Site icon Editia de Dimineata

Povestea Ruxandrei Papa, artista româncă premiată la Cannes

la_cannes_cu_marina_picasso_nepoata_marelui_artist

la_cannes_cu_marina_picasso_nepoata_marelui_artist

Este ea însăşi ca un izbucnire de lumină de primăvară. Exuberantă, iubitoare de Nichita Stănescu, de soţul ei, artistul Sorin Papa, de copii – Ruxandra Papa rămâne un copil care îşi trăieşte copilăria pe pânze fabuloase. Ruxandra pune întrebări, prin pictură, la care noi nu avem răspunsuri: “o întrebare este dce multe ori mai bogată şi mai interesantă decât răspunsul însuși.”, spune ea.

Valere Burlacu, un bun prieten și om de cultură, îmi spunea, cândva, că dacă nu ai măcar un tablou de-al Ruxandrei Papa, atunci visele tale sunt mai sărace! Cât despre bijuteriile pe care le creează Ruxandra Papa, cred că până și zeițele din Olimp sunt invidioase că nu le pot avea. În fond, niște “corporatiste” îngâmfate, nevrotice și neiubite cum trebuie sunt și zeițele astea… Pentru edițiadedimineață.ro, doamna Ruxandra Papa își pune, cu generozitate, sufletul, gândurile și arta pe simeze!

Tatăl, cel mai serios critic al său. Regretatul Alexandru Cebuc

Fiica lui Alexandru Cebuc – erudit critic, istoric, editor și mecena al artelor

Ruxandrei Papa îi place să vorbească despre copilăria sa, raiul pe care îl rememorează ori de câte ori are prilejul. “M-am născut într-o familie de istorici, unde biblioteca ocupa cel mai mare spațiu din casă. O familie frumoasă, unde părinții mei au știut să-mi inoculeze bucuria de a privi și înțelege viața, unde am învățat ce-nseamnă omenia, dragostea de oameni și de frumos, unde am fost educată așa cum oamenii buni știau să educe un copil, unde am învățat să spun <<mulțumesc>> și <<te rog>>. O familie în care s-a râs mult și unde am învățat să am simțul umorului, unde am învățat că trebuie să am sufletul curat și să apreciez valoarea oamenilor. Primele mele <<cărți cu poze>> au fost un album Ciucurencu, pe care-l răsfoiam cu bunica mea zilnic și știam fiecare imagine, le-aș putea <<povesti>> și astăzi, și un album cu imagini din Florența pe care efectiv l-am dezmembrat, de atâta răsfoit.”

Felicitări de la maestrul Valere Burlacu la Galateca Gallery

„Două mâini stângi”

„Cei mai mulți spun că nici nu se născuseră încă și pictau sau nici nu au deschis bine ochii și mama le-a pus pensula în mână și ei pictau! La mine nu a fost așa. Sigur, desenam cu mare plăcere și eram printre cei mai buni la desen în școala primară. Nu îmi formasem încă o idee că aș vrea să pictez, în schimb eram extrem de nepricepută la lucrul manual, nu mă pricepeam absolut deloc la brodatul pe matador sau pe ce ne dădeau atunci la școală să facem și ai mei erau disperați, nu știau ce să mai facă: <<ce facem cu copilul care are lucrul manual obligatoriu la școală și ea are două mâini stângi? >>. Și atunci singura ieșire din această problemă era că dacă făceai o școală de arte scăpai de lucrul manual la școală! Și în clasa a patra m-au dat la Școala de Arte, iar acolo mi s-au deschis ochii pur și simplu. Atunci am realizat, că este ceea ce vreau să fac. Cursurile se făceau în paralel cu școala generală. După-amiaza se făceau cursuri în cadrul Liceului Tonitza, am făcut istoria artei cu profesorul Marin Nicolau-Golfin, făceam desen după natură și pictură deci, nu mai pictam și nu mai desenam așa, după imaginația mea, tot ce îmi dădea prin cap. Am fost pusă un pic pe un făgaș și de aici a pornit totul…”

