16 septembrie 2022, 8:51

Planta care „a făcut celebră biblioteca din Alexandria”

„Verde și vivace, semn de bucurie și de tinerețe, el este sceptrul magic al zeițelor; servește la alcătuirea unor splendide buchete, simbol de triumf…”

„Civilizația umană se întemeiază în mare parte pe folosirea papirusului, în orice caz pentru a-și păstra amintirile”, scria Plinius cel Bătrân în vasta lucrare Naturalis historia, din care a publicat primele zece cărți în anul 77, cu doi ani înainte de a muri în timpul erupției Vezuviului. Celelalte volume au fost publicate de nepotul său, Plinius cel Tânăr.

Prin această afirmație, eruditul roman demonstra că „a înțeles pe deplin importanta acestei descoperiri”, scriau autorii volumului De la silex la siliciu. Istoria mijloacelor de comunicare în masă, 1984, studiu coordonat de jurnalistul italian Giovanni Giovannini.

Pentru păstrarea amintirilor

Această plantă „a făcut celebră biblioteca din Alexandria, deoarece oferea un excelent material pe care se putea scrie”, menționa Sever Noran în Când mileniile vorbesc, lucrare publicată în 1989:

Pe multe dintre pecețile faraonilor apare papirusul, această plantă care a adus celebritate bibliotecii din Alexandria, deoarece oferea un excelent material pe care se putea scrie. […] Având acest material, egiptenii au dezvoltat arta scrisului, umplând miile de volume care au existat în celebra bibliotecă din Alexandria.

„Papirusul este un echivalent al cărții.” (Jean Chevalier, Alain Gheerbrant) | Un desen din secolul al XIX-lea ce reprezintă Biblioteca din Alexandria, autor de Otto von Corvin / Din volumul The Memory of Mankind: The Story of Libraries Since the Dawn of History, 2001, autori Reuben Peiss, Alfred Hessel, Don Heinrich Tolzmann | Domeniu public

„Papirusul este un echivalent al cărții”

A fost „cel mai de preț” material pe care scriau egiptenii, iar de la numele lui a derivat, în câteva limbi europene, papier, în franceză, paper, în engleză.

Jean Chevalier și Alain Gheerbrant, autorii Dicționarului de simboluri, scriau despre papirus că este derivat din cuvântul grecesc papyros care a dat papier (hârtie) și care, „la rândul lui, pare să fi derivat dintr-un cuvânt egiptean semnificând regescul”.

„Papirusul este un echivalent al cărții”, au notat cei doi autori francezi și au citat din Dictionnaire de la civilisation egyptienne, 1959, publicat de Georges Posener:

Pe vremea când acoperea în tufe dese întinderile mlăștinoase din delta Nilului, era imaginea viguroasă a lunii în gestație: transformat în coloană arcuită la mijloc, susține templul, cadru al renașterilor zilnice ale universului.

Verde și vivace, semn de bucurie și de tinerețe (= verde, în hieroglife), el este sceptrul magic al zeițelor; servește la alcătuirea unor splendide buchete, simbol de triumf și de bucurie, oferite zeilor și morților.

O semnificație: cunoașterea

Între simbolurile papirusului, Jean Chevalier și Alain Gheerbrant mai menționau:

Papirusul rulat, ca hieroglifă, înseamnă cunoașterea. Faptul de a-l rula și derula corespunde celor două mișcări de involuție și evoluție, celor două aspecte ezoterice și exoterice ale cunoașterii, alternanței tainei și revelației, a non-manifestatului și a manifestatului.

Din punct de vedere psihic, exprimă cele două faze de avânt și de odihnă, de exaltare și de depresiune.

„Nu a fost nevoie de mult timp pentru ca egiptenii să intuiască posibilitățile oferite de această plantă cu formă de umbrelă care creștea din belșug în zonele mlăștinoase de pe malurile Nilului…” (Din volumul De la silex la siliciu) | Credit foto: Elen Lackner / Pixabay

„Această plantă cu formă de umbrelă”

În lucrarea De la silex la siliciu, se afirmă:

Nu a fost nevoie de mult timp pentru ca egiptenii să intuiască posibilitățile oferite de această plantă cu formă de umbrelă care creștea din belșug în zonele mlăștinoase de pe malurile Nilului: chiar într-un mormânt al primei dinastii (începutul mileniului al III-lea î.e.n.) la Saqqara (Sakkara, Saccara, Saggara) au fost descoperite suluri de papirus intacte.

Față de tăblițele de argilă mesopotamiene, papirusul furniza un material mai abundent și mai practic, pe care era posibil să se scrie cu cerneală și acesta este motivul fundamental pentru care […] hieroglifele și-au menținut pe toată durata civilizației faraonice aspectul de imagini, în loc să evolueze, ca semne cuneiforme, către o schematizare mai accentuată.

