Site icon Editia de Dimineata

Prima administraţie publică locală care beneficiază 100% de energie regenerabilă

Toate cele peste 500 de puncte de consum al energiei electrice aparţinând unor instituţii subordonate Primăriei Braşov – inclusiv iluminatul public, semaforizarea, zeci de unităţi de învăţământ, dar şi domeniul schiabil – sunt alimentate exclusiv din surse regenerabile.

Municipalitatea şi furnizorul de electricitate au încheiat un acord în acest sens. Braşovul devine astfel prima administraţie publică locală din România beneficiară a acestui tip de energie în proporţie de 100%, relatează news.ro.

Deşi toată energia primită de către Municipalitate este verde, tariful plătit nu este mai mare decât cel pentru energia din surse convenţionale, anunţă Primăria Braşov într-un comunicat dat publicităţii luni.

Astfel, furnizorul de electricitate asigură energia din surse regenerabile pentru 21 de colegii şi licee, 16 şcoli gimnaziale, 29 de grădiniţe, 8 creşe, precum şi pentru instituţiile de cultură, sediul Primăriei şi cele ale serviciilor publice din subordinea Consiliului Local. Tot din surse regenerabile de energie sunt alimentate centralele şi punctele termice, pieţele, parcările multietajate, bazele sportive, sistemul de iluminat public şi sistemul de semaforizare din oraş, energia electrică necesară domeniului schiabil, inclusiv sistemele de producere a zăpezii artificiale.

Conform datelor furnizate de operatorul de energie pentru clienţi, pentru Primăria Braşov, care beneficiază de serviciul ECO energie verde certificată 100%, cea mai mare parte, 98,78%, este produsă hidroelectric şi 1,22% din centrale pe biomasă.
Exit mobile version