcă. Am petrecut un an într-o tabără de refugiaţi. Şi cumva, am ajuns aici, pe cea mai mare scenă de la Hollywood”, a spus el printre lacrimi. „Se spune că astfel de poveşti se întâmplă doar în filme. Nu pot să cred că mi se întâmplă. Acesta este visul american!”.
CNN a obţinut primul Oscar: „Navalny”, filmul despre disidentul rus şi fostul candidat la preşedinţie Alexei Navalnîi, a fost recompensat cu premiul pentru cel mai bun lungmetraj documentar.
Lista Oscar
Cel mai bun film: „Everything Everywhere All at Once”
Cel mai bun regizor: Daniel Kwan, Daniel Scheinert (“Everything Everywhere All at Once”)
Cea mai bună actriţă: Michelle Yeoh (“Everything Everywhere All at Once”)
Cel mai bun actor: Brendan Fraser (“The Whale”)
Cea mai bună actriţă în rol secundar: Jamie Lee Curtis, „Everything Everywhere All at Once”
Cel mai bun actor în rol secundar: Ke Huy Quan, „Everything Everywhere All at Once”
Cel mai bun scenariu original: “Everything Everywhere All at Once”
Cel mai bun scenariu adaptat: “Women Talking” Sarah Polley –
Cel mai bun lungmetraj internaţional: „All Quiet on the Western Front” (Germania)
Cel mai bun lungmetraj de animaţie: “Guillermo del Toro’s Pinocchio” (Netflix)
Cel mai bun lungmetraj documentar: “Navalny” (CNN/Warner Bros.)
Cea mai bună imagine: „All Quiet on the Western Front” James Fried
Cel mai bun montaj: “Everything Everywhere All at Once”
Cel mai bun sunet: „Top Gun: Maverick”
Cele mai bune efecte vizuale: „Avatar: The Way of Water”
Machiaj şi coafură: „The Whale” – Adrien Morot, Judy Chin and Anne Marie Bradley
Cele mai bune costume: „Black Panther: Wakanda Forever” Ruth E. Carter
Coloană sonoră: „All Quiet on the Western Front” Volker Bertelmann
Cântec original: “Naatu Naatu” din “RRR”
Comentariile sunt oprite pentru acest articol