Site icon Editia de Dimineata

Parlamentul European împlinește 70 de ani

Parlamentul European marchează 70 de ani de democrație în acțiune – de la prima sa adunare din 1952 până la a fi mai puternic ca niciodată în vremurile dificile pe care le parcurgem.

În urmă cu șaptezeci de ani, prima sesiune a Adunării Comune a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului a avut loc la Strasbourg, marcând punctul de plecare al Parlamentului European pe care îl cunoaștem astăzi.

De-a lungul deceniilor, șase țări europene au devenit o uniune de 27 de state membre care promovează democrația, drepturile fundamentale, stabilitatea și creșterea economică. Parlamentul a fost un jucător cheie în dezvoltarea UE, crescând de la 78 de reprezentanți naționali în 1952 la 705 deputați europeni aleși în mod direct în prezent.

„În 70 de ani, adunarea a crescut pas cu pas, de la un organism consultativ cu puteri limitate la o adevărată instituție – simbol pentru democrația europeană și exprimarea opiniei publice europene”, a declarat Roberta Metsola, președinta Parlamentului European în cursul sesiunii plenare din luna septembrie.

Singurul Parlament transnațional ales în mod direct, multilingv, multipartit și transnațional din lume – acesta este un forum solid pentru dezbateri politice și de luare a deciziilor, având puteri legislative și bugetare care afectează milioane de cetățeni ai UE.

„Cu un război ilegal în curs de desfășurare în Ucraina, care distruge, ucide și subminează voința politică a oamenilor, recunoaștem astăzi, mai mult ca niciodată, importanța susținerii vocii democratice a cetățenilor și a valorilor democratice europene pe care le reprezintă această casă”, a adăugat președinta.

Marți, 22 noiembrie, Parlamentul va celebra realizările istorice și legislative din ultimii 70 de ani printr-o ceremonie specială.

Exit mobile version