CITIRE

Panem et circenses, cu generozitate, de secole. Să...

Panem et circenses, cu generozitate, de secole. Să-i înveselim ca să-i stăpânim

„Ar trebui să vezi Colosseumul, spaniolule. Cincizeci de mii de romani… privind fiecare mișcare a sabiei tale… nerăbdători să dai lovitura ucigașă. Tăcerea dinainte de acea lovitură și dezlănțuirea vacarmului de după. Crește. Crește tot mai mult… ca o furtună. Ca și cum tu ai fi însuși zeul tunetului.” – din filmul Gladiatorul (2000), un scenariu de David Franzoni, John Logan, William Nicholson.

Roma, 70 sau 72 (73 sau 75, alte surse) anno Domini (AD). După asediul Ierusalimului, împăratul Vespasian a ordonat să se ridice la Roma un amfiteatru nou, finanțat din prăzile abundente luate după cucerirea orașului. A fost cel mai mare amfiteatru construit la vremea respectivă, cu o capacitate de peste 50.000 de locuri, însă de-a lungul secolelor în care a fost renovat de mai multe ori putea găzdui până la 80.000 de spectatori. Aflat în centrul Romei, în partea de est a pieței antice unde se desfășura viața publică în perioada antică (Forumul sau Forul Roman), arena a fost terminată în anul 80 de Titus, fiul cel mare al lui Vespasian și succesorul la tron. În anul 79, când a murit Vespasian, au fost ridicate trei etaje.

Colosseum, Roma | Credit foto: Julius Silver, Sursa: Pixabay

Colosseum, Roma | Credit foto: Julius Silver, Sursa: Pixabay

Colosseum, cum este cunoscut amfiteatrul, numele latin original era Amphitheatrum Flavium, după dinastia Flaviană întemeiată de Vespasian, a fost folosit pentru spectacole publice cu gladiatori.

Gladiatorul, din gladius, sabie, lupta în amfiteatru cu alți gladiatori (sau, mai rar, cu animale sălbatice) pentru a distra spectatorii. Sunt multe discuții cu privire la originea acestor lupte sângeroase care au durat secole la rând.

Au fost și femei, deși se știu destul de puține lucruri despre ele, rămase din câteva scrieri și inscripții descoperite. Însemnările despre femeia-gladiator o arată ca pe o raritate exotică într-un spectacol elaborat.

Chiar dacă nimeni nu a găsit răspunsul la întrebarea când a avut loc prima luptă de gladiatori în Roma antică, se pare că asemenea lupte au fost la început parte din ceremonii funerare. Romanii cu dare de mână menționau în testamente sumele de bani pe care le lăsau pentru a fi folosite la înmormântarea lor – în acest mod, se asigurau că aveau parte de funeralii cât mai somptuoase. Așa a făcut un senator care a cerut prin testament ca, pentru a i se marca așa cum se cuvine decesul, să aibă loc 22 de lupte de gladiatori.

Cei mai curajoși și bine antrenați gladiatori, mulți dintre ei au devenit adevărate celebrități ale timpului, au fost iubiți și încurajați de spectatori. Tocmai de aceea, împărații Romei au învățat repede că un spectacol bun poate vrăji, cuceri șu supune masele, prin urmare au cheltuit sume imense pentru construirea de amfiteatre și organizarea de lupte. Mii de oameni, inclusiv împărații, au privit gladiatori care luptau pe viață și pe moarte.

Gladiator | Credit imagine: Kalhh, Sursa: Pixabay

Gladiator | Credit imagine: Kalhh, Sursa: Pixabay

Poveștile despre gladiatori au fascinat întotdeauna pasionații de istorii. Iată câteva lucruri despre acești luptători din Roma antică.

Cine erau gladiatorii

La începuturi, gladiatorii erau fie criminali, fie, cei mai mulți, prizonieri – sutele de războaie duse de romani le-au asigurat suficienți bărbați care să lupte în arene, fără ca ei să se poată opună. După un timp, faima de care au început să se bucure unii gladiatori i-a făcut pe mulți bărbați să se ofere voluntari. Unii erau foști soldați, însă chiar și nobili au devenit gladiatori. Dacă soldații au luptat pentru bani, nobilii și-au încercat forțele pentru a-și dovedi puterea și pentru a câștiga simpatia poporului.

Orice gladiator admirat de public putea câștiga sume impresionante – avea dreptul să păstreze banii pe care îi arunca mulțimea. Gladiatorii cei mai buni puteau chiar să fie angajați ca bodyguarzi, așa cum a avut Marc Antoniu.

Unul dintre cei mai cunoscuți împărați care a intrat în arenă pentru a lupta a fost Commodus (probabil rămas în memoria multora din filmul Gladiatorul, din anul 2000, interpretat de actorul Joaquin Phoenix).

Commodus a domnit 12 ani, după moartea tatălui său Marcus Aurelius a cărui înțelepciune nu a moștenit-o. A fost un admirator al gladiatorilor și pe unii i-a invidiat pentru faima lor – tocmai această pornire l-a făcut să coboare deseori în arenă și să lupte, cu toate că viața lui nu a fost niciodată în pericol așa cum era viața adevăraților gladiatori. Istoricul Cassius Dio a scris că deseori a ucis în public mulți bărbați (mai ales bolnavi și infirmi) și multe fiare (rănite dinainte ca să nu pună în primejdie viața împăratului).

