Site icon Editia de Dimineata

Palatul Universității – un monument arhitectural plin de istorie

Sursa: galeriafoto.com

Palatul Universității din București urmează să fie restaurată cu aproximativ 83,64 de milioane de lei în urma unui proiect de hotărâre aprobat joi, 14 iunie, în ședința Consiliului General al Municipiului București (CGMB).

Acest proiect a fost aprobat în unanimitate, iar potrivit adresei Universității din București transmisă municipalității, suma necesară pentru fațade, a învelitorii și a amenajărilor conexe din curtea interioară se ridică la peste 83, 63 de milioane de lei, la care se vor adăuga 1,36 milioane pentru proiectare.

Palatul Universității aflat în Piața Universității, se află pe 6 nivele și datează din 1869, de când s-a finalizat construirea ei.

Sursa: cutiacuvechituri.wordpress.com

Aceasta are un stil neoclasic, avându-l ca arhitect de Alexandru Orăscu. Corpurile laterale ale universității au fost ridicate ceva mai târziu, între 1912 și 1926, sub îndrumarea arhitectului Nicolae Ghica-Budești.

La data de 14 decembrie 1869 a fost inaugurat, iar la început reprezenta sediul facultăților Universității București, dar și sediul altor instituții de învățământ cum ar fi Senatul Univerității, Academa Română, Biblioteca Centrală, Școala de Arte Frumoase , Pinacoteca, Muzeul de Antichități și de Istorie Naturală, însă din cauza creșterii numărului de studenți, palatul a rămas reprezentatul doar al Universității din București.

Fațada clădirii este împodobită de 4 muzee care au fost adăugate în anul 1929, sculptate de Emil Wilhelm. În altă ordine de idei, parterul este construit în bosaj și are ferestre largi în arc de cerc. Următoarele două etaje prezintă pilaștri dorici, cu ferestre în arc de cerc la primul etaj, iar ultimele 2 etaje și mansarda au lucarne decorate. Desigur există și un subsol, care constituie soclu palatului, Iar nu în ultimul rând, colțurile construcției sunt realizate din corpuri rotunde îmbrăcate în coloane dorice acoperite de cupole.

Sursa: bucurestiivechisinoi.ro

În prezent, clădirea găzduiește mai multe dintre facultățile Universității din București, cum ar fi Facultatea de Geografie, Facultatea de Mecanică și Informatică, Facultatea de Litere, Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Facultatea de Istorie și  laboratoarele specifice.

Sursa: rfi.ro

Exit mobile version