17 aprilie 2024, 1:44

Poate vă era dor. “Uraganele din SUA sunt provocate de o „armă secretă” a Chinei” (Donald Trump)

China deţine un fel de armă secretă cu ajutorul căreia provoca uragane în Statele Unite, credea fostul preşedinte american Donald Trump.

Potrivit unor surse ale Administraţiei sale citate de revista Rolling Stone, el punea constant întrebări în acest sens, mai ales la începutul mandatului.

În numărul său din luna mai, revista Rolling Stone citează cel puţin trei surse ale Administraţiei Trump (toate anonime) care subliniază că acest subiect a fost recurent de-a lungul anului 2018 şi în cel următor, în asemenea măsură încât echipa sa de la guvernare începuse să glumească pe seama „pistolului de uragane”.

Trump a cerut echipei sale de securitate să afle dacă China deţinea această tehnologie şi, deşi interlocutorii săi îi răspundeau că nu, preşedintele continua să întrebe, sugerând chiar utilizarea armelor nucleare pentru a dezactiva uraganele, reluând astfel o curioasă teorie care circulase în acest sens în timpul Războiului Rece.

În orice caz, insistenţa lui Trump de a arăta cu degetul acuzator spre China pe tema uraganelor a început să scadă din intensitate după doi ani şi a fost dată uitării odată cu apariţia altor preocupări, nu întotdeauna consistente, ale fostului preşedinte american, notează revista.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol