Site icon Editia de Dimineata

POVEȘTILE de pe linia lui 894. Oare ce capacitate de absorbție a străinilor mai poate avea Germania asta?

O văd că-și dă jos masca FFP2, obligatorie, de altfel, în transportul în comun, cel puțin în Brandenburg, unde mă aflu pentru câteva săptămâni, în cadrul unui program media.

Zâmbește. E frumoasă, în ciuda anilor așternuți pe chip și a kilogramelor așezate pe ici, pe colo, în plus. Zâmbetul ăla și ochii proptiți în ecranul telefonului mobil o fac și mai frumoasă. Încearcă un video-call, chiar dacă este în autobuz. Vorbește ucraineană, zâmbește, deși văd cum ochii i se înroșesc treptat. Din telefon se aude vocea unui bărbat. Puternică, dar drăgăstoasă. Ea înflorește, zâmbește, vorbește împrăștiind în jurul ei tot dragul lumii. Dar ochii….ochii sunt tot roșii, deși se vede că ea face eforturi supranaturale ca asta să nu se vadă.

Video-call-ul s-a întrerupt, căci semnalul la Internet în Germania este orice, numai bun nu. Trage un oftat sfâșietor și masca FFP2 pe nas, ca să își poată șterge lacrimile alea pe care le-a tot ferecat în timpul convorbirii. Le-a tot șters, până să coboare, și a tot scris mesaje la mobil. De când cu pandemia am descoperit perfecta acoperire a lacrimilor cu masca FFP2.

Germana, minoritară

În jurul meu, vreo șapte scaune sunt ocupate de niște băieți cărora nu le dau mai mult de 20 de ani. Probabil muncesc în construcții. Bruneței bine, slăbuți, îmbrăcați în treninguri, cu câte un rucsăcel în spinare și neapărat fiecare cu telefonul mobil în mână. Sunt foarte tăcuți. Se uită în ecranul telefonului, dar parcă în gol, nu scot un sunet. Din când în când ridică privirea și așteaptă un semn de undeva, din stânga. De la el, poate șeful echipei, poate contractorul, poate cine știe cine o fi. Fața e de șmecher, și, să îmi fie cu iertare, pare român. N-o fi, n-am să aflu niciodată, căci au coborât cu toții cu două stații înaintea mea.

Din spatele meu se aude o voce puternică, dură, masculină aproape, a unei femei care apelează și ea pe cineva apropiat. Vorbește limba sârbă, mai înțeleg câte ceva, inevitabil trag cu urechea. Vorbea cu ai ei, de acasă, spunea cum îi mai e pe aici, prin Germania, unde se află la muncă.

Pe linia 894 cu care fac naveta din mica localitate Wandlitz spre Bernau bei Berlin, ca de acolo să pot ajunge în Berlinul pe care îl știe orice turist, germana e minoritară. Pletele blonde sunt o raritate, iar pielea măslinie sau neagră de-a dreptul este la ordinea zilei.

Bine ați venit în Germania, țara în care vor toți să ajungă! Și pare că se și întâmplă asta, cel puțin dacă stai o vreme în zona Berlin, unde Babylonul s-ar simți umilit.

Oare cât mai poate absorbi economia asta, chiar dacă e cea mai puternică din Europa? Am trecut printr-o pandemie (nici măcar nu am scăpat de ea), prin consecințele ei economice, ca să ne trezim cu un război în coastă, care ne-a afectat și ne va afecta pe termen lung pe toți în Europa.

Tărâmul european al Făgăduinței

Spre Germania s-au îndreptat alte peste 400.000 de suflete, de la 24 februarie încoace. Se adaugă unor milioane, adunate în ultimii ani, în valuri, de prin te miri ce loc al lumii.

Acum sunt refugiații ucraineni. Femei, multe femei, cu copii sau fără, care sunt găzduite în pensiuni, spații special amenajate, centre de primire pentru refugiați, gazde etc. Le vezi stând de vorbă la poarta pensiunii, plimbându-și copiii în cărucioare, prin parc sau pe străduțele localităților care le găzduiesc, circulând cu mijloacele de transport, integrându-se într-o țară a căror limbă nu o cunoșteau, poate, înainte de 24 februarie. Și în care poate nu aveau planuri să se instaleze, dar Putin le-a schimbat opțiunile.

Germania îi primește, așa cum a primit și înainte de căderea Cortinei de Fier sute de mii, chiar milioane de migranți din Est în Vest, și aici mă refer la solicitanții de azil din Europa de Est, ba chiar Germania de Est, în Germania Federală.

Au venit apoi valurile migratorii, mai ales din 2015 încoace, și Germania a primit. Mai cu hâr, mai cu mârrr, dar a primit. Și a făcut mult (poate nu totul, ar spune cârcotașii) pentru a-i integra și a le oferi un acoperiș sigur deasupra capului.

La penultima stație urcă un tip cam vesel și vorbăreț. Atât de vorbăreț, încât vorbește, de fapt, singur, și zice ceva, numai el și ai lui, polonezii, știu ce, dar mie îmi sună clar ”curvă”. Omul e supărat, a băut din cauza asta, și o dă înainte cu ”curvă”. Acu na, poate nici eu nu am priceput exact ce vrea să spună omul la supărare. Cert e că vorbește poloneza.

Suntem peste tot ACASĂ

Și, când era autobuzul mai plin și aproape că eram tentată să spun că, iată, pe ruta pe care circul temporar nu am auzit românește, din fața mea se ițește de pe scaunul din stânga o mănă cu un telefon mobil proptit de-o ureche. ”Ți-am udat florile, să știi, am aerisit și ți-am dus niște apă, suc de portocale și ceva dulce, să găsești când te întorci”. M-am liniștit. Suntem peste tot ACASĂ.

