CITIRE

Obiceiuri de altădată de Florii. Pentru belșug, să...

Obiceiuri de altădată de Florii. Pentru belșug, sănătate și iubire

La sfârșitul lunii aprilie, romanii sărbătoreau Floralia, serbări dedicate zeiței Flora, cea pe care Zefirul, mesagerul primăverii în mitologia romană, numit și Favonius, binefăcătorul, „a făcut-o să dea naștere primăverii, cu toată tinerețea și mireasma florilor”, cum scria George Lăzărescu în Dicționar de Mitologie.

O anchetă sociologică despre Starea socială a săteanului, făcută în România de la începutul secolului al XX-lea, mai exact în anul 1905, a concluzionat că oamenii de la țară respectau 53 de „sărbători superstițioase” în afara celor bisericești.

„În total, poporul ține 96 de sărbători cu dată fixă și 34 de sărbători mobile […] Dacă adăugăm la acestea duminecile necitate, marțile și joile după Paști, cele 12 vineri ținute cu sfințenie de multe femei bătrîne, se ajunge la concluzia că puține zile rămîn îngăduite pentru orice lucrare”, zicea autorul studiului.

Multe au rămas neschimbate de atunci, inclusiv în ce privește respectarea sărbătorilor de toate felurile. Una dintre acestea este și cea de Florii, ținută în duminica dinainte de Paște, numită Duminica Floriilor sau a Stâlpărilor (stâlpare este folosit popular și denumește ramura verde, înfrunzită de salcie care se dă ortodocșilor la biserică, în Duminica Floriilor).

Cu Floriile se deschide ciclul sărbătorilor pascale și cu Înălțarea Domnului se încheie – în 2019, această sărbăoare este în ziua de 30 mai, pentru romano-catolici, și 6 iunie, pentru ortodocși și greco-catolici.

Din vechime

Pentru lumea creștină, Duminica Floriilor reprezintă momentul în care Isus din Nazaret a intrat în Ierusalim fiind întâmpinat de o mulțime, cu ramuri de finic (curmal, specie de palmier) și de măslin. În tradiția precreștină, ziua de Florii simboliza renașterea naturii; în calendarul creștin, reprezintă începutul Săptămânii Patimilor.

Flora, zeița

„La început, Primăvara este slabă asemenea copilului care suge la pieptul mamei. Apoi sămânța, iarba proaspătă și fragilă, crește și hrănește cu speranță ochiul agricultorului. Totul înflorește, câmpul râde și este înveșmântat în mii de culori; însă plantele nu au încă nici o energie.” – Ovidiu, Metamorfoze

În mitologia romană, Flora a fost zeița florilor (la greci, Chloris), dar și a înfloririi cerealelor, pomilor și plantelor din grădini.

În Dicționarul de mitologie, Victor Kernbach ne spune despre această zeiță: „Divinitate, se pare, de origine sabină, al cărei cult a fost introdus la Roma de Titus Taius (secolul VIII î.e.n.), rege sabin, apoi asociat al lui Romulus. În cinstea ei, se organizau serbările de primăvară Floralia (în Dacia romană Florilia, devenită sărbătoarea prepascală a Floriilor), între 27 aprilie și 5 mai, constând în jocuri și cortegii florale și fiind celebrate noaptea, la lumina faclelor, de curtezane goale, în manifestări desfrânate”.

După alte surse, festivalul dedicat ei, începea în 28 aprilie și se termina în prima zi de mai și se caracteriza printr-o excesivă veselie și lascivitate.

Zefir dansează cu Flora, Giovanni Maria Benzoni | Sursa: Italian Ways

Denumirea Florii s-a păstrat de la zeița romană a florilor, Flora, soția Zefirului, vântul de apus, iar vechea sărbătoare romană a fost înlocuită de creștini cu intrarea lui Isus din Nazaret în Ierusalim.

Inspirat de mitologia greacă, în Metamorfoze, Ovidiu povestea despre Flora, devenită zeiță a florilor și soția lui Zefir. Flora era protectoarea tuturor plantelor, arborilor, dar și a legumelor, a câmpiilor și livezilor. Tot Ovidiu spunea că ea a dăruit oamenilor mierea („mierea e darul meu”).

Lăzărică

În ajunul Floriilor, în așezări din Dobrogea și sudul Munteniei, avea loc un ceremonial dedicat  unei zeități a vegetației, numit sub influența creștinismului,  Lazăr sau Lăzărică. A fost un ritual practicat numai de tinere fete ce formau o ceată și mergeau să colinde la ferestrele caselor unde erau primite.

Despre acest obicei, a povestit și Ion Ghinea: „Ceremonialul complex al cetei feminine este structurat după modelul vechilor colinde româneşti. Personajul central, Lazărea sau Lăzărița, îmbrăcată mireasă, cu rochie albă şi coroniţă de flori pe cap, se plimbă cu paşi dansanţi, înainte şi înapoi, în interiorul cercului format din suratele ei, pe o melodie duioasă. Textul relatează drama eroului vegetaţiei: plecarea de acasă a tânărului cu oile sau cu caprele, cățărarea în copac pentru a doborî frunză animalelor, moartea lui năprasnică prin căderea din arbore, găsirea trupului neînsufleţit de surioare şi aducerea lui acasă, scalda mortului în lapte dulce şi îmbrăcarea în frunze de nuc, aruncarea scaldei pe sub nuci, învierea şi metamorfozarea lui Lăzărel în flori şi vegetaţie luxuriantă, moment culminant marcat de hora veselă a colindătoarelor. Moartea şi renaşterea anuală a eroului reconstituite de textul folcloric, păstrează amintirea ceremoniilor antice dedicate zeilor vegetaţiei (Dionysos, Adonis, Afrodita, Attis, Osiris). După unele tradiții, corpul neînsufleţit al lui Lăzărel a fost găsit şi bocit de sora lui mai mare, nevasta lui Dragobete şi noră a Babei Dochia. De atunci, ar fi rămas şi obiceiul jelitului la mort”.

După momentul prin care se celebra renașterea timpului sezonal, urma sărbătoarea Floriilor. Ziua era marcată de o serie de practici populare: se dădeau pomeni, pe morminte se înfigeau ramuri de salcie, se făceau tot felul de acte divinatorii în care se invoca ajutorul celor plecați din lumea viilor pentru a ajuta la deslușirea viitorului.

Duse la biserică și sfințite de preot, ramurile de salcie căpătau puteri miraculoase, motiv pentru care oamenii se foloseau de ele să alunge spiritele rele, ca leac pentru diferite afecțiuni, să oprească grindina și furtunile ce puteau distruge case, grădini și vii, să-și protejeze stupii și albinele, dar și în farmece și descântece.

Salcia

În ziua de Florii, lumea ducea la biserică ramuri înmugurite de salcie (ce amintesc de cele de finic și de măslin) pe care preotul le stropea cu agheasmă și le împărțea apoi oamenilor care le țineau în mâini alături de o lumânare aprinsă, o tradiție ce se mai păstrează, atât la sate, cât și în orașe. Salcia trebuia să fie înmugurită pentru a putea fi dusă la biserică. Dacă vremea a fost rece și nu a înmugurit, atunci cu cel puțin o seară înainte oamenii luau crengi de salcie și le puneau în vase, în apă, pentru a le da mugurii.

Oamenii spuneau că salcia a fost binecuvântată chiar de mama lui Isus, pentru că s-a transformat într-o punte și a ajutat-o astfel să treacă un râu. O altă legendă din Bucovina și Maramureș spunea că a fost aleasă salcia și binecuvântată, fiindcă ea și-a aplecat ramurile pentru ca mama lui Isus, în drum spre fiul ei răstignit, să poată lua o crenguță și să-i dea fiului ei o cunună fără spini.

