CITIRE

Primarul care a refuzat leafa. Cum a câștigat mode...

Primarul care a refuzat leafa. Cum a câștigat modestul Scarlat Pastia simpatia și respectul ieșenilor

„Modest, foarte modest, acest om care locuia într-o cameră a otelului ce purta numele său, mai târziu otel România, era nedespărțit de macferlanul său pe care nu l-a părăsit decât odată cu moartea sa”, scria Rudolf Suțu despre Scarlat Pastia în Iașii de odinioară.

Jurist și filantrop, apreciat de oameni ca „unul din cei mai buni primari pe care i-a avut Iașul”, cum nota Rudolf Suțu în cartea lui despre locuri și oameni din Iași, Scarlat Pastia a fost unul dintre primarii vizionari ai Iașiului și „pe lângă că era un bun gospodar, mai era și un bun legist”.

De la el a rămas și colecția de legiuri, „intitulată «colecția Pastia» care mult timp a servit tuturor instanțelor judecătorești”.

Despre Scarlat Pastia a scris mai multe articole Rudolf Suțu, în cele două volume ale sale, Iașii de odinioară, și de la el putem să aflăm cum a fost acest om care, pentru o perioadă scurtă, a îndeplinit și funcția de primar în Iași.

„Cu zeci de ani în urmă, locurile de primar al Iașilor, de senator, de efor al Spiridoniei (n.n. administrator al spitalului sfântul Spiridon, dat în folosință din anul 1757) erau ocupate de una și aceeași persoană. Era lipsă de oameni, dar acei cari erau, erau de seamă. Așa, se știe că Scarlat Pastia ocupa odată cu demnitatea de primar al orașului și acea de efor al spitalelor Sf. Spiridon. Au rămas limpede în amintirea ieșenilor adresele pe care «primarul» Pastia le trimitea «eforului» Pastia. Epitropia Sf. Spiridon având nevoe de concursul Comunei Iași, ca orice administrație, mai cu seamă cum este cea a Spiridoniei, foarte dese ori se schimbau adrese între cele două instituții. Într-una din zile, Scarlat Pastia urca mai grăbit scările de la cancelaria epitropilor […] Se așeză la birou și concepu o adresă în calitate de epitrop către primar. După o jumătate de oră, părăsind epitropia, Scarlat Pastia se îndreptă către Primărie, unde găsi adresa trimeasă de dânsul cu câteva momente mai înainte. De astă dată „primarul” Pastia se puse și răspunse „epitropului” Pastia…”

Între 11 ianuarie 1877 și 3 ianuarie 1879, Scarlat Pastia a ocupat funcția de primar al orașului Iași. Deși a avut un singur mandat, a fost unul dintre primarii care a reușit să facă în timp puțin lucruri multe și bune pentru comunitate.

Scarlat Pastia, portret preluat din Iașii de odinioară de Rudolf Suțu

Scarlat Pastia, portret preluat din Iașii de odinioară de Rudolf Suțu

Născut în 24 septembrie 1827, într-o comună din județul Galați, Principatul Moldovei, când a avut 12 ani Scarlat Pastia a fost trimis de familie la Iași pentru a urma liceul. A făcut apoi studii universitare la Facultatea de Drept din Iași. A lucrat ca avocat, de unde a obținut câștiguri permanente și bune, motiv pentru care, ca primar, a refuzat să ia salariul ce i s-a cuvenit.

A fost proprietarul unui teren pe străzile Arcu și Lăpușneanu, unde se găseau „un șir de dughene sărăcăcioase”, cum scria Vasile Panopol în Pe ulițele Iașului. În spatele acestora era un teren viran, nota Rudolf Suțu, „cu câțiva salcâmi, unde băeții din școlile primare băteau mingea”.

Dughenele erau însă amplasate central și îi aduceau proprietarului venituri regulate și consistente. Una era o cafenea „care avea pe firmă Deutsches café-haus, biliard francez și cafea turcească”. Tot acolo era și un magazin renumit în epocă, galanteria Mittler, iar pe strada Lăpușneanu avea prăvăliile „vestitul cârnățar Fotachi, precum și bărbierul Pavlicovschi”.

El a avut acolo și un hotel, Hotel România, „în fața căruia s-a jucat hora Unirii”, cum amintea Rudolf Suțu, fiind prin urmare unul dintre cele mai vechi hoteluri din Iași.

Chiar și după ce nu a mai fost primar, Scarlat Pastia a rămas un cetățean devotat orașului Iași și a continuat să se implice în tot ceea ce putea să-l facă un oraș modern.

Iarna anului 1888 nu a fost una fericită pentru Iași. În luna februarie din acel an, un incendiu de proporții a distrus teatrul din Copou.

În dorința lui de a înfrumuseța orașul ce l-a adoptat și de a-i readuce viața culturală, Scarlat Pastia a luat hotărârea să-și dărâme propriile prăvălii și să ridice o clădire nouă și măreață pentru teatrul orașului.

