La 14 aprilie 1900 era inaugurată Expoziția Universală de la Paris, a cincea expoziție mondială organizată în Franța, manifestare emblematică pentru perioada Belle Époque.
Expoziția a celebrat realizările veacului care se încheia, propunându-și să accelereze dezvoltarea în noul secol, fiind deschisă până la 12 noiembrie 1900. Manifestarea a fost o reușită pentru Franța, fiind vizitată de aproape 50 de milioane de oameni.
A doua ediție a Jocurilor Olimpice
În marja Expoziției Universale, în perioada 14 mai-28 octombrie era organizată la Paris a doua ediție a Jocurilor Olimpice, scriu Arhivele Diplomatice ale Ministerului român al Afacerilor Externe.
A fost una din cele mai lungi Olimpiade din istorie, fără ceremonii de deschidere și de închidere, învingătorii primind obiecte și nu medalii, explică Arhivele Diplomatice ale Ministerului român al Afacerilor Externe, în pagina lor de Facebook.
Fără Comitetul Olimpic Internațional
Deși au participat 997 de sportivi din 24 de țări care s-au întrecut în 95 de probe din 19 sporturi, standardele de competiție și organizatorice au fost slabă calitate, din cauza neimplicării directe în organizare a Comitetului Olimpic Internațional, care a lăsat aceste sarcini în grija organizatorilor Expoziției Universale, comentează sursa citată.
În ciuda acestor dificultăți, s-a remarcat delegația americană, compusă din 75 de tineri studenți, care au câștigat majoritatea probelor de atletism, ocupând locul al doilea (48 de medalii), după Franța (112 medalii, cu 720 de concurenți), și depășind Marea Britanie (32 medalii, cu 102 concurenți).
Pe locul al patrulea s-a situat Belgia, cu 16 medalii câștigate la o echipă de 78 de concurenți, întrecând Germania, care nu a intrat în topul primelor 10 țări clasate, cu doar 9 medalii obținute la o echipă de 76 de concurenți.
Această ediție a înregistrat însă o serie de premiere
A fost prima participare a femeilor la Jocuri Olimpice, primul titlu olimpic feminin fiind câștigat de jucătoarea britanică de tenis Charlotte Cooper.
Sportivii americani au contestat rezultatul probei de maraton reclamând faptul că alergătorii francezi de pe primele două locuri au scurtat traseul, nefiind murdari de noroi, iar Comitetul Internațional Olimpic le-a dat dreptate doar după 12 ani.
Echipajul olandez de canotaj de 2+1, rămas fără cârmaci, a recurs la un copil de 7-8 ani din public, alături de care a câștigat proba.
După premiere, copilul a plecat, numele lui rămânând necunoscut pentru totdeauna!
Singura competiție la care au fost sacrificate animale
A fost și singura competiție la care au fost sacrificate animale, printre probele sportive neobișnuite fiind tirul de porumbei vii și corrida cu tauri, mai scriu Arhivele Diplomatice.
Singurul sportiv român participant a fost George A. Plagino (16 noiembrie 1876-3 mai 1949), care a încheiat competiția de tir la talere, ocupând un modest loc 13 din 31.
România a înregistrat astfel prima sa participare la Jocurile Olimpice și singura până în 1924!
Unul dintre pionierii sportului românesc
George Alexandru Plagino este unul dintre pionierii sportului românesc, fiind primul român care a intrat în cartea de aur a olimpismului autohton, după ce a participat la cea de-a doua ediție a Jocurilor Olimpice moderne, din 1900, de la Paris, notează monitoruldevrancea.ro.
Olimpicul cu „sânge albastru” George A. Plagino a văzut lumina zilei pe 16 noiembrie 1876, la Plaginești, astăzi comuna Dumbrăveni din județul Vrancea.
Nepot al boierului Aicachi Plagino, George Alexandru a beneficiat de o moștenire uriașă. Tatăl său, Alexandru, ginere al domnitorului Țării Românești Barbu Știrbei, deținea aproape 60.000 de hectare de teren arabil și pădure în județul Vrancea. Centrul moșiei se afla la Dumbrăveni, localitate care se numea pe atunci Plăginești, după numele familiei.
Moșierii beneficiau și de o cale ferată proprie, care ajungea până în apropierea conacului propriu, mai scrie monitoruldevrancea.ro.
Descendent al unei familii boierești
Descendent al unei familii boierești din Moldova, George era fiul omului politic și diplomatului Alexandru C. Plagino (1821-1894), trimis în misiune extraordinară în 1879-1880 la Madrid și Lisabona pentru a notifica independența României, ulterior trimis extraordinar și ministru plenipotențiar în Italia (1885-1891) și în Marea Britanie (1891-1893), notează Arhivele Diplomatice.
