26 iunie 2024, 18:24

Peste două treimi dintre români au cel puţin o afecţiune orală, arată primul studiu-pilot despre sănătatea orală a românilor

Peste două treimi dintre români au cel puţin o afecţiune orală, cele mai frecvente fiind cariile, arată un studiu-pilot privind sănătatea oro-dentară din România, prima astfel de cercetare realizată la nivel naţional. Realizatorii studiului propun o serie de măsuri, lansând conceptul de ”stomatolog de familie” pentru pacienţii din mediul rural, care au acces foarte dificil la centre de sănătate oro-dentară.

Colegiul Medicilor Stomatologi din România (CMSR), cu sprijinul Ministerului Sănătății, a organizat  luni, 17 iunie, la București, Conferința de prezentare a rezultatelor studiului-pilot privind situația sănătății orale la nivel național 2024, care constituie o premieră în România atât datorită acoperirii naționale, cât și completării datelor culese pe bază de chestionar cu realizarea de examene clinice.

Acest demers, inițiat cu sprijinul Asociației Române pentru Promovarea Sănătății (ARPS) pentru a genera o îmbunătățire a politicilor publice în domeniu, se bazează pe necesitatea parteneriatului cu autoritățile naționale, europene, asociațiile de pacienți și industria de profil.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai corpului profesional al medicilor stomatologi, ai autorităților publice și ai organizațiilor profesionale de sănătate dentară, precum și reprezentanți ai mediului academic și ai unor companii private. Printre invitați s-au remarcat ministrul Sănătății, prof. dr, Alexandru Rafila, secretar de stat în Ministerul Educației, Florin Lixandru,  președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu, președintele Comisiei de Sănătate din Senatul României, prof. Univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, managerul diviziei Programe de Sănătate în cadrul OMS, dr. Silvia Gatscher, directorul Direcției Reglementări și Norme de Contractare din cadrul Casei Naționale de Asigurări de Sănătate (CNAS), Elisabeth Iuliana Brumă, coordonatorul proiectului-pilot privind sănătatea orală a românilor 2024/trezorier CMSR, dr. Mariana Cărămidă și o parte a medicilor stomatologi implicați în proiect, precum dr. Lavinia Bostan Valsov, dr. Oana Florea, dr. Palar Victoria, dr. Andrei Ionel, sau dr. Niculescu Cristina Mirona.

România este pe penultimul loc în UE în ceea ce privește consultațiile stomatologice, cu o medie anuală de 0,3 per capita, față de 0,9, media europeană. Adresabilitatea scăzută la medicul stomatolog duce la identificarea tardivă a problemelor de sănătate orală și la costuri crescute de tratament. Ținând cont de faptul că nu există studii cuprinzătoare naționale despre sănătatea orală a populației, prevalența afecțiunilor dentare, parodontale sau anomaliilor ortodontice, ceea ce afectează fundamentarea politicilor publice eficiente, CMSR și-a propus să îmbunătățească starea de sănătate orală prin inițiative bazate pe date statistice relevante. Primul proiect de acest fel este studiul-pilot 2024 privind sănătatea orală a românilor, o cercetare evaluativă a stării de sănătate orală, care va sprijini adaptarea politicilor publice și alocarea fondurilor adecvate de către CNAS pentru educație, prevenție și tratament.

„Noi, medicii stomatologi din România, suntem convinși ca sănătatea orală trebuie privită ca o componentă esențială a sănătății generale. Investițiile în prevenție, educație și accesibilitatea serviciilor stomatologice sunt esențiale pentru a îmbunătăți sănătatea orală și, implicit, sănătatea generală a populației. Este vital ca toți factorii implicați, de la autorități la profesioniști din domeniul sănătății și până la fiecare individ în parte, să colaboreze pentru a atinge acest obiectiv comun”, a afirmat președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu, în cuvântul de deschidere.

Studiul realizat de CMSR, în perioada februarie-mai 2024, cu participarea a 172 de medici stomatologi și a 1544 de pacienți de toate vârstele din mediul urban și rural, arată că majoritatea adulților (70%) și adolescenților (70%) consideră sănătatea orală foarte importantă pentru bunăstarea lor, iar 79% dintre români sunt mulțumiți de calitatea serviciilor stomatologice. Cu toate acestea, peste două treimi dintre români au cel puțin o afecțiune orală. Printre cele mai frecvente afecțiuni se numără cariile dentare cavitare (66% dintre copii și 64% dintre adulți), inflamația gingivală (35% dintre copii și 57% dintre adulți), și edentațiile neprotezate (73% dintre adulți). Cariile cavitare afectează în medie patru dinți per persoană, iar parodontita este prezentă la 38% dintre adulți. De asemenea, infecțiile dentare acute și anomaliile dento-maxilare sunt frecvente, iar accesarea serviciilor de urgență este redusă, mulți preferând auto-medicamentația. Consulturile regulate sunt considerate importante de 92% dintre respondenți, dar doar 44% au fost la un control de rutină în ultimul an. Există o nevoie semnificativă de servicii stomatologice,  inclusiv cele de urgență și cele decontate de CNAS, de care doar 32% dintre adulți beneficiază, iar nivelul de informare despre sănătatea orală este redus, 35% dintre respondenți considerându-se puțin informați. Este necesară o mai mare implicare a medicilor stomatologi în prevenție, în sănătatea orală, atât din perspectiva igienei, cât și a comportamentelor.