Germania, pământul tuturor.

Germania, năzuința tuturor migranților.

Germania, țara aflată în topul preferințelor românilor, când le vine dorul de ducă la muncă în altă parte. O știre al cărei titlu mi-a sărit în ochi acum o zi capătă azi, în drumul meu spre gara din Bernau, alte dimensiuni.

Un român din doi s-a gândit să emigreze după declanșarea războiului din Ucraina

Un român din doi s-a gândit să emigreze după declanşarea războiului din Ucraina, iar primele ţări unde şi-ar căuta un nou loc de muncă sunt Germania, Franţa şi Marea Britanie, arată datele transmise de BestJobs.

„Ziua Europei, recent celebrată la nivelul Uniunii Europene, este un memento pentru pace şi unitate. Cu toate acestea, apropierea geografică a României de zona de desfăşurare a unui război militar îi face pe români să se gândească mai serios la cum arată siguranţa viitorului pentru ei”, informează BestJobs.

De la declanşarea războiului în Ucraina, 51% dintre români au luat în calcul să părăsească România, în timp ce 12% aşteaptă să vadă cum evoluează situaţia, iar 11% sunt de părere că războiul nu ne va afecta. Alţi 26% dintre respondenţi declară că nu vor face acest pas indiferent de cum evoluează situaţia.

De ce s-ar muta românii în altă țară

Principalele motive pentru care s-ar muta într-o altă ţară sunt: dorinţa de a schimba mediul şi ţara în care lucrează (38%), siguranţa personală şi a familiei (24%), dorinţa de a accesa un venit mai mare, care nu este posibil în România (21%), nevoia de a avea mai multe oportunităţi de dezvoltare profesională (14%) şi dorinţa de a lucra într-un domeniu mai sigur, care să nu fie afectat de război (4%). Apropierea de rude sau cunoştinţe (27%) şi distanţa faţă de zona războiului (24%) se adaugă pe lista motivelor pentru relocare.

Astfel, participanţii la sondaj s-ar orienta către destinaţii precum: Germania (21%), Franţa (14%), Marea Britanie (14%). Alţi 30% au luat în calcul relocarea în Italia, SUA sau Australia.

În contextul venirii unui număr atât de mare de refugiaţi ucraineni în România, 73% dintre respondenţi au declarat că s-au gândit ce ar însemna pentru ei şi pentru familiile lor să fie nevoiţi să îşi părăsească propria ţară în caz de război şi să ceară statut de refugiaţi într-o ţară vecină. Oare? Oare știm ce înseamnă, de fapt, dezrădăcinarea și cât e de grea adaptarea?

Ce ar munci românii dacă s-ar refugia în altă țară

Din punct de vedere al locului de muncă, în situaţia ipotetică în care ar ajunge ca refugiaţi într-o altă ţară, 48% au spus că s-ar reprofila, în funcţie de opţiunile disponibile în ţara gazdă, 31% ar căuta un job în acelaşi domeniu în care lucrează acum, pentru a-şi valorifica experienţa, iar 14% ar încerca să îşi păstreze jobul actual, datorită flexibilităţii de a lucra de oriunde.

Aşa cum declară participanţii la sondajul BestJobs, 60% au luat în calcul să se mute într-o altă ţară şi înainte de apariţia pericolului militar. 14% au spus că au făcut deja primii paşi în direcţia mutării din România. Alţi 14% au început să înveţe limba ţării unde intenţionează să se mute. 10% au început să strângă bani pentru mutare. 20% au spus că, personal, nu îşi doresc să emigreze, dar familia lor face demersuri în acest sens.

Totodată, 35% ar căuta de lucru în acelaşi domeniu pentru a-şi folosi experienţa profesională. 24% ar pleca doar având un contract de muncă semnat în prealabil. 21% ar fi dispuşi să se reprofileze, doar să se poată muta.

Aproximativ 14% ar încerca să îşi păstreze jobul şi să lucreze din ţara respectivă, datorită muncii remote. Alţi 7%, chiar şi relocaţi, şi-ar căuta un job remote în ţara de destinaţie.

Voiau să plece și înainte de izbucnirea războiului în Ucraina

„Salariile mai mari, numărul mare de oportunităţi de muncă şi condiţiile mai bune de trai i-au făcut pe români să aspire la un job în străinătate şi înainte de declanşarea războiului în Ucraina, dar tendinţa a fost accentuată după ridicarea restricţiilor de circulaţie. Sondajul ne arată că tot mai mulţi români iau în calcul posibilitatea emigrării, măcar ca opţiune de rezervă, ceea ce înseamnă că încep să se documenteze, să monitorizeze piaţa locurilor de muncă şi chiar să aplice la joburi din ţara care îi interesează. În prezent, peste 9% din volumul total de anunţuri de pe BestJobs sunt pentru poziţii în străinătate, iar ţările cu cea mai mare deschidere către candidaţii români corespund cu ţările vizate de aceştia. Mai exact, cele mai multe oferte de joburi vin din Germania, Franţa, Marea Britanie sau Olanda”, a afirmat Ana Vişian, Marketing Manager BestJobs.

Sondajul a fost efectuat în perioada 21 aprilie – 9 mai pe un eşantion de 1.054 utilizatori de internet din România.

La Hackesher Markt, unde am coborât la capătul lungii călătorii de la Wandlitz la Berlin, niște domni numărau mărunțișul adunat și făceau calcule pentru după-masă. Erau conaționali de-ai noștri, cu acordeonul și vioara după ei, la muncă.
Bine te-am găsit, Germania! Unde-ți sunt nemții?

Sursa foto: Marina Constantinoiu

Exit mobile version