Site icon Editia de Dimineata

Palatul Cotroceni va fi iluminat în portocaliu, de Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului

Palatul Cotroceni va fi iluminat sâmbătă, începând cu ora 20,00, în portocaliu, pentru a marca Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului, informează Administraţia Prezidenţială.

Ziua Mondială pentru Siguranţa Pacientului are ca temă în acest an „Siguranţa Medicamentelor”, iar Administraţia Prezidenţială se alătură din nou acestei iniţiative, precizează sursa citată.

Conform datelor Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, administrarea incorectă a medicamentelor provoacă jumătate din problemele asociate asistenţei medicale care pot fi prevenite, iar pandemia de COVID-19 a crescut semnificativ riscul erorilor de medicaţie, se mai arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Scopul campaniei din 2022 este de a creşte gradul de conştientizare asupra necesităţii îmbunătăţirii siguranţei medicamentelor, prin prevenirea erorilor asociate medicaţiei şi promovarea utilizării lor în condiţii de siguranţă.

Exit mobile version