Salcia este folosită în ritualul creștin pentru că, în această perioadă a anului, înmugurește de obicei și simbolizează reînvierea naturii.

După slujbă, lumea se ducea apoi acasă cu ramuri de salcie și punea crenguțele primite, făcute cerc,  la icoane. Deși, în unele locuri, se spunea că aceste crenguțe de salcie din Duminica Floriilor nu e bine „a le aduce în casă, ci a le pune sub streașina grajdului (sau a casei); numai când tună și fulgeră se afumă în casă cu ele, și apoi fulgerul nu va atinge acea casă”. Se mai pun aceste ramuri și la porți și uși, pentru a proteja casa de nenorociri, iar după o vreme erau arse.

Oamenii de la țară spuneau că salcia se folosea ca leac pentru gâlci, friguri, dureri de gât.

Ramurile de salcie simbolizează fertilitatea și vegetația de primăvară. „Rupte şi sfinţite la Florii, ramurile de salcie se păstrează la icoană şi se folosesc în momente de grea cumpănă ale anului: grindină, furtuni, inundatii, secetă, boală. Ele împodobesc icoanele, uşile şi ferestrele caselor, crucile mormintelor”, scria Ion Ghinea. În multe locuri, în ziua de Florii, oamenii pun pe morminte crenguțe de salcie.

„Semnificațiile obiceiurilor legate de reînvierea naturii la Florii sunt strâns legate de cultul moșilor și strămoșilor: se pomenesc morții, se curăță cimitirele, se seamănă flori și se înfig ramuri de salcie în morminte, sunt invocate spiritele morților în actele de divinație”, nota Ion Ghinea.

Obiceiuri și superstiții

De-a lungul secolelor, oamenii i-au adăugat acestei sărbători diferite obiceiuri și superstiții, unele păstrate, altele uitate. Iată câteva dintre acestea.

Cu ramuri de salcie aduse de la biserică, unii se încingeau ca să nu-i doară mijlocul (mai ales femeile, să nu le doară spatele când secerau, dar și să rămână „grele”), în timp ce apicultorii înconjurau stupii cu ramuri de salcie în mână, pentru a le merge bine, iar țăranii, convinși că aceste ramuri aveau darul să ajute la obținerea unui rod bogat, le îngropau sub brazde. Tot cu ramurile de salcie se atingeau vitele, ca să fie sănătoase și să înflorească precum „mâțișoarele”.

În timpul furtunilor năprasnice din primăvară și vară, mugurii sălciilor de la Florii erau rupte și aruncate pe foc, pentru ca norii să se împrăștie și grindina să nu cadă, și astfel casa era protejată de dezastru și familia era „izbăvită” (scăpată) de frică și primejdie, iar culturile nu erau afectate.

De Florii, pe vremuri, sătenii aflau și ce fel de an va urma, dacă va fi unul bun sau nu pentru roadele pământului. De aceea, de sfânta Varvara (Barbara), în ziua de 4 decembrie, puneau ramuri de măr, vișin și alți pomi roditori în vase cu apă. Dacă înfloreau până la Florii era un semn că anul va fi mănos. Dacă nu înfloreau, însemna că anul va fi secetos, nota Tudor Pamfile într-un studiu etnografic.

Tot pentru a afla cum este vremea, oamenii erau atenți dacă se auzeau broaștele în preajma Floriilor. Dacă se făceau auzite însemna că vară era blândă.

În sate, fetele în prag de măritiș, își puneau în ziua de Florii pe prispa casei, la soare, hainele pe care și le-au țesut în timpul iernii, dar și zestrea. În ziua de Paște, se îmbrăcau cu aceste straie noi pentru a fi ferite de farmece și a se face iubite de feciori.

