Site icon Editia de Dimineata

Primul album postum al lui Ennio Morricone

Primul album postum al lui Ennio Morricone este gata de lansare, scrie Variety

Patru luni de la moartea muzicianului, două case de discuri, una americană, Decca Records, şi alta italiană, CAM SUGAR şi-au unit forţele pentru a lansa “Morricone Segreto”.

Albumul „Morricone Segreto”, o colecţie de compoziţii ale lui Ennio Morricone de la sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’80 inclusiv 7 piese nelansate anterior va apărea pe piaţă la 6 noiembrie. Cu câteva zile înainte de 10, ziua în care maestrul ar fi împlinit 92 de ani.

Primul album postum al lui Ennio Morricone

Discul va fi disponibil online şi pe CD sau vinil.

Colecţia este descrisă drept „o călătorie prin voci misterioase, chitare stridente şi alte sunete cu efecte emoţionale ale compozitorului care s-a aflat mereu înaintea modei „.

“Morricone Segreto” apare pe piaţă şi la iniţiativa familiei muzicianului. “Bucăţile muzicale”, spune Andrea, fiul lui Morricone, el însuşi dirijor. “Piesele aparţin unei perioade muzicale foarte importante, pentru că 1970 a fost un extraordinar laborator muzical. Cred că operele tatălui meu reflectă energia acelei perioade”.

Ennio Morricone a murit la 6 iulie la vârsta de 91 de ani. A compus prima sa partitură, pentru un concert de muzică clasică, la sfârşitul anilor 1950 şi a început apoi să lucreze în departamentul de aranjament muzical din cadrul televiziunii italiene de stat, RAI. Şi-a început cariera de compozitor de muzică de film în 1961, colaborând la filmul „Il Federale”.

Morricone, care a semnat peste 500 de coloane sonore, a fost de şase ori nominalizat la Oscar şi a primit unul, onorific, în 2007. Opt ani mai târziu, Morricone a primit un Premiu al Academiei şi pentru coloana sonoră a „The Hateful Eight” (2015).

Inspirat iniţial de Mozart, Bach şi Vivaldi, Ennio Morricone este unul dintre cei mai prolifici compozitori de muzică din toate timpurile. Pe parcursul unei cariere de aproximativ şapte decenii discurile lui au fost vândute în peste 70 de milioane de copii.

Foto: soundtrackfest.com

Exit mobile version