„Stomatologia este, din păcate, o specialitate ignorată în acest moment. E o specialitate ignorată de toate instituțiile statului și de alți colegi medici. Suntem considerați mai puțin importanți. Ar trebui să existe o colaborare strânsă între medicul de familie și medicul stomatolog, cel puțin în zonele rurale, între medicul ginecolog și medicul stomatolog, între medicul oncolog și medicul stomatolog și între medicul cardiolog și cel stomatolog pentru că afecțiunile stomatologice influențează starea de sănătate generală a populației. Și dacă noi nu avem grijă și nu ne implicăm, rezultatele pe termen lung vor fi dezastruoase”, a afirmat dr. Lavinia Bostan Valsov, medic stomatolog implicat în proiect.

„Cu un program de prevenție coerent, derulat constant și eficient, încă de la vârsta de 2 ani, situațiile în care se ajunge la o reabilitare totală, prin implanturi dentare și reconstrucții osoase, pot fi prevenite și costurile terapeutice scăzute. Prevenția și politicile de prevenție naționale sunt esențiale pentru toate grupele de vârstă. De asemenea, costurile pentru terapia de bază stomatologică, pentru asigurarea stării de sănătate orale și generale, precum și integrarea socială a unui cetățean român european trebuie să fie parte din asistența medicală primară, fiind un drept al oricărui român asigurat”, a adăugat dr. Oana Florea, medic stomatolog implicat în proiect.

Astfel, studiul realizat de Colegiul Medicilor Stomatologi din România recomandă introducerea „stomatologiei de familie” ca serviciu medical de bază finanțat prin bugetul CNAS, axat pe educație, prevenție, urgențe și controale periodice, precum și creșterea graduală a finanțării din FNUASS pentru servicii stomatologice și definirea unui cadru strategic și de monitorizare a sănătății orale. De asemenea, studiul subliniază importanța educației pentru sănătatea orală în rândul copiilor și prioritizarea accesului la servicii preventive, sugerând șicreșterea accesului la servicii stomatologice în zone defavorizate prin asistență medicală mobilă și organizarea unei campanii comprehensive de educație și informare. În plus, se propune introducerea educației medicale post-universitare privind comunicarea în sănătatea orală și cursuri de comunicare medic-pacient. Nu în ultimul rând, se recomandă ca sistemul informațional curent să fie îmbunătățit pentru a evalua sănătatea orală și performanța serviciilor furnizate. În final, se propune un parteneriat social pentru sănătatea orală, integrat în acoperirea universală cu sănătate.

Referitor la informarea precară privind sănătatea orală și la accesul deficitar la servicii stomatologice, în special în mediul rural și pentru copiii din familii defavorizate, ministrul Sănătății, prof. dr. Alexandru Rafila, a propus întărirea unei rețele de medicină școlară, de exemplu, care să cuprindă cabinete stomatologice, precum și elaborarea unui program puternic de prevenție la Ministerul Sănătății, a unui program de educație pentru sănătate la Ministerul Educației și o finanțare „care să țină cont de realități”. „Cred că putem să găsim o soluție, mai ales că există un program operațional pentru sănătate, o să existe resurse pentru a dezvolta o astfel de rețea de medicină școlară stomatologică”, a adăugat acesta.

În ceea ce privește demersurile întreprinse de Ministerul Educației împreună cu instituțiile din subordine în direcția integrării educației pentru sănătate în curriculumul preuniversitar obligatoriu, secretarul de stat Florin Lixandru, a amintit că la clasele primare, disciplina „dezvoltare personală” include subiecte despre igienă și sănătate publică, iar pentru gimnaziu și liceu există disciplinele „consiliere și dezvoltare personală” și „consiliere și orientare”. La acestea se adaugă și o disciplină opțională, „educație pentru sănătate”. În plus, sunt desfășurate activități extrașcolare și în programul „Școala altfel” pentru promovarea unui stil de viață sănătos.