„În satele din zona Câmpia Boianului (în Olt) se obişnuia ca hora din ziua de Florii să se facă în pădure. Cu acest prilej, tinerii culegeau flori de primăvară pe care le duceau acasă şi le puneau la cuiburile păsărilor sau la grajdul animalelor”, povestea etnologul Claudia Balaş.

În anumite zone, unde apăreau urzicile, ziua se numea Nunta urzicilor. În popor se spunea că urzica e plantă sacră ce trebuia consumată numai în anumite zile – după ce înfloresc, urzicile nu se mai pot folosi la mâncare.

Pentru belșug și sănătate, mărțișorul agățat într-un pom înflorit | Sursa: agora

De Florii, pe vremuri, fetele își scoteau mărțișoarele primite cadou de 1 martie și le agățau într-un măceș sau într-un pom înflorit, pentru a se bucura tot anul ce urma de belșug și sănătate. Cele tinere culegeau în această zi limba cerbului sau Năvalnicul,  o plantă folosită ca leac în diferite boli, dar și pentru puterile ei magice, în special în vrăjile de dragoste.

Oamenii obișnuiau ca, în Duminica Floriilor, să înghită mâțișoare pentru a fi feriți tot anul de dureri de grumaz (gât) și alte boli.

În sate, când se întorceau de la biserică acasă, părinții își atingeau ușor copiii cu crengi de salcie,  ca să fie „sănătoși ca acestea” și înțelepți. Mai mult, părinții puneau ramuri de salcie în apa în care erau îmbăiați cei mici cu convingerea că-i va feri pe copii de toate boli și relele pământului.

În noaptea de dinainte de Duminica Floriilor,  unele femei singure își puneau sub pernă busuioc, convinse că așa vor fi mai frumoase, se vor face dorite de bărbați și astfel se vor mărita în acel an.

În ziua de Florii, cei care au ținut post au dezlegare la pește, ceea ce înseamnă că pot mânca pește în acea zi și bea vin.

Bătrânii spuneau că orice persoană care se împărtășea în această zi, dacă își punea o dorință atunci când se apropia de preot, aceasta i se împlinea.

Potrivit legendei, cel care sfida ziua de Florii și îndrăzna să se spele pe cap fără apă descântată și sfințită, acela risca să albească. Oamenii mai credeau că așa cum este vremea în Duminica Floriilor așa va fi și în ziua de Paște.

În plus, Floriile reprezintă și o sărbătoare a onomasticii pentru toți cei botezați cu nume de floare.

Duminica Floriilor în anul 1883

Ca o încheiere, iată ce ne spune Constantin Bacalbașa în Bucureștii de altădată despre felul în care aristocrații din București au petrecut Floriile în anul 1883: „În Duminica Floriilor, 10 Aprilie, se execută întâia vânătoare de ‘paper-hunt’. Este o petrecere jumătate sportivă, jumătate ‘mondenă’ la care participă numai înalta societate. Fiindcă trebuie știut că pe la anul 1883 numai petrecerile societăței aristocratice ereau înregistrate de ziare și aveau preț. Întâlnirea a fost la rondul al 3-lea de la Șosea. Aci Constantin Isvoranu și Alexandru Marghiloman, îmbăcați cu jachete roșii, șepci negre, trâmbița la spinare și cisme de lac, călări pe cai superbi, așteptau toate echipagiile pe drumul Herestrăului. Bestia erea locotenentul Mihail Laptew care trecu repede cu iuțeala fulgerului. Goana a durat 2 ore. După aceea doamnele au scoborît din trăsuri, domnii le-au dat brațul și toată această lume aristocrată a intrat în pădurea Bănesei unde s’a mâncat, s’a băut și s’a dansat. Dar ce lume a vremurilor perdute acum în besna trecutului?…”

Pentru cei din București sau aflați în oraș, în acest weekend, la Muzeul Național al Țăranului Românului, are loc Tradiționalul Târg de Florii.

 


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.