Din cercetarea vechilor acte din Arhivele Naționale Vrancea reiese că George a venit pe lume la curtea boierului Al. C. Plagino, în locuința mamei sale, pe nume Wilhelmina Siefert, de 20 de ani, de religie catolică, care era slujnică la curtea boierului. „Declarația nașterii către funcționarul de stare civilă s-a făcut de către dl Constantin Vasile, în lipsă de tată, după cum scrie în documentele de acum un secol și jumătate. Martori au fost doi argați ai boierului Plagino, un muncitor agricol și un vizitiu. Primul nostru olimpic a pășit în această lume având statutul unui copil nelegitim, fiind fiul unei servitoare aflate la curtea unuia dintre cei mai mari proprietari agricoli de la Curbura Carpaților, ce stăpânea zeci de mii de hectare de pământ din toate categoriile de folosință, avea cale ferată privată, castel, câteva conace, mausoleu funerar pentru viața de dincolo și funcții politice, administrative și diplomatice de cel mai înalt rang, într-un cuvânt un mic faraon local”, mai scrie monitoruldevrancea.ro.
Carieră strălucitoare
După ce a fost recunoscut de tatăl său, George a urmat o carieră strălucitoare și s-a bucurat de un anturaj select: familia regală, principii Bibescu și Ghica. George Plagino era nepotul lui Barbu Știrbei și Gheorghe Bibescu și strănepotul lui Alexandru Moruzi, trei foști domni ai Țării Românești.
Când l-a recunoscut pe George, tatăl i-a oferit acestuia posibilitatea legală să-și revendice această ascendență selectă și să primească în proprietate pe diferite căi testamentare și succesorale o avere consistentă, care i-a permis să nu aibă grija zilei de mâine.
S-a căsătorit cu fată de diplomat
George A. Plagino a fost căsătorit cu Maria-Nicola „Colette” Lahovary, fiica diplomatului Alexandru Em. Lahovary (1855-1950), viitoare doamnă de onoare a Reginei Maria.
Probabil că aceste relații, pasiunea pentru vânătoare și armele de foc, mai degrabă decât performanțele sportive l-au recomandat pe George A. Plagino să fie propus în 1905 reprezentantul României în Comitetul Olimpic Internaţional, în locul Prințului George Bibescu, decedat, comentează Arhivele Diplomatice.
Membru al Comitetului Olimpic Internațional
În decembrie 1908, la Londra, George A. Plagino a devenit membru al Comitetului Olimpic Internaţional, funcţie deținută formal până în februarie 1948.
A deţinut funcţii de conducere și în cadrul mişcării sportive din România, fiind vicepreşedinte al Comitetului Olimpic Român (1923-1940), preşedinte al Uniunii Federaţiilor Sportive din România (1933-1940), respectiv preşedinte al Federaţiei Române de Tir (1934-1940).
Sprijin pentru România
Din momentul în care a fost instalat în funcție, Plagino a făcut tot posibilul pentru ca România să se numere printre țările de bază de la Jocurile Olimpice.
Într-un moment în care se făceau presiuni ca rugby-ul să fie scos de pe listă pentru ediția din 1924 din cauza lipsei de interes, românul a insistat ca acest sport să continue și chiar a reușit să-i convingă pe ceilalți membri.
Astfel, la Paris, în 1924, pe lângă SUA și Franța, și-a făcut debutul și echipa națională a României, tot la insistențele lui Plagino, care ulterior a fost răsplătit cu medalia de aur a Franței pentru Educație Fizică și Sport datorită eforturilor sale.
Deși a pierdut ambele dispute, echipa noastră s-a întors acasă cu bronzul, obținând astfel prima medalie olimpică din istoria participărilor la Jocurile Olimpice.
Grație intervențiilor lui Plagino, care era și președintele Comisiei pentru Jocurile Olimpice de la noi, România a avut atunci o delegație formată din 51 de sportivi, fiind pentru prima oară când a participat oficial.
Persecuțiile
Considerat un personaj fidel monarhiei de autoritățile comuniste instalate la putere odată cu încheierea celui de-al Doilea Război Mondial, George Plagino și-a pierdut statutul pe plan intern, iar în 1948 a primit și lovitura de grație din partea autorităților de la București, care l-au retras din Comitetul Internațional Olimpic cu numai câteva luni înainte de Jocurile Olimpice din Marea Britanie.
După venirea comuniștilor, posesiunile materiale și relațiile familiale și sociale ale lui George Plagino i-au determinat pe noii stăpâni ai țării să înceapă o campanie de persecuții împotriva sa, dintre care nu ar fi lipsit poate și închisoarea, dacă moartea nu ar fi venit ca o izbăvire.
În 1949, la 72 de ani, George Plagino se stinge din viață, la București, însă în urma sa rămân demersurile care au pus România pe harta mondială a sportului.
Foto: Arhivele Diplomatice ale MAE, monitoruldevrancea.ro și MNIR