9 iunie 2022, 21:10

Pe funia anului se împletesc, în fir alb și roșu, două anotimpuri: „Îl va purta la încheietura mâinii, aducător de noroc”

„La finele lui februarie, invazia mărţişoarelor şi a firelor de mătase cu ciucuri pieptenaţi dă o nouă culoare şi o marfă mimetică nouă trotuarelor neguţătoreşti, care în toate zilele anului sunt o expoziţie infinită de miracole mici industriale”, povestea Tudor Arghezi.

Mărțișorul. Pe funia anului se strâng zilele și se împletesc în două anotimpuri, iarnă și vară, simbolizate în mod obișnuit de cele două fire colorate, alb și roșu. Mai exista obiceiul, cum amintea etnograful Romulus Antonescu de zona Bacăului, de a se împleti un șnur din două fire de lână, unul negru și unul alb. Etnograful explica:

Reprezintă o opoziție cromatică obișnuită pentru perechile zi-noapte, iarnă-vară, lumină-întuneric. Acesta se face cadou nu în ziua de 1 martie, ci în ziua când pe cer apare Luna Nouă, fiind încă un argument pentru existența unui străvechi calendar lunar în spațiul carpatic. Tot de sorginte lunară sunt și ciclurile de zile care au la bază multiplul de trei, cum ar fi zilele Babei de la începutul lunii martie.

Tradițional, șnurul se purta la mână și, menționa Romulus Antonescu, „nu era un atribut sau un privilegiu exclusiv al fetelor și nevestelor, ci a fost un obiect ritual, care a devenit, în vremurile noastre, obiect de podoabă, purtat la gât sau pe piept”.

„Îl va purta la încheietura mâinii, aducător de noroc, în preajma celor nouă babe burzuluite ale lui mart.” (Victor Eftimiu)

„Îl va purta la încheietura mâinii, aducător de noroc, în preajma celor nouă babe burzuluite ale lui mart.” (Victor Eftimiu)

         „Februar…

Vitrinele freamătă de invazia luminoasă, multicoloră și poliformă a stolului de giuvaericale care vestesc primăvara…

Pe albastrul catifelelor stau înfipte sute și mii de mărțișoare lucrate în metal fin, în abanos sau coral, bătute în pietre scumpe sau în banale cioburi de sticlă, care imită rubinul, smaraldul, safirul sau ametistul.

Cei săraci își dau iluzia că dăruiesc surioarei, iubitei sau nepoțichii feeria unei bijuterii de preț. Pentru nouăsprezece lei poți cumpăra un mic elefant de fildeș, cu trompă de mărgean și ochi de diamant, prins într-un inel de aur, legat cu un lănțișor de platină.

Îl va purta la încheietura mâinii, aducător de noroc, în preajma celor nouă babe burzuluite ale lui mart.

Se va bucura copila, gândindu-se la un viitor de poveste, când de 1 martie va primi un trifoi în smarald autentic sau o rândunică de peruzea.

Mărțișoarele scumpe nu se văd în vitrine, căci fiecare e gelos de gândul lui, de forma pe care a dictat-o giuvaergiului, de materialele supreme în care și-a turnat prinosul de iubire, devotament sau gratitudine. Mulți nu vor să li se cunoască darul, fiindcă, pe aceste vremuri de sărăcie a celor mulți, oamenii prea bogați se feresc să le știm comorile, cui le dau și cum le-au adunat…

Fericiții pământului dăruiesc.”

Victor Eftimiu, Mărțișoare

„Sărbătorile femeiești tare trebuiesc păzite, mai tare decât cele bărbătești, pentru că femeia e mai iute.” (Elena Voronca-Niculiță) | Ilustrație, stânga: ooceey / Pixabay

„Sărbătorile femeiești tare trebuiesc păzite, mai tare decât cele bărbătești, pentru că femeia e mai iute.” (Elena Voronca-Niculiță) | Ilustrație, stânga: ooceey / Pixabay

„Amu-i ploaie, amu cald”

„Mart e cea mai nesănătoasă lună”, se credea în popor, lună pe care țăranul „o număra din ziua de sfântul Toader și ținea mai tot postul cel mare al Paștelui”, după cum notase Elena Voronca-Niculiță în Datinile și credințele poporului român, lucrare de la începutul secolului al XX-lea.

Voronca-Niculiță consemna despre diferențele pe care le vedea poporul între sărbătorile „femeiești” și cele „bărbătești”:

Sărbătorile femeiești tare trebuiesc păzite, mai tare decât cele bărbătești, pentru că femeia e mai iute. Într-o sărbătoare femeiască, ia să îndrăznești ceva și-i vedea! Da în sărbătorile bărbătești, cum e sfântul Gheorghe ori sfântul Nicolai, chiar să îndrăznești să lucrezi, nu-ți e nimică, că bărbatul e mai îngăduitor, după cum e și Sfântul Soare – el totdeauna luminează; da femeia, după cum e luna: ea, câteva zile, cât e plină, luminează, că să vede noaptea ca de la soare, și pe urmă iar se pișcă!

Ia uită-te la Dochia amu, ce direge! Amu-i ploaie, amu cald, amu vânt, amu iar frumos; așa-i femeia!


