Site icon Editia de Dimineata

Papa Francisc, criticat pentru că nu poartă mască. Care e regulamentul Vaticanului în timp de pandemie

Papa Francisc a fost foarte criticat pentru că nu poartă mască de protecție mereu în vremea pandemiei atunci când se întâlnește cu alți oameni, fie că e în exterior sau interior.

Exemplu este o întâlnire desfăşurată între Papa Francisc şi premierul Spaniei la Vatican, Pedro Sánchez în care niciunul nu a purtat mască în timpul părţii publice a evenimentului. Deşi Pedro Sánchez avea mască atunci când a ajuns la Vatican, cei doi, dar şi asistenţii lor, au renunţat la măști înainte de întâlnirea privată, potrivit descopera.ro.

Care este regulamentul Vaticanului în vreme de COVID?

Deși regulamentul Vaticanului prevede purtarea măștii atât în interior, cât și în exterior, atunci când nu se poate păstra distanța socială, la începutul lunii octombrie corespondentul la Vatican Robert Mickens a postat pe Twitter o imagine a Papei Francisc fără mască la o adunare „cu un număr mare de oameni, mulţi dându-şi măştile jos pentru a vorbi cu el. Şi Papa sărută mâinile preoţilor recent hirotonisiţi”.

Papa Francisc are un motiv în plus să se protejezze, acesta având un singur plămân după ce celălalt a fost îndepărtat din cauza unei infecţii când era adolescent.

Sursă foto: jurnal.md

Exit mobile version