CITIRE

Despre curajul de a „dezghioca mințile din carapac...

Despre curajul de a „dezghioca mințile din carapacea pietrificată de tradiții”. Povestea profesorului Rainer

„Se simțea bine numai între cei preocupați, ca și el, de curiozitate și era foarte mâhnit atunci când unele intrigi, de neînlăturat pe pământ, veneau să destrame mica lui comunitate de lucru. Foarte simțitor la orice atenție, fugea de adulatori, dar fremăta lăuntric, frământându-se, fără s-o arate, la orice ingratitudine. Căci profesorul Rainer era, de asemeni, un om simțitor și bun. Nenumărați sunt oamenii mari sau mici, care au bătut la ușa casei lui din strada Belgradului și au primit ajutor și alinare de la el, sau de la tovarășa lui de viață și colaboratoarea lui nedespărțită, vajnica doamnă dr. Trancu Rainer. Dar, modest cum era, nu s-a lăudat și nu a primit niciodată vreo mărturie de recunoștință”, scria Mircea Vulcănescu, într-un articol din septembrie 1944 publicat în Revista Fundațiilor Regale.

Francisc Iosif Rainer; Sursa: Cooperativa Gusti

Francisc Iosif Rainer; Sursa: Cooperativa Gusti

Cu puțin timp înainte de apariția articolului, în dimineața zilei de 4 august, Francisc Iosif Rainer, profesorul Rainer, cum i se spunea, părăsise această lume la vârsta de 69 de ani.

Mircea Vulcănescu și-a început articolul comemorativ cu vorbe simple și emoționante: „A plecat acum câteva zile dintre noi, tot atât de sfios pe cât a trecut prin viață, un om care a avut totuși una din mințile cele mai alese și mai deosebit înzestrate din câte le-au fost date să vadă oamenilor din generațiunea mea: Profesorul Francisc Rainer”.

În vremea studenției lui la Facultatea de Psihologie, Mircea Vulcănescu obișnuia să meargă, alături de colegi, să se „instruiască” și pe la alte facultăți, una dintre acestea fiind cea de medicină unde profesorul Rainer susținea un curs de anatomie.

Francisc Iosif Rainer, în 1914; Sursa: Wikimedia Commons

Francisc Iosif Rainer, în 1914; Sursa: Wikimedia Commons

„Profesorul Rainer era, într-adevăr, un om cu totul neobișnuit. […] În vremea studiilor mele, cursurile lui erau cu drept cuvânt celebre. Parcă îl văd și-l aud încă vorbind! Simplu de tot, cu o limpezime de apă de la munte. Cu toate că făcuse zeci de cursuri, glasul lui tremura de emoție, în căutarea expresiei celei mai potrivite gândului. Era surd. Și surzenia de care suferea îi încordase trăsăturile feței, așternându-i pe buze expresia unui nedeslușit amar, ca mărturia tragică pururi simțită a inadecvării rostirii cu viziunea. Dar, în vreme ce ochii lui, întorși înlăuntru, ca ai statuetelor grecești, păreau aplecați să deslușească taina oarecărui demon, fața lui gravă, urmărind degetele mâinii lui adunate expozitiv la înălțimea frunții, se lumina dintr-odată, transfigurată de un zâmbet ciudat serafic, iscat de bucuria nepământească a descoperirii și comunicării gândului către alții. Și era atât de răpitor acest surâs, încât ascultătorului i se părea, nu numai că pricepe totul, dar și că ia parte la bucuria creației!”, scria Mircea Vulcănescu.

Tot de la el aflăm că lecțiile ținute de profesorul Rainer erau „cu adevărat răsturnătoare pentru studenții aiuriți”. Pentru profesor, nu existau aparate, nici respirator, digestiv, circulator, reproductiv, nici altele, doar organismul întreg.

Francisc Iosif Rainer, citind; Sursa: Cooperativa Gusti

Francisc Iosif Rainer, citind; Sursa: Cooperativa Gusti

Studenților la medicină le spunea că nu sunt necesare cunoștințe multe, ci „ puține dar organice, în contact cu realitatea, cunoștințe portative, fără de care ești pierdut la patul bolnavului”.

„Lucra cu migală și mare delicatețe cu sufletele tinere, atât în sala de curs, cât și în sălile de disecție. O zi din viața lui Rainer nu era numai un debut timpuriu, dar și foarte variată ca program, toate aceste variații servind unui singur scop: cunoașterea sufletului omenesc”, scria istoricul Adrian Majuru într-un articol dedicat profesorului Rainer și publicat în Revista Medicală Română.

Era o persoană matinală, se trezea devreme, iar între două și opt dimineața citea, apoi se ocupa de serviciul medical. La ora 5 după-amiază era la Șosea. Aproape zi de zi, mergea cu bicicleta.

În tinerețe, aflăm din Arhiva Rainer, din jurnalul biografic al Martei Rainer – în 1903, s-a căsătorit cu Marta Trancu, cea care a fost doctor pentru capete încoronate dar și pentru femei sărmane –, citat de Adrian Majuru, „lucrurile cele mai importante le scria caligrafic și le punea pe pereți, pe cartoane, spunând că atunci când trece, trebuie să dea cu ochii de ce a scris. Spunea că nu are nici un sens să trăiești, dacă nu poți să faci ceva.”

În timpul cercetărilor antropologice, Fundu Moldovei; Sursa: Wikimedia Commons

În timpul cercetărilor antropologice, Fundu Moldovei; Sursa: Wikimedia Commons

Profesorul Rainer a predat lecții de anatomie nu doar la Facultatea de Medicină, ci și la la Academia de Belle-Arte și la Institutul de Educație Fizică, cursuri adaptate pentru fiecare domeniu.  Studenților la arte plastice le spunea: „Trebuie să educăm ochiul studentului pentru a percepe diferitele subtilități și nuanțe, trebuie ascuțită facultatea de diferențiere”.

Între anii 1932 și 1942, a ținut și conferințe pentru publicul larg, fiind un promotor neobosit al educației populației. Preocupările lui, în domenii variate, legau „filozofia cu biologia, antropologia de literatura universală”, cum notează Adrian Majuru.

Avea darul de a comunica simplu și ușor și de a se face înțeles oricui era dornic să asculte. Dimitrie Gusti povestea despre activitatea pe teren a profesorului Rainer, despre măsurătorilor antropologice făcute în Fundu Moldovei.

„«Marele profesor», cum îl numeau țăranii, a reușit să-i facă să înțeleagă rostul lucrurilor și să vină de bună voie în laboratorul său de cercetări, convinși că astfel contribuie la cunoașterea științifică a neamului”, scria Dimitrie Gusti în seria campaniilor monografice de la țară, În amintirea profesorului Fr I Rainer.

Profesorul Rainer alături de regele Mihai și mama sa, regina Elena, în 1940, la scurt timp după deschiderea Institutului de Antropologie; Sursa: Wikimedia Commons

Profesorul Rainer alături de regele Mihai și mama sa, regina Elena, în 1940, la scurt timp după deschiderea Institutului de Antropologie; Sursa: Wikimedia Commons

Francisc I. Rainer a fondat în România școala de anatomie funcțională și biologică, acea anatomie „cu adevărat științifică”. Fiind un om vizual, cum l-au descris studenții, cursurile lui erau presărate cu imagini de genul acesta: „Să ne închipuim că centrii din creier care guvernează articulația cuvintelor sunt identici cu centrii ideației. De aceea pentru a exprima cât mai potrivit o idee, se impune excitarea acestor centrii. Lucrul acesta nu se poate face mai bine decât articulând în vorbirea noastră cu dinții strânși. Poate cineva să conceapă o idee cât de frumoasă, fără să o poată exprima în cuvinte, dacă acești centri nu sunt excitați?”

Metoda lui de lucru și cercetare avea la bază vasta lui erudiție și convingerea că între știință și cultură există o legătură cât se poate de strânsă.

Francisc I. Rainer; Sursa: Cotidianul

Francisc I. Rainer; Sursa: Cotidianul

Francisc Rainer este fondatorul antropologiei științifice din România și creatorul școlii de antropologie din București. Din 1923, el a predat la Institutul de educație fizică, unde exista catedra de anatomie și antropologie, și cursuri de antropologie. În 1940, profesorul Rainer a inaugurat Institutul de Antropologie ce îi poartă numele, institut ce deține una dintre cele mai vaste colecții osteologice din Europa.

Cei care l-au cunoscut pe profesorul Rainer îl descriau: un „neostenit cercetător, aparținând tipului faustic al civilizației noastre” (Tudor Vianu), „un exemplar de rasă, cum rar se ivește” (Z. Iagnov), „scormonea în suflete, căutând grăuntele de aur întrezărit oriunde de Dostoievski. Ridica perdelele de pe ochii tineri în fața grandioaselor spectacole ale naturii. Dezghioca mintea discipolilor din carapacea pietrificată de tradiții și deschidea perspective nebănuite privirilor dornice de știință.” (Mihail Sevastos)

A fost influențat de lucrările medicului și antropologului german Rudolf Virchow, de studiile fiziologului francez Claude Bernard și de opera lui Goethe. „Astfel, versul lui Goethe «Geprägte Form, die lebend sichentwick elt», adică «Tiparul formei, ce vie se dezvoltă», l-a ajutat să dea cea mai inovantă definire a anatomiei umane: «Anatomia este știința formei vii»”, scria Tudor Vianu, într-un articol din 1962 din Viața Românească.

Era „impregnat de cultura greacă, a cărei limbă o mânuia, era un adept și adânc cunoscător al operei lui Goethe, care a avut o influență hotărâtoare asupra sa. Cunoscător al școlilor de pictură din diferite epoci, își făcea o plăcere să stabilească legături între anatomia personajelor și felul cum ele erau înfăptuite plastic, artistic”, scria Dimitrie Gusti.

Dimitrie Gusti și Fr. I. Rainer în satul Nereju; Sursa: Revista de Antropologie Urbană

Dimitrie Gusti și Fr. I. Rainer în satul Nereju; Sursa: Revista de Antropologie Urbană

Tot Dimitrie Gusti nota că profesorul Rainer spunea „să nu citești ca și cum te-ai plimba într-un automobil cu viteză mare, ca un american care vrea să vadă Roma, ci ca și cum te-ai plimba într-o trăsură, să aduni priveliștile pe îndelete”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.