Site icon Editia de Dimineata

Programul „Primul pas spre sănătate”. 100 de cabinete medicale din mediul rural primesc sprijin

Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom extind accesul la servicii medicale pentru 22.000 de gravide, mame și copii din zone vulnerabile.

Astfel, Organizația Salvați Copiii România și Fundația OMV Petrom extind programul „Primul pas spre sănătate” și dotează cu aparatură medicală 100 de cabinete de medicină de familie, pentru a îmbunătăți accesul la servicii medicale pentru 22.000 de gravide, mame și copii de până la 3 ani din zonele rurale dezavantajate, cu scopul de a contribui la reducerea ratei mortalității infantile.

Echipamente medicale

Practic, în acest an, față de cele 40 de cabinete dotate în 2023, alte 60 de cabinete de medicină de familie vor fi dotate cu echipamente medicale:ecograf, electrocardiograf, defibrilator automat, pulsoximetru, doppler vascular și fetal, geantă medicală de prim ajutor, trusă completă de mică chirurgie, mobilier medical și instrumentar medical. În cele 60 de noi cabinete dotate, 15.000 de gravide, mame și copii vor avea parte de îngrijirea medicală adecvată în comunitățile lor, reducând astfel timpul, distanța și costurile pentru consultații pre și post natale. În plus, în acest fel, va scădea șipresiunea pentru spitalele județene sau camerele de gardă din marile orașe. Cabinetele medicale vor fi selectate prin concurs deschis, în perioada 2 Aprilie-15 Mai, detaliile despre metodologia de selecție fiind disponibile aici.

„Accesul la servicii medicale este crucial pentru gravidele și mamele din comunități vulnerabile, iar mediul rural rămâne, de cele mai multe ori, decuplat și nemodernizat, ceea ce pune în pericol viețile nou-născuților. De aceea, noi punem accent pe munca în comunități, pe parteneriatul cu medicii din comunități, astfel încât să corectăm lacunele sistemului și să prevenim drame. Dotarea cabinetelor medicale din zona rurală este o necesitate.”, explică Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

 „Parteneriatul dintre Fundația OMV Petrom și Salvați Copiii România în proiectele dedicate reducerii mortalității infantile înseamnă o investiție de 5,6 milioane de euroîntre 2022-2024. Acest parteneriat include pe lângămodernizarea celor100 de cabinete de medicină de familieși dotarea cu echipamente medicale a 60 de secții de neonatologie. La cele de mai sus, se adaugășiderularea proiectului „Cutia Bebelușului” pentru 4.000 de mame și nou-născuți.”, a declarat Ana Maria Mihăescu, Președinta Fundației OMV Petrom.

Rețea de incluziune socială

Echipa Salvați Copiii România, susținută de specialiști locali (medici de familie, asistenți sociali, mediatori sanitari), a creat din 2010 o rețea de incluziune socială și combatere a sărăciei prin asigurarea de servicii integrate (medicale, sociale, educaționale) la nivel local, astfel ajutând la creșterea accesului la servicii sustenabile și de calitate pentru mame, gravide, gravide minore și copii până în 5 ani. Până în prezent, Salvați Copiii România a lucrat în 20 de județe, în 70 de comunități rurale defavorizate, cu 100.000 de mame, gravide și copii până în 5 ani.

Date statistice:

Exit mobile version