„Primele zece zile ale acestei luni se numesc babe. Înainte de 1 martie toată lumea îşi alege o babă – femeile o zi fără soţ, bărbaţii una cu soţ. Norocul fiecăruia în anul ce urmează este dat de starea vremii din ziua aleasă. Soţii şi taţii le oferă doamnelor din familie mici cadouri, numite mărţişoare. Acestea sunt un fel de medalioane sau monede de diferite forme, care se leagă la încheietura mâinii cu fir alb şi roşu şi se poartă până la sfârşitul babelor. Se spune că mărţişoarele au rol de talisman, prevenind înnegrirea pielii când soarele de primăvară începe să ardă. Primul meu mărţişor este o delicată margaretă din email. Trifoiul cu patru foi, purceluşii, ciupercuţele, potcoavele sau numărul 13 sunt alte simboluri preferate.”

Ethel Greening Pantazzi, România în lumini și umbre (1909-1919)


„Se poartă pănâ’n ziua de sfântul Gheorghe și atunci îl pune pe un trandafir sau pe o creangă de cireș înflorit.” (Elena Voronca-Niculiță)

„Se poartă pănâ’n ziua de sfântul Gheorghe și atunci îl pune pe un trandafir sau pe o creangă de cireș înflorit.” (Elena Voronca-Niculiță)

„Să fie rumenă și albă peste an”

„Dochia e întâia zi de primăvară”, se spunea în popor. Romulus Antonescu nota:

Se crede că începutul primăverii nu este la 1 martie, ci lunga perioadă de hibernare ia sfârșit la 9 martie (Măcinicii), 17 martie (Alexii) sau 25 martie (Blagoveștenie, Ziua Cucului).

În „ziua de Dochia” se face mărțișor: „un fir de mătasă sau lână roșie, împletucit cu alt fir alb, care apoi se pune la gât pentru ca purtătoarea să fie rumenă și albă peste an. Se poartă pănâ’n ziua de sfântul Gheorghe și atunci îl pune pe un trandafir sau pe o creangă de cireș înflorit”.

Una dintre vechile credințe legate de luna lui Marte se referă la trei zile – „întâia zi a lui mart, 11 și 21” – considerate a fi „zile rele și fără de noroc, în zilele acestea să se ferească omul să nu înceapă nimica”.


„… un porumbel alb cu o ramură verde în cioc, un coșar, o ancoră… O ciupercă albă, cu boabe roșii. O gândanie roșie – boul lui Dumnezeu – cu picățele negre. Sau un purcel trandafiriu cu ochi de nisip. O bicicletă. O locomotivă. Un aeroplan. Sau trei papagali verzi pe-o ramură roșie…

Un cățeluș, o pisicuță, o cucuvea.

Iată și fluturele, cu toate luminile curcubeului pe aripi…

Numai în vitrinele de la sfârșitul lui februarie mai poți vedea un asemenea amestec de subiecte disparate, atâtea simboluri gingașe, mistice, comice ori sinistre, cum e această cifră treisprezece într-un cerc negru, sau acest cap de mort cu un belciug înfipt în țeastă.”

Victor Eftimiu, Mărțișoare


„Astfel, mai ales în înalta societate, se face la început de martie între rude și cunoscuți un schimb de cordoane din argint și mătase roșie, de care atârnă un ban de aur sau argint.” (Joseph Caillat, prima jumătate a secolului al XIX-lea) | Ilustrație: ooceey / Pixabay

„Astfel, mai ales în înalta societate, se face la început de martie între rude și cunoscuți un schimb de cordoane din argint și mătase roșie, de care atârnă un ban de aur sau argint.” (Joseph Caillat, prima jumătate a secolului al XIX-lea) | Ilustrație: ooceey / Pixabay

„Se numește mărțișor sau Micul Marte”

Medicul francez Joseph Caillat a locuit în București din 1845 până în 1848, și a povestit despre această călătorie, cu date interesante și impresii pitorești. A amintit și despre „practicile superstițioase și talismanele” folosite în popor „pentru a face să dispară bolile”. Menționa că acestea nu se purtau doar de „bolnavi”, ci această practică „generalizată” era apreciată și de cei care se bucurau „de o perfectă stare de sănătate”. Printre acestea, el remarcase:

Astfel, mai ales în înalta societate, se face la început de martie între rude și cunoscuți un schimb de cordoane din argint și mătase roșie, de care atârnă un ban de aur sau argint. Se numește mărțișor sau Micul Marte. Pentru calitățile sale tămăduitoare trebuie pus pe figură, crini și trandafiri, culorile care se păstrează. Se poartă la piept două luni, pentru a fi îngropat apoi sub un trandafir, la 1 mai.


Vitrinele sunt pline de florile metalice ale sfârșitului de februar, iar sub zăpada care se topește își scoate sfios capul ghiocelul, acest mărțișor al celor care nu pot da nici măcar cinci lei pe un ghiocel de sticlă prins de o ață roșie.

Se vestește primăvara pretutindeni, se pregătește… Zăpezile și-au strâns desagii. Februar. Florile-n adânc își coc polenul…

Victor Eftimiu, Mărțișoare



ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol