21 ianuarie 2020, 10:29

Poștalionul, vienezul și cetățeanul turmentat

Iubitor de natură și drumeții, un topograf vienez, pe nume Josef Adalbert Krickel, a făcut, între anii 1827 și 1829, o călătorie de peste 14.000 de kilometri pe teritoriul Imperiului Austriac. Într-un sfârșit de toamnă, a ajuns și în Transilvania. Krickel a făcut la Viena studii de filozofie, limbi moderne, geografie, istorie, topografie. În prezentarea din Călători străini despre Țările Române în secolul al XIX-lea, editorii notează că, în epoca în care a trăit, Josef Krickel a fost „printre primii drumeți austrici, poate chiar germani”. 

A fost un bun observator și a redat cu expresivitate tot felul de momente trăite în timpul lungii lui călătorii. În lucrarea Drumeție prin majoritatea țărilor aparținând Austriei în anii 1827, 1828 până la sfârșitul lunii mai 1829, a adunat, sub forma unui jurnal de călătorie, impresii la care a adăugat observații, informații geografice, detalii, curiozități arheologice, întâmplări de toate felurile care i-au fost date să le trăiască pe drumuri. Drumețiilor prin Transilvania (cea mai mare parte) și Banat le-a dedicat două volume din lucrare.

În Oradea, unde a ajuns la începutul lunii noiembrie din anul 1827, s-a arătat uimit cât de mult costă camera la un han: „În cursul după amiezii de astăzi ținutul atât de plăcut s-a transformat subit într-un peisaj de iarnă. A nins destul de mult, ceea ce mie, care mergeam pe jos, nu mi-a fost deloc indiferent. Astfel nu mi-a mai rămas nimic altceva de făcut și m-am văzut nevoit ca pentru restul zilei să rămân în camera scumpă a hanului. Este de necrezut cât de scump este să trăiești într-un han din această localitate, de altfel foarte ieftină.”

Pe drumul de la Oradea spre Cluj, a remarcat peisajul, dar și lipsa de curățenie din satele românești traversate: „În afara orașului începe o șosea lată, care duce până la Cluj, dar la care se mai lucrează în unele părți. În dreapta se afla dealuri frumoase cu vii întinse, în stânga o câmpie. Vinul de aici este deosebit de bun pentru a fi băut la masă” sau „Cu toate că peisajul a devenit tot mai încântător, am trecut prin localități românești mizere, care ne-au impresionat neplăcut datorită lipsei lor de curățenie și a colibelor părăginite”.

Klausenburg/Cluj, 1839 | Sursa: British Library

Klausenburg/Cluj, 1839 | Sursa: British Library

Când a intrat în Cluj, a scris: „Mă aflam acum în Transilvania și anume în comitatul Cluj. Intrarea în această țară, altfel atât de minunată, este dinspre această parte mai puțin plăcută deoarece ținutul este aspru cu localități mizerabile, în care viețuiesc români săraci, care nu se vor mai instrui vreodată.”

După observații din jurul Huedinului, Krickel afirma că de la Huedin până mai jos de Turda se află unul dintre cele mai rodnice ținuturi ale Marelui Principat (în 1765, Transilvania a devenit Mare Principat).

A amintit și despre denumirea orașului Cluj, și anume Klausenburg, Klusch, Kolozsvar, și apoi a conchis: „Unii cred că și-a primit numele de la împăratul Claudius.”

Cum arăta Clujul în acea perioadă, se poate afla și de la acest călător: „Primul drum l-am făcut astăzi în orașul interior, care este înconjurat de ziduri și turnuri înalte. Accesul se face prin șase porți. […] Strada de Mijloc, lungă  de 600 de pași (un pas era 0.33 metri) și lată de 71 de pași, care pornește de la palatul guvernatorului, este cu adevărat minunată. Puține orașe din Imperiul austriac se bucură de o stradă atât de dreaptă și atât de lată, în lungul căreia se înalță aproape numai clădiri frumoase, domnești. Și piața lată de 500 de pași și lungă de 360 de pași, în al cărei mijloc se înalță Catedrala catolică ar putea fi frumoasă, dacă nu ar fi sluțită de coșmelii și prăvălioare. ”

Palatul Banffy, Cluj-Napoca, fațada și curtea interioară | Credit foto: Mira Kaliani

Palatul Banffy, Cluj-Napoca, fațada și curtea interioară | Credit foto: Mira Kaliani

„Astăzi am mai vizitat palatul fostului guvernator transilvănean, domnul conte Gyorgy Banffy. Clădirea nu este înaltă dar este construită cu mult gust, în stil italian. Fațada are 16 ferestre și un balcon frumos cu coloane. Pătratul curții frumoase și cuprinzătoare este împodobit cu o colonadă splendidă.”

