Ieșirea atletei Beatriz Flamini, după aproape 1 an și jumătate (500 de zile) de izolare socială și fizică totală, din peștera din Granada (Spania), a făcut înconjurul lumii. Un nou record mondial de izolare a fost setat. Experimentul este parte dintr-un studiu mai amplu care caută să determine modul în care izolarea completă afectează percepția asupra curgerii timpului și duce la dezorientare temporară – aceasta a declarat că a pierdut noțiunea timpului după aproximativ 2 luni.
Percepție distorsionată asupra timpului, în lockdown
Deși cazul Flamini este un experiment extrem, se pare că și perioada sau, după caz, perioadele de lockdown experimentate de oameni în primii doi ani ai pandemiei COVID-19 – traduse prin izolarea fizică și parțial socială (distanțare socială) pe parcursul a mai multe luni, au schimbat percepția colectivă asupra curgerii timpului într-o oarecare măsură.
De exemplu, rezultatele unui studiu bazat pe chestionare online arătau că peste 80% din respondenți din UK au raportat o percepție distorsionată asupra timpului în primul lockdown.
Pierderea noțiunii timpului nu este deloc surprinzătoare în cazul Flamini, însă este cel puțin neobișnuită în cazul măsurilor privind izolarea din primii doi ani de pandemie.
Cronopercepția
Cronopercepția este un domeniu studiat de sute de ani, dar există încă multe necunoscute cu privire la modul în care omul percepe timpul și care sunt mecanismele prin care lipsa socializării îi poate afecta calitatea vieții. Grecii antici făceau distincție între timpul cronologic (cronos) și timpul perceput subiectiv – momentul (kairos). Și nu de puține ori auzim persoane din cercul de apropiați declarând că nu pot localiza precis pe axa timpului anumite evenimente personale care s-au întâmplat între 2020-2022, scrie raportuldegarda.ro.
- Studii recente au raportat unul dintre substraturile biologice al percepției timpului – ritmul cardiac: percepția asupra timpului s-a extins sau contractat cu fiecare bătaie a inimii (când bătăia inimii care a precedat un ton a fost mai scurtă, participanții au considerat sunetul ca fiind mai lung și invers).
- Alte studii care s-au uitat mai în detaliu la fenomen au raportat că gradul de izolare resimțit a depins mai mult de percepție decât de perioada propriu-zisă de izolare. Pe termen scurt, percepția asupra orelor, zilelor nu a fost distorsionată, însă cea asupra săptămânilor și lunilor, da. O posibilă explicație ar putea fi legată de evenimentele sociale care s-au oprit în timpul pandemiei și care reprezentau borne temporale.
- Un alt studiu efectuat pe populația germană a arătat că la o săptămână după începerea primului lockdown, în martie 2020, respondenții au raportat o curgere mai lentă a timpului și un nivel de plictiseală crescut, în comparație cu nivelul pre-pandemie. Cu toate acestea, pe măsură ce perioada de lockdown s-a extins, timpul a fost perceput ca trecând mai repede, iar nivelul raportat de plictiseală a scăzut din nou până în august 2020. Variațiile au continuat în același fel de fiecare dată când noi măsuri restrictive erau impuse, dar de fiecare dată, nivelul de percepție și plictiseală erau mai aproape de perioada pre-pandemică.
Izolarea socială nu afectează doar percepția asupra timpului, ci și nivelul general de energie al unei persoane.
Un studiu publicat în Psychological Science, la începutul lunii aprilie, de către specialiști de la Universitatea din Viena, a investigat modul în care izolarea socială afectează nivelul de energie al unei persoane. Astfel a apărut termenul de „social hunger/craving” sau „foamea socială”.
Concluzia generală a studiului este că 8 ore fără contact social conduc la scăderea energiei în aceeași măsură cu 8 ore fără mâncare. Oboseala a fost mai des raportată de persoane cu anumite trăsături de personalitate.
Mai multe detalii, AICI