„Prin aceste inițiative, practic, școala devine un partener important în promovarea sănătății orale, educând și sprijinind elevii în adoptarea unor obiceiuri sănătoase care vor avea un impact pozitiv pe termen lung asupra stărilor generale de sănătate”, a afirmat secretarul de stat Florin Lixandru.

Ținând cont de nevoia de a consolida educație pentru sănătate orală, secretarul de stat a asigurat CMSR de deschiderea ministerului pentru implementarea proiectelor și programelor în sprijinul elevilor, studenților și părinților. De asemenea, a anunțat că în curând va fi prezentată o strategie națională de sprijinire a părinților, cu obiective în consiliere și informare privind educația pentru sănătate.

În acest sens, președintele Comisiei de Sănătate din Senat, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel, a subliniat necesitatea implementării unor măsuri concrete în paralel cu eforturile educaționale pentru a învăța copiii să utilizeze corect resursele disponibile pentru igiena orală. El a subliniat importanța educației pentru sănătatea orală încă de la grădiniță, deoarece mulți copii nu sunt învățați să se spele pe dinți acasă. Problemele includ lipsa infrastructurii adecvate, mai ales în mediul rural, în ciuda fondurilor disponibile, dar care nu sunt utilizate eficient în acest scop.

De asemenea, prof. univ. dr. Adrian Streinu-Cercel a apreciat propunerea CMSR privind introducerea stomatologiei de familie în tandem cu medicina de familie, în condițiile în care există „o ruptură între cei doi piloni” cu efecte asupra stării generale de sănătate a românilor, și și-a exprimat disponibilitatea de a colabora cu CMSR pentru transpunerea acestei idei în legislație.

La rândul său, dr. Florian Bodog, fost ministru al Sănătății, actualmente senator și membru în Comisia de Sănătate din Senat, și-a arătat susținerea pentru această propunere și a invitat CMSR la discuții privind forma și conținutul unui astfel de proiect legislativ. În plus, acesta a afirmat că un al doilea pas necesar pentru îmbunătățirea stării de sănătate orală este legat de medicina școlară, pledând pentru cabinete stomatologice în fiecare unitate școlară mare, și pentru colaborarea cu Ministerul Educației, în direcția formării de asistenți de medicină dentară care să poată transmite către pacienți și noțiuni de prevenție.

Având în vedere starea sănătății orale a românilor, precum și recomandările Organizației Mondiale a Sănătății privind adoptarea de politici prin care statele să asigure acoperirea universală cu servicii de sănătate orală pentru a nu lăsa pe nimeni în urmă, răspunzând astfel nevoilor și cerințelor populației pentru o bună sănătate orală, Colegiul Medicilor Stomatologi din România a propus spre analiză și dezbatere un Memorandum pentru Sănătatea Orală a Românilor.

Acest document oferă noi instrumente pentru politicile publice, prin  asumarea partenerilor instituționali, cu scopul de a facilita accesul la servicii de sănătate orală esențiale, de calitate, pentru toți cetățenii.

Principiile fundamentale ale acestui document subliniază importanța sănătății orale pentru o bunăstare generală de sănătate, accesul egal la servicii medicale stomatologice și alinierea politicilor naționale cu strategia globală a OMS privind sănătatea orală. De asemenea, viziunea CMSR este strâns corelată cu abordarea Ministerului Sănătății, așa cum a fost promovată în Strategia Națională de Sănătate 2023-2030. Astfel, și medicii stomatologi pot fi parte a procesului de apropiere a serviciilor medicale de cetățean, dezvoltând programele preventive şi crescând rolul serviciilor ambulatorii.

În acest sens, directorul Direcției Reglementări și Norme de Contractare din cadrul CNAS, Elisabeth Iuliana Brumă, a informat despre organizarea, la nivelul Casei Naționale, a unui grup de lucru pentru asistență medicală stomatologică, în care se colaborează cu CMSR, și  că, pornind de la acest studiu, se va construi bugetul pentru anul viitor pentru a garanta accesul echitabil, universal și nediscriminatoriu la servicii stomatologice, așa cum prevede legea 95/2006 și așa cum este prevăzut și în principiul numărul trei din memorandumul pentru sănătatea orală.

În încheiere, președintele CMSR, dr. Florin Lăzărescu, a subliniat necesitatea unui „efort comun pentru a promova comportamente sănătoase, a asigura accesul la îngrijire și a monitoriza impactul afecțiunilor orale asupra sănătății generale”. „Prin asumarea și implementarea acestui memorandum, prin colaborarea strânsă între autoritățile publice, organizațiile non-guvernamentale și instituțiile relevante, România va putea să îmbunătățească starea sănătății orale a populației,, contribuind astfel la o societate mai sănătoasă și mai echitabilă”, a afirmat acesta.

Rezultatele studiului-pilot 2024 privind sănătatea orală a românilor pot fi consultate aici.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol