2 octombrie 2026, 20:55

Președintele Argentinei a publicat peste 35 de mesaje pe zi împotriva presei

O analiză publicată de Reporteri fără Frontiere (RSF) arată că, în 47 de zile analizate între 1 aprilie și 17 mai 2026, contul de social media al președintelui Argentinei, Javier Milei, a distribuit 1.674 de postări ostile jurnaliștilor și instituțiilor media. Media este de peste 35 de postări pe zi.

Majoritatea nu sunt mesaje scrise de Milei, ci redistribuiri ale unor atacuri publicate de alte conturi, pe care președintele le amplifică de pe propriul profil.

Potrivit RSF, Milei îi acuză pe jurnaliști de corupție, minciună, activism politic și participare la presupuse operațiuni menite să îi destabilizeze administrația. Organizația îl include pe președintele argentinian pe lista sa de „prădători ai libertății presei”.

Din cele 1.674 de postări identificate, 1.499, adică aproximativ 89%, sunt redistribuiri. Alte 151 sunt postări în care Milei adaugă propriul comentariu peste mesajul altui utilizator. Doar 21 dintre mesajele analizate au fost scrise integral de președinte.

„95% dintre jurnaliști mint”

RSF identifică 498 dintre cele 1.674 de postări drept mesaje care conțin acuzații sau insinuări privind corupția jurnaliștilor. Președintele Argentinei susține că, pentru că presa nu mai are parte de contracte guvernamentale de publicitate, jurnaliștii se răzbună atacând guvernul.

Într-o postare publicată pe 4 mai, și-a expus viziunea: „Într-o piață cu adevărat liberă, societatea însăși s-ar ocupa de curățarea sistemului, determinând falimentul instituțiilor media care publică constant minciuni, campanii de denigrare și insulte […] Atâta timp cât majoritatea instituțiilor media continuă să trăiască din publicitatea oferită de unele administrații locale – întrucât noi am eliminat publicitatea – mecanismele corective ale pieței nu funcționează, deoarece aceste instituții sunt susținute artificial în serviciul intereselor unui politician sau altuia.”

Președintele a folosit în mod repetat și o afirmație mult mai gravă, potrivit căreia 95% dintre jurnaliștii argentinieni ar fi mincinoși sau corupți. În postările sale apar etichete precum „mercenari”, „corupți” sau „vânduți”, iar jurnaliștii care critică guvernul sunt asociați uneori cu adversarii politici ai lui Milei.

Mai grav este că, între 3 și 5 aprilie, s-a înregistrat un vârf de activitate pe contul lui Javier Meili, perioadă în care scandalul „complotului rusesc” (acuzații conform cărora fonduri rusești finanțau publicații ale unor mass-media argentiniene ostile guvernului) a stârnit o controversă intensă. Președintele a folosit acest scandal pentru a-i prezenta pe jurnaliști ca pe niște dușmani, condamnând presa în ansamblu și etichetându-i pe jurnaliști drept „corupți și trădători ai națiunii”.

Ca și Administrația Trump, autoritățile au interzis accesul jurnaliștilor acreditați la Casa Rosada, după ce postul TN a difuzat imagini realizate în interiorul clădirii cu ajutorul unor ochelari inteligenți, lansând acuzații de „spionaj” și motive de securitate.

Măsura a provocat reacții din partea organizațiilor de presă. FOPEA, organizația argentiniană pentru apărarea jurnalismului, a susținut că decizia afecta condițiile de bază pentru relatarea activităților președinției și, implicit, dreptul publicului de a primi informații despre activitatea guvernului.

Accesul a fost ulterior restabilit, însă cu restricții suplimentare privind deplasarea jurnaliștilor în interiorul clădirii și controale de securitate mai stricte.

Mai mult decât atât, FOPEA a documentat în 2026 numeroase cazuri de discurs stigmatizant al președintelui la adresa presei. Într-un raport publicat în mai, organizația a consemnat 17 cazuri de atacuri directe sau generalizate împotriva jurnaliștilor, inclusiv mesaje în care Milei îi descria pe jurnaliști drept „mincinoși”, „gunoi” sau „mercenari”.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Comentariile sunt oprite pentru acest articol