Premierul Orban anunță că au fost discuții ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar între 14 și 30 septembrie să fie cursuri online, potrivit edupedu.ro.
Opinii exprimate de specialiști
”Sigur că au fost discuții pe tema asta.. Au fost discuții pe această temă (ca școlile să înceapă fizic de la 1 octombrie, iar în intervalul 14-30 septembrie cursurile să fie online – n.red.).
Există puncte de vedere exprimate de specialiști care spun că atât profesorii cât și elevii care vin din concedii, pe anchetele epidemiologice o mare parte dintre cei infectați au spus că au fost în concediu, sau într-un weekend, într-o deplasare de concediu și s-a discutat acest lucru, încă nu s-a luat o decizie.
În mod evident vom anunța în timp util dacă se va lua o decizie, deocamdată sunt niște opinii care au fost exprimate. Deocamdată sunt lucrurile așa cum l-am anunțat”, a spus premierul.
Decizia se ia pe plan local
”Decizia de deschiderea școlii va fi una care să ia pe plan local, la propunerea Consiliului de Administrație în care sunt implicați atât autoritățile locale cât și corpul profesoral și reprezentanții părinților și chiar și elevi pot participa la decizie, ei vor face propunerea și decizia va fi luată pe baza propunerilor, va fi luată în Comitetul pentru Situații de Urgență”, a adăugat acesta.
Ministrul Sănătății neagă acest scenariu. Nelu Tătaru a declarat că „nu, școala începe pe 14 septembrie. Începem cu precauțiile prezentate în ordinul comun al Ministerului Sănătății și Ministerul Educației”.
Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a declarat, vineri, la Antena 3, că nu a avut loc „o discuţie oficială” cu privire la scenariul ca elevii să se întoarcă fizic la școală de la 1 octombrie, iar anul școlar 2020-2021 să înceapă la 14 septembrie cu două săptămâni de învățământ online.
De asemenea, secretarul de stat a mai spus că nu a avut loc nicio discuţie nici despre o eventuală amânare a școlii până după alegerile locale.