Trecerea frauduloasă a frontierei şi tentativa de trecere au rămas în toţi anii comunismului infracţiuni grave, cu consecinţe pe termen lung, atât pentru cel ce comitea fapta, cât şi pentru întrega sa familie. Şi asta nu doar în România, ci în toate statele comuniste.
CITIȚI ȘI: Frontieriștii, românii uitaţi de România
Din România comunistă s-a încercat evadarea spre lumea liberă prin toate mijloacele pe care şi le poate cineva imagina: înot, cu barca, cu colacul, cu vesta de salvare, cu tubul de oxigen, cu placa, cu trenul, cu avioanele sportive sau cele utilizate în agricultură, cu vapoarele.
În ochii organelor statului, toţi cei care se încumetau la trecerea ilegală a frontierei erau ”infractori”, aceştia fiind trataţi ca atare indiferent de categoria socială din care făceau parte şi, deşi este evidentă intenţia de compromitere a frontieriştilor, prin felul în care aceştia sunt descrişi, în documentele de uz intern se încerca găsirea unor explicaţii pentru fenomenul frontierist.
Mulţi dintre ei au fost înhumaţi printre străini, pe malul sârbesc al Dunării.
Au trecut cu miile „dincolo”. Adică, într-o majoritate covârşitoare, în Iugoslavia, şi alţii în Ungaria şi aiurea, unde au crezut că ar putea avea o şansă de a trece în Occident, pe o cale sau alta: înot, pe jos, pe fâşie, ascunşi în vagoane de tren, în containere, în vapoare, în portbagaje special modificate ale unor autoturisme, cu tractorul, autobuzul sau chiar cu avionul. Li se spunea „frontieriştii”.
„N-am apucat să fac câțiva pași, că au început să tragă. 32 de cartușe în plin, de la doi metri. A fost un miracol că am scăpat cu viață.”
„Sunt unul dintre cei care am ajutat câteva grupuri de cetăţeni să meargă spre libertate.”
„În anul 1975 am trecut frontiera pentru prima dată…”
„Bineînţeles că ne-a prins la frontieră. A fost chiar şi prima încercare […] Aşa de tare mi-a tras o palmă cu dreapta lui peste urechea mea stângă, încât n-am mai auzit. A început să îmi ţiuie urechea…”
„Nu am mai ştiut nimic de el… zece zile. Până am fost anunţaţi să mergem la morgă, să-l ridicăm de acolo…”
„Mi-am luat bătaie de la Stamora Moraviţa şi până la Unitatea Militară de grăniceri din Oraviţa…”
Sunt câteva dintre mărturiile cutremurătoare ale unor oameni umiliți, bătuți, torturați, într-o epocă marcată de frică dusă la extrem, de minciună și de alienare.
În premieră la televiziune, jurnalistul regizor Cătălin Apostol ne prezintă povestea adevărată a acestor oameni, în „Graniţa morţii”, un nou film documentar despre perioada comunistă, produs de Paradox Film, cu sprijinul TVR şi CNC.
„Filmul se constituie într-o mărturie zguduitoare despre vremurile când România era o pușcărie mare, în care mulţi dintre cei care visau la libertate plăteau cu viața. Este o pagină neagră a istoriei noastre care lipseşte din manualele şcolare. Este istoria frontieriştilor”, spune regizorul şi scenaristul Cătălin Apostol.
Graniţa morţii (Romania, 2020) – în premieră la TVR 1 pe 11 februarie, ora 22.10
În reluare, sâmbătă 13 februarie, de la 23:10
Regia și scenariul: Cătălin Apostol
Imagine: Mihai Pătrașcu
Montaj: Ela Ștefănescu
Muzica: Petru Mărgineanu