Mentorul Semproniu Iclozan

Ruxandra Papa s-a pregătit și cu artist foarte cunoscut, acum plecat din țară, maestrul Semproniu Iclozan. „M-am pregătit și în atelierul unui pictor, Semproniu Iclozan, care m-a și influențat profund în creația mea ulterioară. La el în atelier am învățat să iubesc muzica preclasică și am învățat să înțeleg că atelierul este un loc în care-ți petreci timpul fără să știi când acesta trece. Am învățat armonii cromatice, am învățat că un artist nu va folosi niciodată cuvântul “drăguț” legat de o lucrare de artă.

Am înțeles că ceea ce un artist pictează trebuie să se regăsească în sufletul și mintea lui, nu neapărat în ceea ce vede în fața lui, că reproducerea naturii și a unui obiect este doar o fază, în care artistul învață și această fază este totuși foarte importantă, pentru că nimic nu poți face fără să știi să surprinzi realitatea și fără să o poți reproduce. Abia apoi poți face ceea ce simți și poți transforma realitatea și nimic nu-ți stă în cale pentru a face oamenii să viseze, să gândească, să înțeleagă, să vadă ceea ce vrei tu sau să-i faci să-și imagineze ceea ce sufletul lor e capabil să discearnă din realitatea lor și nu a ta.”

Sub lumina iubitoare a soțului său, Sorin Papa

La prima expoziție a vândut tot

„Prima mea expoziție a fost în anul 1988, expoziție pe care am deschis-o împreună cu soțul meu Sorin. Este cea mai importantă expoziție, în primul rând fiind prima, apoi datorită prezenței la deschiderea expoziției a lui Dan Haulică, a lui Marin Mihalache și a maestrului Ion Irimescu. M-am simțit extrem de onorată că acești minunați oameni au vorbit la deschiderea acestei expoziții!

A fost expoziția de la care m-am întors fără nicio lucrare acasă, pentru că am vândut întreaga expoziție, atât eu, cât și soțul meu. 

Au urmat participări la expoziții de miniatură în Canada, unde am obținut premiul I și câteva mențiuni. Am participat la majoritatea expozițiilor importante, anuale, bienale, municipale și republicane. După 1990 am avut participări la expoziții internaționale în Germania, în Danemarca, Olanda, Franța, Italia, Belgia, Canada, Bulgaria, Suedia, etc.

Fiecare din aceste expoziții a avut povestea sa, farmecul său, munca de organizare, problemele legate de transportul și exportul lucrărilor în străinătate, etc.

Am obținut premiul II la Expoziția de la Château Franc Waret din Belgia, Premiul Publicului la Cannes, Grand Prix de Peinture Ville de Cannes.

În toți acești ani am deschis peste 20 de expoziții personale, în România și în străinătate, expoziții la care au vorbit nume mari ale criticii de artă: Dan Haulică, Marin Mihalache, Alexandra Titu, Virgil Mocanu, Tudor Octavian, Liviu Tudor Samoilă, Corneliu Ostahie, Mircea Deac. Pe lângă aceștia, au scris în cataloage sau au scris articole despre arta mea, Vasile Florea, Marina Preutu, Ana Barton, Cristian Anghel, Enzo di Martino, Giorgio Pilla, Otilia Haraga, Mimi Necula, etc.”

Telenos. Ruxandra Papa

“Un tablou trebuie să-ţi bucure mai ales sufletul”

„Nu mi-a plăcut niciodată întrebarea <<ce ați vrut să spuneți în tabloul acesta>>”! Un tablou este un cumul de stări sufletești, contradicții, întrebări, senzații. Este o parte de suflet într-un moment anume. Este o trăire de o clipă, sau eternă. Este imaginea dinainte sau de după…..Este ceva magic. Un tablou nu poate fi redus la câteva cuvinte. Un tablou pune niște întrebări, nu dă răspunsuri. Un tablou ce dezvăluie totul la prima privire este sărac. El trebuie o viață-ntreagă să-ți creeze senzații, să te fascineze. Să-ți bucure nu doar ochii, ci mai ales sufletul.

