18 noiembrie 2022, 7:29

„Păpușei de spăriet”, rachiu, descântece și alte leacuri din vechime

„Dacă ciumurlueala provine din beție, apoi ține minte că «Cui cu cui se scoate». Ia un litru de rachiu, pune în el zahăr, fierbe-l bine, pune și puțin piper și încet ți se va lumina înaintea ochilor…”

„Poporul nu consideră bolile ca o tulburare a manifestațiunilor vitale, produse din exercitarea neregulată a unei sau a mai multor funcțiuni, ci ca o manifestațiune cu totul aparte a unor spirite răutăcioase, necurate, care pun stăpânire pe organism”, scria dr. Nicolae Leon, în lucrarea Istoria naturală medicală a poporului român, publicată în 1903.

Medicul a notat diferite zicători ale poporului în legătură cu boala. Despre ușurința cu care se îmbolnăvește omul și greutatea cu care se vindecă, se spunea în popor: „Boala intră ca prin roata carului, și iese ca prin urechea acului” sau „Boala vine cu fuga și se duce cu boii”.

Veche este o altă vorbă poporului cu privire la o boală ce nu se mai vindecă: „Boală lungă, moarte sigură”, dar când, după multă vreme, omul care a fost grav bolnav s-a însănătoșit în cele din urmă, oamenii ziceau: „A dat Dumnezeu boli, dar a lăsat și leacuri”.

Oricum ar fi și de unde ar veni, poporul spunea că „boala este vremelnică”, prin urmare „de ar muri omul de câte ori se îmbolnăvește, nu ar mai fi oameni pe pământ”.

Dr. Leon a conchis: „Medicina populară este un complex de prejudecăți, amulete, talismane, descântece, credințe religioase și corpuri medicamentoase”.

Noaptea „sare prin somn, tresare, buiguie, sare jos din pat, țipă, strigă, cere ajutor, se vaită și face fel de fel de comedii”. (Mihai Lupescu) | Camil Ressu, Familie de țărani

„Numai cu descântece și cu alte bongoase poate copilul scăpa”

De la Mihai Lupescu, „strălucitorul dascăl folclorist”, câteva leacuri (pentru citit) din bătrâni publicate în 1893 în revista Șezătoarea, publicația apărută la Fălticeni și coordonată de Artur Gorovei.

Când copilul mic vedea „bătăi, vuete, urși” și alte asemenea, se putea îmbolnăvi „de spăriet”. Se spunea că boala îl făcea pe copil „năuc, sturlubatic și rău”, iar noaptea „sare prin somn, tresare, buiguie, sare jos din pat, țipă, strigă, cere ajutor, se vaită și face fel de fel de comedii”.

Greu scăpa copilul „de spăriet”. „Numai cu descântece și cu alte bongoase poate copilul scăpa”, ziceau oamenii la sate. Dar cel mai bun leac era facerea de „păpușei de spăriet”. Cum se făcea acea păpușă menită să alunge sperietura din copil, Mihai Lupescu a notat:

Se culege pe ascuns, de la trei case, unde nu-s copii și unde-s gospodari curați, neprimeniți (adică unde nu e însurat un flăcău cu o vădană), trei petice de prin gunoaie. Din ele se face o păpușă în chipul celor cu care se joacă copiii: cu mâini, cu picioare, capete, și se ascunde în horn. Noaptea, după ce bolnavul s-a culcat, se ia păpușa, se aprinde și se afumă cel bolnav, zicându-se: «Cum arde păpușa și cum fuge fumul, așa să fugă și să ardă boala lui X, și el să rămână curat, luminat, cum Dumnezeu sfântul l-a lăsat.»

Acest ritual se făcea de trei ori, în trei seri. „De spăriet” existau și descântece, însă, menționase autorul, „n-am putut culege nici unul căci babele se tem să nu vie boala pe ele. Ele presupun că spaima e produsă de necuratul, și spunând descântecele, se tem de el și de lipsa de leac”.

„Dacă nu te cauți în pripă, ciumurlueala degenerează”

Cum scăpa țăranul ciumurlueală, ce „constă într-o slăbiciune a trupului, provenită dintr-o muncă forțată sau dintr-o beție năstrușnică ce ține 3-4 zile de-a rândul”:

Omul ciumurluit are trupul greoi, un fel de amorțire a încheieturilor, o greutate la inimă, o durere de cap și veșnic cască de somn. Dacă nu te cauți în pripă, ciumurlueala degenerează în alte boli primejdioase.

„Dacă ciumurlueala provine din beție, apoi ține minte că «Cui cu cui se scoate». Ia un litru de rachiu…” (Mihai Lupescu) | Ludovic Bassarab, În cârciumă

„Cui cu cui se scoate”

Ce leac se recomanda:

De ciumurlueală scapi prin frecături cu mujdei și oțet. Dacă ciumurlueala provine din muncă necumpătată, ia usturoi, fă mujdei, pune oțet, încălzește-l puțin și pune pe cineva să te frece zdravăn. După asta bea un litru de vin vechi fiert cu olecuță de piper.

Dacă ciumurlueala provine din beție, apoi ține minte că «Cui cu cui se scoate». Ia un litru de rachiu, pune în el zahăr, fierbe-l bine, pune și puțin piper și încet ți se va lumina înaintea ochilor și durerea de trup va fugi în grabă.

Când „se fură somnul” copilului

Despre insomnie, Mihai Lupescu povestea că această lipsă de somn, de care suferă „mult” copiii, provine de din „furatul somnului”. Și dădea exemple:

Somnul se lasă lesne furat. Când vine cineva și îți ia foc împrumut, copilul mic nu va dormi ușor. Când o femeie străină vine cu copil mic la alta, și își culcă copilul său în albia ori leagănul altui copil, copilul străin a furat somnul copilului de gazdă.

Când săruți copilul și el doarme, îi furi somnul. Când intri în casa lăuzei, trebuie să lași ceva, că altfel somnul nou-născutului merge cu tine.

Somnul copiilor se fură și din depărtare, de babe, când mamele n-au grijă a astupa ferestrele unde doarme copilul lor.

Copilul ce zace de insomnie, veșnic plânge, geme și întruna se trudește să adoarmă și nu poate.

Unele mame, pe lângă descântecul de adusul somnului, îi mai fac scăldători și cu capete de mac, reușind prin acest mijloc a face pe copil să se mai aciueze.

„Când cineva pune în leagănul unui copil un copil străin, copilul străin fură somnul celui dintâi; ca să-i revină somnul, i se pune sub pernă, la gât sau în fașă, stupitul cucului.” (dr. N. Leon) | Fotografie de Kurt Hielscher, România, anii ’30

Un cărbune, o plantă, o codiță…

În legătura cu „somnul copilului”, dr. Nicolae Leon a notat câteva prejudecăți întâlnite la țărani:

Când iei (ceri; Mihai Lupescu scrie „împrumuți”) foc de la casă cu copii, dă-i înapoi un cărbune peste prag ca să nu iei somnul copiilor”.

Când cineva pune în leagănul unui copil un copil străin, copilul străin fură somnul celui dintâi; ca să-i revină somnul, i se pune sub pernă, la gât sau în fașă, stupitul cucului (o plantă cu frunze în formă de rozetă și flori liliachii)”.

Când te duci la o casă cu copil în leagăn, îi dai semn din câteva fire din brâu, din blană sau o codiță, în sfârșit din ceea ce ai, zicând: «Să doarmă bine ca mine, să crească mare ca mine și gras ca mine». De ești slab zici: «Să fie gras, nu ca mine».

Dr. Leon nota: „Credința poporului atribuie mare putere și știință babelor, de aici și zicătoarea: «Unde baba face / Nici dracul nu desface»”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol