Povestea ouălelor de Paște. O tradiție veche de mii de ani, cu origini în cultura antică

Tradiția spune că în Joia Mare, din Săptămâna Patimilor, gospodinele vopsesc ouăle roșii, care vor fi ciocnite în nopatea Învierii. Acest obiecei este unul dintre cele care patronează întreaga Sărbătoare a Învierii, cioncitul lor fiind asociat și cu rostirea cuvintelor „Hristos a Înviat!“ şi „Adevărat a Înviat!”, care devin și formulă de saltut a credincioșilor până la Înălțarea Domnului.

Ceea ce puțini dintre noi știu este că vopsitul ouălelor este o practică apărută cu câteva mii de ani înainte de Hristos, care își are originile în cultura antică. Se crede că în trecut, ouăle erau considerate daruri de preț și erau simbolul echilibrului și al vieții, al renașterii și al fertilității. Egiptenii aveau un loc de cinste pentru ouă, pe care le considerau simboluri ale eternității și ale lumii, datorită formei perfecte ale acestora.

Totodată, se crede că tradiția vopistului ouălelor provine de la chinezii din atichitate, obicei apărut cu mai bine de 2.000 de ani înaintea nașterii lui Iisus Hristos. Acestea erau considerate simbol al echilibrului și erau oferite în dar.

În timp, obiceiul a fost transmis apoi și creștinilor, fiind încă practicat în țările din Europa și Asia. Chiar dacă în unele țări europene obiceiul a dispărut, în România a fost păstrat de sute de ani, fiind dezvoltate chiar și noi tehnici de vopsire, unele dintre ele ajungând chiar la nivelul de artă, fiind recunoscute la nivel internațional, cum sunt ouăle încondeiate în zona Bucovinei și a Banatului.

Ce spun legendele creștine din folclor

Printre alte preparate specifice sărbătorilor pascale, precum friptura de miel, cozonacul și pasca, prin folclor criculă mai multe legende creștine din folclor care explică existența ouălor pe masa de Paște.

Cea mai cunoscută dintre acestea spune că, în timp ce Iisus era crucificat, Fecioara Maria ar fi plecat la Pilat din Pont, cel  responsabil de răstignirea Lui Iisus Hristos, cu un coș de ouă, mentit să-l facă pe conducător să-L ierte pe fiul ei. Însă răpusă de oboseală și de bocet, Maica Domnului s-a așezat la umbra unui copac, iar când s-a ridicat a văzut că ouăle se înroșiseră, iar atunci a știut că Iisus a fost crucificat.

O altă legendă creștină spune că toate ouăle din lume s-au înroșit în ziua răstignirii Mântuitorului. În alte zone, se spune că Maica Domnului ar fi pus la poalele crucii pe care stătea Domnul răstignit un coș cu ouă, iar sângele acesta, care este considerat simbolul vieții, a curs peste ele înroșindu-le.

Legenda ouălor roșii mai are o variantă. Se spune că un soldat roman, speriat de cele văzute în timpul crucificării lui Iisus Hristos, ar fi venit în fugă la Pilat să-l anunțe că a înviat. Pilat s-a arătat neîncrezător în vorbele slugii și luând un ou în mână a spus vanitos: „Când se va înroşi acest ou în mâna mea, atunci va învia Hristos”, iar oul imediat s-a înroşit.

Obiceiuri păstrate de generaţii

În foarte multe zone ale țării, oamenii își spală fața, în dimineața de Paște, cu apă în care se adaugă un ou roșu. Se spune că în acest fel vor fi feriți de boli și vor fi mereu rumeni în obraji. Totodată, sătenii păstrează cojile ouălor pe care le îngroapă în terenurilor, pentr ca pământul să fie mai roditor.

În zona de Nord a României, bucovinenii au devltat un întreg cult al ouălor roșii, acordându-i o smnificație cu totul aparte. În tradiția oamneilor de aici se crede că fundul oului reprezintă pământul, iar vârful acestuia cerul, iar de generații întregi se tranmite ideea că atunci când oamenii nu vor mai înroși ouă de Paște, Diavolul le va da târcoale.

Tot aici a apărut și tradiția încodeiatului ouălor, unul dintre cele mai vechi obicee românești, care au transformat înroșitul acestora în artă pură, unică în întreaga lume.

Ouăle încondeiate, unice în lume

Tehnica încodeierii sau a împistruirii ouălor este una foarte complexă și foarte greu de realizat. Principala uneltă cu care se realizează acestea este chișița, o ustensilă formată dintr-un băț de mărimea unui creion ce are la unul din capete fixat o mică bucată de tablă, tranformată într-u fel de suport în care se aplică un ac de cusut foarte subțire, ce care în interior un orificiu foarte fin.

Ceara cu care se încondeiază ouăle se pune de regulă pe foc mic, pentru a sta fierbite pe tot parcursul procesului, în care se mai adaugă și praf de cărbune foarte fin pentru a-i oferi culoarea negară specifică.

Simbolistica culorilor

Roşu este simbol al sângelui, soarelui, focului, dragostei şi bucuriei de viaţă.

Negru – absolutism, statornicie, eternitate.

Galben – lumină, tinereţe, fericire, recoltă, ospitalitate.

Verde – reînnoirea naturii, prospeţime, rodnicie, speranţă.

Albastru – cer, sănătate, vitalitate.

Violet – stăpânire de sine, răbdare, încrederea în dreptate.

Albul – inocenţă, puritate, potrivit Adevărul. 

Sursă Foto: publika.md