„Când m-am trezit, zăpada înghețase bine la geamurile mele. Termometrul arăta temperatura de 10 grade Reaumur, deci crescuse cu 4 grade, iar soarele roșu pătrundea prin norii cenușii. Dar vremea era cu atât mai plăcută. Era o zi frumoasă și veselă de iarnă. Fiecare anotimp își are părțile lui plăcute, deci și iarna. Deoarece până la ora 10 vremea a devenit foarte frumoasă, iar soarele strălucitor a înghițit tot mai mult ceața, îmblânzind astfel frigul, am urcat la așa-numita Cetățuie.”

A amintit și de „teatrul frumos și spațios, care se spune că ar fi cel mai mare din Ungaria și Transilvania, după cel din Pesta.” A oferit detalii despre capacitatea sălii de 1200 de oameni, după care a comentat: „aproape că este prea mare pentru acest oraș, deoarece aici plăcerea pentru distracții teatrale și muzicale pare să se fi stins, cu excepția nobilimii”.

După Cluj, s-a îndreptat cu diligența spre Turda și a avut un ultimul spectacol panoramic al Clujului: „Soarele nu era în stare să lupte împotriva gerului, care înghețase pământul și-l făcuse ca de piatră și, de aceea, drumul era plin de hârtoape. Deoarece drumul mergea la deal, am sărit îndată din trăsură și am alergat alături de aceasta. A durat două ore până am ajuns în vârful acestui munte înalt (dealul Feleacului) la poalele căruia se afla Clujul. Privirilor mele li s-a oferit acum o zonă de munte nemărginit de mare, îmbrăcată într-o haină strălucitoare. Ce joc minunat în razele strălucitoare ale soarelui, să vezi îmbrăcați, într-un alb orbitor, munții, pădurile și câmpia îngustă în care este așezat Clujul!”

Turda, vedere spre Cheile Turzii din turnul bisericii reformate | Credit foto: Mira Kaliani

Despre Turda, cu ocne bogate în sare, scria: „… pe coline mai pot fi văzute ruine romane și se găsesc urne, monede romane, etc. … i-am atras atenția unuia dintre tovarașii mei de călătorie că în zidurile unor case ale locuitorilor Turda erau încastrate pietre cu inscripții romane.” Pe cât de încântat a fost de priveliștea de departe oferită de Turda, „întrecând în această privință Clujul”, pe atât de decepționat s-a arătat de această localitate aflată „între dealuri bogate în vii”, dar unde casele sunt, „în cea mai mare parte, colibe prăpădite”.

La ieșirea din Turda, natura i-a oferit un nou prilej de admirație, când a zărit „vestitele Chei ale Turzii”, unde, nota Krickel, se spune că „în timpul unei expediții împotriva sciților, Darius (împărat al perșilor) și-ar fi îngropat comorile”. Cum spunea cineva, nu ne costă nimic să credem și în fantezia asta.

Poștalion | Sursa: Shannon Donnelly

A plecat cu diligența din Turda și, la scurt timp, a trecut prin momente tragicomice pe care le-a povestit cu savoare:

„Pe cât de plăcută a fost ziua de iarnă de astăzi, pe atât de încet a înaintat diligența din cauza drumului înghețat bocnă și plin de gropi. Vizitiul era un român amețit de băutură. Deoarece pe o anumită distanță drumul a fost acceptabil, m-am reașezat în diligență, dar, după câteva minute, vizitiul a căzut de pe cal. Am scos cu toții un strigăt de groază, dar, din fericire, caii blânzi s-au oprit, deoarece altfel roțile ar fi trecut peste nefericitul om. Dar nenorocul nu ne părăsise încă, deoarece diligența a rămas împotmolită, în pantă, în zăpadă. O oră întreagă am mânat noi diligența, timp în care bețivul s-a prăbușit din nou pe pământ și s-a rănit la nas și gură.”


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

  1. pandele

    26 decembrie

    Ravagiile betziei la volan, pardon la ham….

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.