17 octombrie 2021, 18:08

Primul răsărit: „De spaimă și de bucurie mare, au căzut toți cu fața la pământ”

„Iată că într-un loc pe ceriu, o strălucire mai mare se arată, iar de sub pământ se ridica pe-ncetul ceva rotund și strălucitor din cale afară, încât le lua vederea privindu-l; era sfântul soare; răsărea!”

„Pentru popor, Soarele e o ființă vie și sfântă: «Sfântul Soare». El e un tânăr foarte frumos, a cărui față e atât de strălucitoare, încât luminează tot Pământul. Soarele se plimbă zilnic pe bolta cerească, ca să lumineze Pământul”, povesteau oameni la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Astfel de credințe și povești din popor despre cer și stele au fost adunate de profesorul Ion Otescu în una dintre primele monografii din România despre astronomia populară.

După unii, Soarele face această călătorie zi de zi călare. Dimineața, merge pe un bivol, pentru că „urcă în cer și drumul la deal e mai anevoios”. De la prânz se urcă pe un cal iar până seara e purtat călare de un leu.

Seara, când descalecă, mănâncă „un colț de prescură și bea un pahar de vin”.

După cină, „Soarele își urmează călătoria pe tărâmul celălalt pe jos, înconjurând Pământul pe la marginile lui, până ajunge iar la Răsărit, unde sosește dimineața, și își reia din nou calea din ajun”.

După cină, „Soarele își urmează călătoria pe tărâmul celălalt pe jos, înconjurând Pământul pe la marginile lui, până ajunge iar la Răsărit…” (Ion Otescu) | Credit foto: Mira Kaliani

Cel care vede toate „răutățile ce se fac pe lume”

În jurul Soarelui, oamenii din toate locurile și dintotdeauna au creat numeroase credințe, proverbe, legende. Etnologul Romulus Vulcănescu nota:

Din comuna primitivă oamenii au acordat soarelui o atenție deosebită. Cel mai mare astru ceresc le dădea lumină, căldură și fertiliza pământul. Din această lungă epocă istorică, la toate popoarele lumii încep să se dezvolte superstiții, credințe, datini și tradiții despre soare.

„În spiritualitatea românească Soarele are trăsături fizice și calități umane: Soarele dimineața, când se scoală, e copil de șapte ani și cât umblă toată ziua și vede răutățile ce se fac pe lume, până seara capătă o barbă albă, până la brâu. Mă-sa îl scaldă în lapte dulce și iar se face copil”, scria etnograful Ion Ghinoiu.

Dătător de viață, purificator, nemuritor

Simbol arhetipal, prezent în aproape toate culturile lumii, Soarele e considerat „izvor al vieții și al morții”, menționa etnograful Ivan Evseev:

Soarele este sursă și, concomitent, întruchipare a luminii diurne, cu toate valențele ei spirituale și psihologice. El este și focul uranian, dătător de viață, purificator, dar și ucigător prin arșița și seceta pe care le provoacă.

Soarele e nemuritor, dar el învie în fiecare dimineață și moare la asfințit, de aceea, este simbolul resurecției, al veșnicei întoarceri a vieții trecând prin moarte temporară. Dominând bolta cerului, el este un simbol al centrului.

[…]

Divinizarea „Sfântului-Soare” are rădăcini adânci în preistoria daco română, știută fiind larga răspândire pe teritoriul Daciei romane a religiei mitraice și a cultului Sol Invictus.

[…]

Un susținător fervent al teoriei solarismului folclorului românesc a fost George Coșbuc.

„… a suflat duh sfânt și s-a făcut soarele, mare și luminos, mai mare decât pământul nostru.” (Romulus Vulcănescu) | Credit foto: Mira Kaliani

„Și s-a făcut soarele, mare și luminos”

O legendă spune că soarele a fost creat întâi de Fârtat ca o făptură divină pentru „a lumina lumea care orbecăia în întuneric, încât trupurile erau pline de răni și murdare”. Romulus Vulcănescu a redat această legendă frumoasă:

Și Fârtatul s-a apucat să facă soarele. A scăpărat o dată cu cremenea în piatra cea scumpă, dar n-a putut face; a ieșit o sabie. A scăpărat a doua oară și-a ieșit o grămăjoară ca o jemnă mică, rotundă […] a suflat duh sfânt și s-a făcut soarele, mare și luminos, mai mare decât pământul nostru și l-a dat degrabă sub pământ.

Când s-au sculat oamenii, acum era mai multă lumină. Se uitau toți cu mirare în toate părțile; zorile rășeau cerul, întunericul din ce în ce mai tare se ștergea și zâna albă acoperea pământul întreg.

Oamenii se uitau plini de bucurie unii la alții, dar erau așa de zgâriați și de loviți. Iată că într-un loc pe ceriu, o strălucire mai mare se arată, iar de sub pământ se ridica pe-ncetul ceva rotund și strălicitor din cale afară, încât le lua vederea privindu-l; era sfântul soare; răsărea!

De spaimă și de bucurie mare, au căzut toți cu fața la pământ.

De ce unele fete nu se mărită

Scriitoare pasionată de folclor, Elena Niculiță-Voronca (1862 – 1939) a adunat din popor o serie de povești, credințe, superstiții, datini, proverbe despre soare.

Întrebat de ce unele fete nu s-au putut mărita, Dumnezeu a răspuns: „Da ele de ce dau gunoiul din casă în ochii soarelui, când răsare, îmi umple toată fața de colb, de aceea nu s-au măritat și nu să vor mărita nici ele și nici cele ce fac ca dânsele!” Bătrânele satului sfătuiau astfel tinerele:

„Cât vei trăi, dimineața când răsare soarele, să nu arunci gunoiul înspre soare, nici peste zi; pentru gunoi să cați să ai un loc, ia încolo după casă, spre miezul-nopții, nu pe unde umblă soarele, în calea lui”.

În popor se zicea că soarele „se hodinește numai de două ori pe zi”. (Elena Niculiță-Voronca) | Credit foto: Mira Kaliani

Când soarele se odihnește

În popor se zicea că soarele „se hodinește numai de două ori pe zi”, la amiază, atunci când și oamenii ar trebui să se odihnească și ei – „e păcat, tare păcat că sunt oameni oameni care vreau să lucreze înainte” – și înainte „de a scăpăta”.

Elena Niculiță-Voronca scria:

Soarele îmblă toată ziua și sara intră în mare, de usucă apa pe câțiva stânjeni, altfel s-ar izerî lumea, câte ploi și câte apei curg. Soarele toate apele le usucă.

Soarele are două fețe: fața cea care asfințește e dos; și cea care răsare e față. De la amiază, se întoarce cu partea cealaltă, nu mai luminează cu fața. El se întoarce cu spatele, când vede pe lume că se omoară pe cineva.

La amiază să șede, nu se lucrează, că atuncea soarele doarme o minută, „un ceas”; și Sfântul Soare se mânie și zice: «Eu că-s soare și stau, da tu să nu stai?» Soarele doarme noaptea ca și omul.

Când soarele e «cruce amiază», să te păzești, atunci afară să nu ieși, să-ți cauți lucru în casă. Necuratul are un ceas, când stă soarele drept amiază, și atunci poate face fel de fel de rele.

„Și toată noaptea se spală de tot răul și de toate relele câte le vede”

După ce apune, soarele merge „ca jumătate de noapte până ajunge la casa mâne-sa – că are mamă; și mă-sa-i dă cămeși curate ș-apoi se duce de se scaldă în mare”:

Și toată noaptea se spală de tot răul și de toate relele câte le vede, până iese curat. Soarele de aceea dimineața e roș, că iese din scăldătoare.

„Soarele e și femeie, și bărbat”, ziceau oamenii. Vara, când se trezește devreme, e femeie; iarna, „când se scoală târziu, e bărbat”.

În ziua de Sânziene, dimineața, când răsare, Soarele „să spală. Să te uiți atuncea bine ș-ai să vezi ca niște raze curgând în jos de pe fața lui”.

În ziua de Sânziene, dimineața, când răsare… | Sânziene / Credit foto: Mira Kaliani

„Soarele, că-i soare, și nu poate cuprinde toată lumea”

Poporul a avut dintotdeauna și o mulțime de proverbe și ziceri, iar cele în care soarele e protagonist nu puteau lipsit din colecția adunată la sfârșitul secolului al XIX-lea de Elena Niculiță-Voronca:

Soarele când răsare, omul să nu se uite, căci de aceea capătă durere de cap sau boala «soare în cap», pentru care să va vedea leacul, la locul cuvenit. Și mai ales dacă te uiți la soare nespălat, atunci soarele să dioache, căci soarele iese curat, și atunci capeți durere de cap. Chiar și la om, dacă să uită cineva nespălat, capătă durere de cap, dintr-aceasta e și deochiul.

«Soarele, că-i soare, și nu poate cuprinde toată lumea», să zice când nu poți intra în voie la toți.

«Ce-mi pasă de lună, bine că soarele mi-i cu dreptate», să spune când pe cineva îl persecută subalternii, pe când șeful îi e bun.

Despre oameni frumoși: «Frumos ca un soare»; «Pe soare te poți uita, dar pe dânsa, ba».

Omul care e lucru rău, la soare nu să poate uita.

«Îi făgăduiește soarele și luna»; să spune mai ales despre bărbații amorezați, că făgăduiesc iubitei lor.

«E soarele trei suliți pe cer», despre o măsură de timp, dimineața.

«E cruce-amiază»; Soarele, când e cruce-amiază, cunoști dacă te pui cu spatele la soare și îți stă umbra drept în față.

«Soare de visezi, e biruință. / Soare de visezi, e noroc. / Soare de visezi, e foc.»

Foto Cover: Răsărit de soare | Credit foto: Mira Kaliani


ARTICOLE ASEMĂNĂTOARE

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

By using this form you agree with the storage and handling of your data by this website.

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.