Teatrul Naţional din Copou, inaugurat pe 22 decembrie 1846, a fost mistuit de foc în noaptea dintre 17 – 18 februarie 1888 | Litografie de epocă, Iaşi, 1846 | Sursa: Wikipedia, domeniu public

Teatrul Naţional din Copou, inaugurat pe 22 decembrie 1846, a fost mistuit de foc în noaptea dintre 17 – 18 februarie 1888 | Litografie de epocă, Iaşi, 1846 | Sursa: Wikipedia, domeniu public

„Scarlat Pastia, în dorința de a înfrumuseța Iașul, a dărâmat toate acele dugheniți, cari ori cum îi aduceau un venit destul de frumos, și hotărî să clădească în locul lor și în prelungire pe locul viran un măreț teatru care, după moartea sa, să rămâie Iașului, cu condiția însă ca statuia lui Ștefan cel Mare să fie așezată în fața acestui edificiu”, scria Rudolf Suțu.

Prin acest gest, Scarlat Pastia a câștigat atunci simpatia și respectul multor ieșeni.

Edilii de atunci ai orașului au respins însă proiectul propus de Scarlat Pastia și „Pastia foarte mâhnit renunță la proectul său și clădi în schimb hotelul Traian, care trebuia să treacă în proprietatea Epitropiei Sf. Spiridon, la moartea sa”. Hotelul avea o grădină generoasă și o berărie mereu plină de lume. Nu i s-a realizat nici dorința ca hotelul Traian să intre în proprietatea Epitropiei, după moartea lui.

Șansa însă, după cum se vede, nu este întotdeauna de partea celor care vor să facă bine, mai ales dacă socotelile nu sunt realiste. Costul acelor construcții au depășit „prevederile și mijloacele” lui.

„El făcu datorii peste datorii, ipotecă hotelul România și noua construcție la Creditul Urban, sperând a se putea acoperi din veniturile  acestor două hoteluri, lucru însă ce nu s-a putut realiza, deoarece anuitățile erau destul de mari iar chiriile foarte reduse, astfel că Pastia pierdu ambele proprietăți care îi fură luate în stăpânire de către Creditul Urban, apoi adjudecate definitiv asupra societății Creditului…”

Reprezentanții societății au dat însă dovadă „de un spirit umanitar lăudabil” și nu l-au „părăsit pe bătrânul Pastia, lăsându-i la dispoziție un apartament din hotelul România, iar antreprenorul restaurantului Traian avea obligațiunea să-i furnizeze masa și dejunul, zilnic”. Pentru tot restul vieții.

După ce teatrul de la Copou a fost distrus de flăcările unui puternic incendiu, Pastia și-a dat seama că orașul va avea de pierdut dacă va rămâne fără teatru, unde aveau loc spectacole oferite atât de trupa locală, cât și de trupe venite din alte zone. Iubitor al teatrului și susținător al culturii, a mărit și a înălțat sala restaurantului din grădina hotelului România și a transformat-o în sală de teatru.

În interior, a construit trei rânduri de loje „pentru a putea servi ca sală de spectacole”.

Iași, 1891 |  Sursa

Simplă și plină de viață, „în această sală, au jucat chiar la inaugurare cei doi mari și iubiți artiști ai Iașului de altă dată, Grigore Manolescu și Aristizza Romanescu”. Pe lângă spectacole de teatru, sala a găzduit mulți ani „cele mai frumoase și impunătoare întruniri publice”, organizate de principalele partide politice de atunci, liberal și conservator.

Om cu deschidere spre cultură, inovație, modernism, „de pe urma lui au rămas multe îmbunătățiri edilitare”, cum nota Rudolf Suțu.

„Era de o scrupulozitate extremă și când era în exercițiul funcțiunii sale uita orișice.” Pentru a aduce o dovadă a caracterului său intransigent, Suțu a povestit, așa cum i s-a povestit și lui, una dintre celebrele schimburi de adrese între Primărie și Epitropie.

„… se povestește că pe când exercita atribuțiile de primar, fiind în același timp și efor la Spiridonie, și trecând în una din zile în fața spitalului, observă niște canaluri prin cari se revărsau apele din ograda spitalului în stradă. Imediat se duce la Primărie, dând ordin să se facă o adresă Epitropiei, pentru desființarea acelor canaluri, adresă pe care o iscăli el, în calitatea sa de primar. A doua zi, în cancelaria Epitropiei, în calitate de epitrop, Scarlat Pastia primi adresa primarului… Scarlat Pastia o ceti și o resolvi, în sensul că acele canaluri funcționând din timpuri imemoriale, nu puteau fi astupate. Iar a treia zi, primind la Primărie răspunsul Epitropiei, a făcut o nouă adresă prin care înștiință Epitropia că, în caz de nu va astupa canalurile în chestiune, ele vor fi astupate forțat de serviciu tehnic. La această adresă, a răspuns tot Scarlat Pastia, ca epitrop, că, dacă Primăria va astupa zisele canaluri, Epitropia va face proces și va cere daune simțitoare… Și nu se mai știe unde s-au oprit aceste adrese.”