Joaquin Phoenix în rolul împăratului Commodus din filmul Gladiatorul, 2000 | Sursa: Scribol

Joaquin Phoenix în rolul împăratului Commodus din filmul Gladiatorul, 2000 | Sursa: Scribol

Deși nu există o sursă sigură, doar însemnări bazate pe zvonuri și păreri, fascinația lui Commodus pentru gladiatori poate veni dintr-o legătură personală. Se pare că Faustina, mama lui, a doua soție a lui Marcus Aurelius, în timpul unei călătorii în orașul Caieta (azi, Gaeta), a avut o legătură extraconjugală cu un gladiator, în urma căreia l-a născut pe Commodus și un frate geamăn care a murit la patru ani. Dacă este sau nu adevărat, Faustina știe. Totuși, nu ar fi nimic surprinzător să fi fost vrăjită de un gladiator – multe femei și tinere au fost cucerite de acei bărbați viguroși.

Cel mai cunoscut gladiator este probabil Spartacus, însă Flamma e considerat cel mai bun dintre toți gladiatorii din toate timpurile.

Ludus Magnus

Aceasta a fost cea mai mare „școală din Roma unde erau antrenați gladiatorii. A fost construită în timpul împăratului Domițian (a domnit între anii 81 – 96 E.c.). Aici gladiatorii din întregul Imperiul Roman erau găzduiți – li se oferea masă și cazare – și în arenă se antrenau pentru luptele publice organizate la Colosseum. Nu erau totuși școli, așa cum le știm azi, mai degrabă pușcării pentru prizonieri luați în timpul războaielor, aduși la Roma și învățați să lupte pentru distracția publicului. Aceste „școli” era în proprietatea unor oameni bogați, iar gladiatorii erau deseori împrumutați pentru diferite spectacole private.

Gladiatori | Sursa: History Extra

Gladiatori | Sursa: History Extra

Codul gladiatorilor

Spre deosebire de scenele din filmul Gladiatorul, luptele adevărate aveau reguli stricte pe care gladiatorii trebuiau să le urmeze. Foarte rar existau lupte în „echipe” – în arenă, fiecare gladiator lupta pentru viața lui și, poate, pentru libertatea lui.

Înainte de a ajunge în arena de la Colosseum, fiecare gladiator învăța că se află în primul rând acolo pentru a distra publicul. Potrivit codului, gladiatorul trebuia să-și învingă adversarul fără să-i dea o lovitură mortală. Proprietarii gladiatorilor investeau în ei și aveau tot interesul să-i protejeze, mai ales pe cei mai buni, adorați de mase – tocmai de aceea, dacă părea că un gladiator urma să fie rănit sau chiar ucis, el putea interveni în luptă.

Săpăturile făcute în 1993 la un cimitir datat în secolul al II-lea, unde au fost îngropați gladiatori, și analizele ulterioare au arătat că loviturile mortale au urmat reguli stricte de luptă: nu erau semne de răniri multiple, nici de mutilare.

Puțini însă reușeau să-și câștige libertatea – fiecare gladiator trebuia să participe la cel puțin 15 lupte pentru a obține libertatea. Acest lucru dura însă mulți ani, în cazul în care nu era ucis, deoarece, în medie, un gladiator lupta de trei ori pe an.

Una dintre celebrele lupte s-a dat între Priscus și Versus, cei mai buni gladiatori din secolul I. Poetul Marțial a urmărit lupta și a scris cum cei doi bărbați s-au luptat cu iscusință și îndrăzneală. După ore, au oprit lupta în același timp și împăratul Titus (un alt împărat care i-a admirat mult pe gladiatori, inclusiv pe femei, și plătea sume colosale pentru astfel de lupte între femei care sfârșeau deseori în sânge și moarte) i-a declarat învingători pe amândoi. La cererea publicului, le-a oferit săbii de lemn, simbolul libertății câștigate.

Iulius Cezar | Sursa: ThoughtCo

Iulius Cezar | Sursa: ThoughtCo

Investiția lui Iulius Cezar

Iulius Cezar a fost printre primii care a înțeles bine avantajul unor asemenea spectacole. Cu ajutorul prietenilor și al aliaților politici, a sponsorizat cu sume uriașe lupte de gladiatori. Motivul oficial a fost pentru a onora memoria tatălui său, însă scopul lui a fost de fapt de a câștiga popularitate. Nu a fost surprins când a văzut că strategia lui a avut succes. Cât timp avea distracție, omul de rând, în general, nu-și bătea capul cu politica, așa că Iulius Cezar a obținut puterea și s-a folosit cum a dorit de ea în beneficiul lui.

Gladiatori | Sursa: Pinterest

Gladiatori | Sursa: Pinterest

Veseli și supuși

Panem et circenses, „pâine și circ”. Expresia îi este atribuită poetului Iuvenal, care a trăit în secolul II d.C., și apare în Satira X. Ca mulți alți poeți și filosofi din acele timpuri, Iuvenal i-a criticat pe împărații romani care s-au folosit din plin, inclusiv prin legile date, de calea cea mai bună de a-și menține și crește puterea: să ofere poporului spectacole sângeroase. Unii romani vedeau în gladiatori acei bărbați ce întruchipau virtuțile romanului – îndrăzneală, forță, iscusință. Iuvenal vedea în ei un mijloc de care se foloseau cei la putere pentru a controla poporul – în opinia lui, asemenea distracții aveau menirea să-i înveselească pe oamenii obișnuiți și să-i facă astfel să uite de lipsuri și de sărăcia lor și să se supună orbește celor care „aveau grijă să fie veseli și fericiți”, oferindu-le cu generozitate panem et circenses.

Foto Cover: Colosseum | Credit: ArtTower | Sursa: Pixabay


Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.