Site icon Editia de Dimineata

Președintele Klaus Iohannis se va vaccina public anti-COVID la 15 ianuarie

Președintele Klaus Iohannis se va vaccina public anti-SARS-CoV-2 vineri, 15 ianuarie, în ziua în care începe a doua etapă de imunizare.

El a anunțat marţi, în prima conferință de presă din acest an, că vaccinarea în masă este singura soluție pentru a ne întoarce cât mai rapid la normalitate.

”Avem două direcții majore: pe de o parte, trebuie să stopăm pandemia, şi aceasta ține de reușita campaniei de vaccinare care se află în plină desfășurare și, pe de altă parte, trebuie să repornim în forță toate sectoarele economice și să începem reformele promise. Aceste două direcții majore sunt de fapt profund interconectate, pentru că succesul vaccinării populației este cel care va genera într-o foarte mare măsură capacitatea de a relua toate activitățile economice și sociale grav afectate în aceste luni”, a spus președintele.

”Nu am dorit nici eu, nici premierul, ca să zic așa, în ghilimele, să ne băgăm în față. Ar fi fost probabil mesajul greșit, dar vineri, în 15 ianuarie, începe a doua etapă de vaccinare în care este prevăzută vaccinarea, de exemplu, a personalului din învățământ, a persoanelor peste 65 de ani și a persoanelor cu comorbidități, cu boli cronice, dar și a personalului numit esențial, de exemplu: Administrația Prezidențială, Guvernul și așa mai departe. Şi, pentru a marca debutul campaniei de vaccinare din etapa a doua, eu mă voi vaccina public, vineri, pe 15 ianuarie”, a mai spus șeful statului.

Președintele Klaus Iohannis nu este de acord cu un certificat unic european ca dovadă de vaccinare. Întrebat de reporterul Radio România Actualități Carmen Gavrilă care este poziția României față de această solicitare a Greciei, președintele României a subliniat că un astfel de document ar da naștere unui cadru de discriminare și ar împărți populația Europei în două.

Grecia a propus Comisiei Europene un certificat de vaccinare împotriva Covid-19 valabil la nivelul întregii Uniuni Europene, care ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport. Întrebat despre această propunere, președintele Klaus Iohannis a spus că, din punctul său de vedere, nu este o idee bună, pentru că s-ar crea cadrul de discriminare.

Premierul grec Kyriakos Mitsotakis a cerut marţi crearea unui certificat de vaccinare împotriva COVID-19 valabil la nivelul întregii UE, argumentând că acesta ar ajuta la relansarea călătoriilor transfrontaliere devastate de pandemia de coronavirus, a scris Reuters, potrivit Agerpres. Conform propunerii, certificatul ar putea fi utilizat la îmbarcarea în orice mijloc de transport.