24 aprilie 2024, 10:15

Pentru cine NU este obligatorie purtarea măștii de protecție. Clarificări de la Comitetul pentru Situații de Urgență

Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă aduce clarificări în privința situațiilor în care masca de protecţie poate fi îndepărtată în spaţiile deschise, pentru perioade scurte de timp.

CNSU a adoptat, în şedinţa de luni, Hotărârea 50 privind aprobarea listei ţărilor/zonelor de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura carantinei asupra persoanelor care sosesc în România din acestea şi clarificarea unor aspecte referitoare la aplicarea prevederilor HG nr. 856/14.10.2020 privind prelungirea stării de alertă şi a măsurilor necesar a fi aplicate pe durata acesteia pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.

Pentru cine NU este obligatorie purtarea măștii de protecție

Pe lângă actualizarea listei cu statele şi zonele de risc, hotărârea clarifică situaţiile în care masca de protecţie sanitară poate fi îndepărtată.

„În localităţile sau judeţele în care portul măştii de protecţie este obligatoriu în spaţiile deschise, este permisă înlăturarea acesteia pentru perioade scurte de timp în vederea fumatului, consumului de produse alimentare sau băuturi în afara teraselor, cât şi pentru desfăşurarea activităţilor sportive individuale sau altor asemenea activităţi, doar dacă persoanele sunt în afara zonelor de trafic pietonal şi la minim 2 metri faţă de alte persoane”, prevede hotărârea CNSU.

Totodată, Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă a actualizat lista cu ţările/zonele de risc epidemiologic pentru care se instituie măsura CARANTINEI asupra persoanelor care sosesc în România din acestea: Andorra, Vatican, Cehia, Belgia, Polinezia Franceză, Guam, Olanda, Armenia, Luxemburg, Slovenia, Franţa, Gibraltar, Elveţia, Liechtenstein, Muntenegru, Argentina, Spania, Slovacia, Marea Britanie, Georgia, Malta, Bahamas, Costa Rica, Croaţia, Irlanda, Polonia, Bahrain, Macedonia de Nord, Portugalia, Puerto Rico.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol