Site icon Editia de Dimineata

Primul congresman care moare de Covid-19

Statele Unite au înregistrat și primul deces în rândul Congresului american. Reprezentantul republican Ron Wright din Texas este primul congresman care moare de Covid-19.

Reprezentantul republican de Texas a murit în spital, a declarat biroul său de presă, conform CNN.

”Congresmanul Ron Wright a decedat la vârsta de 67 de ani, la 7 februarie 2021. Soția sa Susan era alături de el. El se află acum în prezența Domnului și Mântuitorului”, se spune în declarație.

„În ultimele două săptămâni, Ron și Susan fuseseră internați la spitalul Baylor din Dallas după ce au contractat COVID-19”.

Wright este primul membru al Congresului care a murit după ce s-a infectat cu noul coronavirus. În decembrie, deputatul Luke Letlow a murit după ce a fost diagnosticat cu Covid-19.

Inițial, Ron Wright a avut simptome minore și chiar a dat o declarație în acest sens. „Am simptome minore, dar, în general, mă simt bine și voi continua să lucrez pentru oamenii din al șaselea District de acasă săptămâna aceasta.”

Ron Wright fusese diagnosticat cu cancer pulmonar în urmă cu doi ani.

Citește și:

SONDAJ Puțin peste jumătate dintre români vor să se vaccineze. Câți români cred că epidemia este reală

 

Exit mobile version