La data de 19 ianuarie 1890, în casa Catincăi și a lui Emanoil Procopiu din Tutova, Bârlad, s-a născut primul copil al familiei, căruia i-a fost dat numele de Stefan, asemenea marelui voievod al Moldovei: Ștefan cel Mare.
După terminarea renumitului Liceu „Roşca Codreanu”, unde a absolvit cu media cea mai mare, s-a îndreptat spre Universitatea de Ştiinţe Naturale din Iași, la Facultatea de Ştiinţe Fizico – Chimice. Pentru a se putea întreţine în perioada studiilor universitare, se angajase pedagog la Liceul Internat. Urmând ca, președintele comisiei, renumitul profesor Petru Poni, să îi ofere o bursă de stat, fapt ce l-a determinat să renunţe la postul de pedagog şi să-și dedice viața studiului.
La un an după absolvirea universității, apar primele rezultate deosebite în domeniul cercetării publicate în „Bulletin Scientifique de l’Academie Roumaine de Sciences”, cu titlul „Determinarea momentului magnetic molecular prin teoria cuantelor lui M. Planck”. Urmând ca, în anul 1916, savantul să fie remarcat prin inventarea unui aparat care localiza gloanţele din corpul răniţilor şi stabilea adâncimea la care se aflau acestea. Iar în anul 1919, descoperă magnetonul Bohr-Procopiu, alături de Bohr.
sursa: ee.tuiasi.ro
Sub îndrumarea profesorilor Gabriel Lippman şi Aymé Cotton, a urmat doctoratul la Paris, la Universitatea Sorbona. În laboratorul de fizică al universităţii franceze, Ştefan Procopiu a descoperit un nou fenomen optic numit, începând cu anul 1930: „Fenomenul Procopiu”.
Din anul 1925 până în 1962, Ştefan Procopiu a fost profesor titular la „Catedra de gravitaţie, căldură şi electricitate” de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași. Ștefan Procopiu a fost autorul a peste 150 de lucrări originale, iar cele mai importante fiind: “Introducere în Electricitate şi Magnetism” (vol. I -1929, vol. II -1939) şi “Termodinamica” (1948).
Bust monumental „Ștefan Procopiu” Locația: Aleea Rectorilor, Universitatea A.I. Cuza Iași
„Savantul a efectuat măsurători asupra magnetismului terestru, demonstrând în anul 1932 că valoarea acestuia era în scădere din 1843 şi stabilind perioada de variaţie a magnetismului terestru la aproximativ 500 de ani. El a determinat şi ciclurile variaţiilor secundare ale declinaţiei şi inclinaţiei pentru oraşul Iaşi din perioada 1798 – 1947 şi pentru Bucureşti din perioada 1772 – 1947. Calculele pe care le-a efectuat şi hărţile întocmite i-au permis să facă previziuni ştiinţifice privind unele fenomene geomagnetice. Prin cercetările sale a contribuit şi la întocmirea hărţilor geomagnetice ale României, descoperind anomaliile magnetice din Moldova, pe linia Iaşi – Botoşani” – precizează reprezentanţii Facultăţii de Fizică de la universitatea ieşeană, potrivit celor de la adevarul.ro.
În anul 1955, a fost membru titular al Academiei Romane, unde a primit titlul de “Om de Ştiinţa Emerit”, Laureat al Premiului de Stat, “Doctor Honoris Causa” al Institutului Politehnic din Iaşi ( 1967) şi în două rânduri a fost cooptat în comisia pentru recomandări la Premiul Nobel.
La veritabila vârstă de 85 de ani, în 1972 ilustrul academician a încetat din viață.