În comparație cu alte materiale folosite în viața de toate zilele, papirusul constituia un suport ușor, dar mai consistent și deci ușor transportabil, motiv pentru care a trecut curând granițele ajungând în zona Orientului Apropiat și înlocuind tăblițele de argilă și sistemul cuneiform, ajungând să se răspândească în toată lumea antică.

Cu o înălțime de 3–4 metri, planta este, în secțiune, triunghiulară, explica Sever Noran și menționa: „Astăzi papirusul crește în Egipt numai în zone – puține la număr și mici ca dimensiuni – unde este anume cultivat”.

„Chiar eu am văzut la Pomponius Secundus, poet și cetățean foarte strălucit, manuscrise ale lui Tiberius și Gaius Gracchus vechi de vreo 200 de ani.” (Plinius cel Bătrân) | WikiImages

Despre papirus, o descriere de la Plinius

Tot de la Plinius cel Bătrân a rămas, prin opera sa Naturalis Historia, „o prețioasă descriere detaliată a papirusului”. Înainte de a părăsi Egiptul, scria Plinius, „vom prezenta și caracteristicile papirusului, deoarece civilizația umană se bazează în mare parte pe folosirea hârtiei, în orice caz pentru a-și păstra amintirile”.

Câteva fragmente în care Plinius a descris planta, a povestit la ce o foloseau localnicii și a prezentat etapele prelucrării papirusului pentru a obține hârtia:

Papirusul crește în mlaștinile din Egipt și în apele liniștite ale Nilului care stagnează după ce s-au revărsat, nedepășind adâncimea de doi coți. Are o rădăcină oblică groasă cât un braț și o tulpină triunghiulară în secțiune, nu mai lungă de zece coți care se subțiază în partea de sus și se termină cu o inflorescență fără semințe, asemănătoare unui tirs; este folosită doar la încununarea statuilor zeilor.

Localnicii utilizează rădăcina papirusului pe post de lemn, nu doar pentru a face focul, ci și pentru confecționarea de ustensile casnice. Din papirusul propriu-zis fac bărci, iar din scoarță – pânze, rogojini, haine, saltele și funii.

Mestecă papirusul crud sau fiert, dar nu îi înghit decât sucul.

[…]

Hârtia se obține prin împărțirea papirusului cu un ac în fâșii foarte subțiri, dar cât mai late cu putință. Cele din miezul papirusului sunt cele mai bune, urmând celelalte în ordinea secționării.

[…]

Tot papirusul este „țesut” pe o masă udată cu apă din Nil, al cărui mâl joacă rolul unui lipici. Mai întâi, fășiile de papirus sunt întinse vertical pe masă pe toată lungimea lor, iar părțile prea lungi sunt tăiate și dintr-o parte, și dintr-alta. Apoi deasupra lor sunt așezate perpendicular alte fâșii și materialul obținut este presat. Foile se usucă la soare și sunt unite cu celelalte în funcție de calitate… Niciodată un rulou de papirus nu are mai mult de douăzeci de foi.

[…]

Asperitățile papirusului sunt lustruite cu un dinte sau cu o scoică, dar acest lucru duce la ștergerea literelor.

[…]

Lipiciul obișnuit este format din floare de făină stinsă în apă clocotită și din câteva picături de oțet. Căci lipiciul folosit de dulgheri și guma nu sunt rezistente. Un procedeu mai eficient constă în fierberea miezului de pâine în apă clocotită și strecurarea lui. În acest fel se folosește foarte puțin lipici intermediar, iar elasticitatea este superioară celei obținute cu apă de Nil. Niciun lipici nu trebuie însă să fie nici mai vechi, nici mai nou de o zi. Apoi papirusul este subțiat cu ciocanul, dat cu lipici, netezit din nou prin presare și întins cu ciocanul.

Așa trebuie să se fi fabricat papirusul pentru documentele străvechi.

    • „Fabricarea papirusului pretindea multă grijă, dar produsul astfel obținut prezenta numeroase avantaje…” (Din volumul De la silex la siliciu) | Credit foto: Mira Kaliani

 

 

„Fabricarea papirusului pretindea multă grijă”

În încheierea prezentării despre papirus, Plinius mărturisea: „Chiar eu am văzut la Pomponius Secundus, poet și cetățean foarte strălucit, manuscrise ale lui Tiberius și Gaius Gracchus vechi de vreo 200 de ani. Iar manuscrise ale lui Cicero, ale divinului Augustus sau ale lui Vergilius am văzut de nenumărate ori”.

Autorii volumului De la silex la siliciu au notat: „Fabricarea papirusului pretindea multă grijă, dar produsul astfel obținut prezenta numeroase avantaje: robust dar flexibil, ușor, lesne de arhivat și de transportat; erau apoi suficiente un penel și puțină cerneală pentru a se scrie pe el rapid”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol