Site icon Editia de Dimineata

Parlamentarilor cu comportament inadecvat li se vor scădea indemnizațiile

Sursa: turystyka.wp.pl

Parlamentarii care vor avea un comportament injurios în şedinţele de plen sau care-şi exercită abuziv mandatul de senator sau deputat vor risca amenzi interne. Propunerea legislativă a fost înregistrată la Senat și trebuie adoptată şi promulgată de preşedintele ţării.

Proiectul prevede o nouă sancţiune pentru abaterile disciplinare săvârşite de parlamentari, respectiv „reţinerea din indemnizaţia lunară brută a deputatului sau a senatorului a unei sume reprezentând diferenţa dintre aceasta şi valoarea salariului de bază minim brut pe ţară garantat în plată, pentru o perioadă de maxim trei luni”.

Astfel, indemnizaţia lunară a parlamentarilor va fi, timp de trei luni, egală cu valoarea salariului minim brut dacă sunt săvârşite anumite abateri disciplinare precum:

 

Înainte de alegerile parlamentare din decembrie 2020, un deputat câștigă lunar o indemnizație cuprinsă între 10.951 și 13.993 de lei. Cea mai mare indemnizație este cea a președintului Camerei Deputaților. La Senat, cea mai mică indemnizație este de 10.951 de lei și cea mai mare este de 13.114 lei, potrivit Digi24.ro.

Exit mobile version