Așa cum Umberto Eco și-a creat cărțile pe mai multe niveluri de lectură, tablourile mele sunt create pe mai multe niveluri de percepție și înțelegere. De la filozofie, până la simpla bucurie de a privi.

Ferestre spre mâine. Ruxandra Papa

O întrebare este de multe ori mai bogată și mai interesantă decât răspunsul însuși.

Tablourile mele nu folosesc simboluri tipice chiar dacă acestea revelează cel mai adesea unitatea fundamentală a mai multor zone ale realului.

Lumina ca element primordial permite trecerea și circulația de la un nivel la altul integrând formele și înțelesurile fără a le particulariza. Lumina în acest context va defini Viața care tinde spre repaos, spre echilibru și unitate, în încercarea de a imita spiritul în avântul său spre stabilitate. Simbolurile filozofice cu o aparentă definire, identifică, asimilează și unifică planuri eterogene și realități în aparență ireductibile.

Omul însuși e un simbol și astfel existența lui este îmbogățită și amplificată. El nu va fi îndepărtat sau înstrăinat de el însuși, ci dimpotrivă, i se va  dezvălui propria existență și propriul destin.

Să nu încercăm să distrugem înțelegerea simțurilor, printr-o înțelegere sau explicare fragmentată, care n-ar duce decât la o facilă dezvăluire a unor trăiri pe care le purtăm cu toții în noi.”

Holioris. Ruxandra Papa

“Pictura mea este lumină!”

“Iubesc lumina, categoric! Pictura mea este lumină! Până și în umbre am lumină, până și în întuneric am lumină, deci lumina este personajul principal din tablourile mele. Bineînțeles că și umbra are un rol. Umbra susține lumina, fără umbră lumina nu s-ar pune în valoare dar, așa cum am mai spus, până și în umbre există lumină.

Sunt momente în care în lucrările mele lumina este foarte puternică, pentru că trebuie să scot în evidență ceva și sunt locuri în care lumina este foarte difuză, ușor filtrată, tocmai pentru a atenua sau pentru a exprima o idee legată de lumină, dar lumina dintotdeauna am considerat-o personajul principal al tablourilor mele. Personajele mele sunt atemporale, ceea ce înseamnă că nu vreau ca ele să fie plasate într-un timp anume, azi, acum un an, secolul trecut. Tocmai de aceea și temele sunt oarecum atemporale, când abordez naturi statice, nu sunt niște naturi obișnuite, nu copiez propriu-zis natură, ci o interpretez într-un stil, chiar dacă nu pare. Obțin acest lucru prin modificarea proporțiilor sau a mărimii unor obiecte, cum sunt fructele, pe care le-am supradimensionat întotdeauna sau le-am conferit niște culori care nu aparțin realului pentru fruct.”

Beyond Today. Ruxandra Papa

Lumină şi multă, multă bucurie

„Eu am nevoie de o stare foarte bună ca să pot picta. Sunt foarte mulți artiști, nu neapărat artiști plastici, ci și scriitori, muzicieni, cărora suferința le aduce inspirație, cred că nu fac parte din categoria asta. Eu am nevoie de o stare bună și de o armonie, de un confort mental, intelectual, nu trebuie să am presiuni, pentru că nu pot să lucrez. Undeva, lucrul în atelier este ca un serviciu, nu sunt momente în care spui: «bun, acum nu lucrez pentru că …» Refuz să arăt sau revin peste ceea ce nu mă mulțumește în ceea ce creez, am nevoie de o stare foarte bună pentru lucru. E ciudat, mulți artiști tocmai din suferință își scot arta sau din durere, dar eu nu pot!”

Bijuterii Ruxandra Papa

Foto cover: La Cannes cu Marina Picasso, nepoata marelui artist

Exit mobile version