Site icon Editia de Dimineata

Prefectul Capitalei, despre noaptea de Înviere: Petrecerile nu pot fi organizate niciunde

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a vorbit despre regulile din noaptea de Înviere.

Oficialul a precizat că nu pot fi făcute petreceri acasă sau în cluburi, deși de Înviere nu vor fi restricții noaptea.

Nu există petreceri, adică petrecerile nu pot fi organizate niciunde, nici acasă, nici pe stradă, nici în cluburi, niciunde. Sunt interzise sărbătorile, serbările și așa mai departe”, a declarat Alin Stoica, conform digi24.ro.

Putem primi musafiri, evident, pot să vină rude în vizită, dar nu putem să facem petreceri cu muzică, cu dans și așa mai departe”.

Cluburile n-ar trebui să funcționeze, evident că dacă vor fi descoperite vor fi sancționate aspru. Se vor închide și se va suspenda activitatea pe o perioadă mai lungă.

Cel mai bine ar fi să limităm numărul de persoane cu care ne întâlnim”, a mai declarat acesta.

Nu este o regulă specifică în acest sens, dar prefectul recomandă să nu fie mai mult de 10 persoane.

Dar dacă ne uităm, de exemplu, că pentru activitățile de recreere în aer liber avem voie 10 persoane care nu locuiesc în mod permanent împreună, ar fi o regulă bună să nu depășim 10 persoane nici la interior. Vorbim de persoane care nu se întâlnesc în mod frecvent, că dacă vorbim de familii, atunci vorbim de altceva. Pentru familiile care locuiesc împreună sau sunt în contact permanent, atunci lucrurile pot sta diferit”, a transmis Alin Stoica.

sursa foto: eva.ro

Exit mobile version