În memoria contemporanilor său, Scarlat Pastia a rămas ca un om inimos, capabil, dornic de a moderniza orașul. Ca primar, a fost strict și de o probitate legendară.

Vedere din Iași, în jurul anului în care Scarlat Pastia a murit | Sursa

Vedere din Iași, în jurul anului în care Scarlat Pastia a murit | Sursa

„În calitate de primar, era foarte strict la serviciu, cerând tututor funcționarilor Primăriei exactitate și muncă încordată, dând el însuși exemplu prin aceea că era cel dintâi venit la serviciu și cel de pe urmă dus. Ba, dintre ieșeni sunt mulți care l-au văzut venind spre Primărie și scoțând din buzunarele pardesiului câte o chiflă și mezeluri, mâncând pe stradă, spre a nu-l apuca foamea în timpul serviciului […]”

Dincolo de multe fapte bune pe care le-a făcut sau a încercat să le facă în Iași, numele lui Scarlat Pastia este legat, și probabil va rămâne mereu, de înființarea primului cimitir comunitar din Iași.

Cimitirul a fost inaugurat în 1 septembrie 1876 și se află pe un teren, cunoscut atunci cu numele Via lui Dragoș, donat în 4 octombrie 1868 de Scarlat Pastia. În actul de donație de atunci, Scarlat Pastia a pus mai multe condiții: numele cimitirului să fie Eternitatea, timpul de amenajare să fie de doi ani (ceea ce nu s-a întâmplat), primăria să amenajeze o stradă ce va duce la cimitir, familia donatorului să primească un loc pentru mormânt.

Amenajarea unui nou cimitir era importantă atunci pentru orice zonă urbană ce dorea să se modernizeze. În acest fel, așezările urbane erau restructurate, cimitirele vechi din jurul biserilor nu mai erau folosite pentru înmormântări și se putea asigura salubritatea, mai ales că populația orașelor creștea permanent.

Tot Scarlat Pastia a înălțat și capela sf. Gheorghe din incinta cimitirului. Aceasta a fost prima construcție din cimitirul Eternitatea de la care s-a realizat proiectul de amenajare alei și parcele.

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, una dintre instituțiile ce a primit deseori donații din partea lui Scarlat Pastia | Sursa imagine: UAIC

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, una dintre instituțiile ce a primit deseori donații din partea lui Scarlat Pastia | Sursa imagine: UAIC

De-a lungul vieții lui, Scarlat Pastia a făcut multe donații către diferite instituții, dar în mod special a susținut proiecte ale Universității „Al. I. Cuza” din Iași și ale Societății „Reuniunea Femeilor Române”. Mai mulți tineri au putut să facă studii la Paris deoarece au primit sprijin financiar de el. O altă preocupare constantă a lui, îndeosebi în perioada când era primar, a fost de a rezolva problema alimentării cu apă a orașului.

Despre Scarlat Pastia se mai știe că a avut doi fii, Ioan și Constantin. Fiul cel mare, Constantin, a făcut cursuri de medicină în Franța. În timpul Războiului de Independență din 1877, s-a oferit voluntar pe ambulanță. Fratele lui mai mic, Ioan, avea atunci 16 ani, dar s-a înrolat copil de trupă. În timpul unui atac, Ioan a fost lovit de un obuz. Rănit grav, a fost transportat de ambulanța unde s-a aflat ca medic tocmai fratele lui, Constantin. Cu toate eforturile disperate de a-l salva, Ioan a murit în brațele fratelui său.

Spre bătrânețe, Scarlat Pastia a ajuns sărac și uitat de cei mai mulți. A murit în 11 decembrie 1900, după ce împlinise 73 de ani. A fost înmormântat în cavoul unchiului său, Alexandru Sturzescu, deși mulți ani nu s-a știut unde se află mormântul lui.

Iasi Scarlat Pastia

Cavoul, o bogată și rafinată lucrare gotică, a fost construit în 1890 și este cunoscut acum cu numele de cavoul Sturzescu-Pastia. După mulți ani de cercetări, a fost descoperit și mormântul filantropului Scarlat Pastia, unde a fost pusă o placă de marmură.

„… bun patriot, corect, cinstit, filantrop, adevărat prieten binefăcător al poporului român, Scarlat Pastia a fost primar al Iașului fără leafă”, scria Ionel Maftei în Personalități ieșene, așa cum l-a prezentat pe Scarlat Pastia, la trecerea lui în neființă, un ziar din 1900.


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.